oameni chinuiti
Titlul devine evident dupa un documentar ca objectified. Calatoria printre creierii designerilor industriali este industrioasa, laborioasa, pentru unii principiala si simplificanta, pentru altii detaliata si a tot cuprinzatoare. Din pacate rezultatul de obicei este in final irelevant. Efortul de a inlatura complexitati, de a gasi scurtatura, calea ideala si in final epifania evadanta este greu de justificat cand obiectul de care vorbim este un curatator de cartofi, vegetale sau un maner de carucior de supermarket. Evident, este o opinie, dar mi se pare inexplicabil cum conceptul de “design industrial” nu este vazut/perceput ca un oximoron evident, dupa argumentul simplistic “ce se brodeste perfect unuia este inutil altuia, deci ideea de a produce in masa obiecte trebuie ocolita din principiu”. Este posibil atasasmentul de un obiect creat in masa? Se pare ca da, desi nu vorbesc din experienta personala. Ce nu pare sa fie evident este ca nu obiectul in sine creaza atasamentul, ci contexul in care a fost folosit, observat; nu vrem sa schimbam un obiect cu altul daca interactiunea cu primul a fost ceva unic, istoric, memorabil. Obiectul in sine, fara context, nu poate crea atasament decat daca e unicat. Las cititorilor demonstratia sau antidemonstratia.
Oricum, documentarul incearca sa acopere problema. Da, exista oameni care se gandesc la tot ce folosim, din cat mai multe puncte de vedere. Da, toate designele o sa ajunga intr-un morman de gunoi la un moment dat. Da, exista niste principii care ar putea fi urmarite in proces. Da, designul implica creativitate, cand ea la randul ei exista. Lasand insa la o parte punctele bifate, documentarul ramane totusi o serie de platitudini si banalitati care ar trebui sa fie evidente pentru oricine s-a gandit 3 minute la orice proiect (orice copil la gradinita?); sau dialoguri si brainstorming pe teme relativ neinteresante (cate iteratii si inovatii pot fi considerate relevante pe marginea unei periute de dinti? Am crezut ca am un job relativ neinteresant, da’ sa vad oameni maturi concentrandu-se pe ideea unui robot care iti spune cand vrea sa fie mutat – ca sa dovedesti “interactiunea” – mi se pare un efort inutil si rau directionat). De asemenea, as vrea sa mai atrag atentia la ambiguitatea definitiei si la posibilul mesaj ratat al documentarului. Cele mai multe din obiectele exemplificate nu erau design-uri, cat mai degraba rezultatele ingineriei. Ce mi s-a parut ca lipseste din documentar a fost artisticul. Sigur, au batut campii pe ideea crearii atasamentului emotiv, dar vezi mai sus. In final recunosc ca tot ce conteaza este inspiratia, da’ nimic din documentarul asta nu mi s-a parut inspirat.
De mentionat de asemenea poate ar fi implicarea personala. Toti sunt fascinati de ceea ce fac, mai mult, sunt incantati. N-am vazut unu’ care sa nu fie satisfacut, desi poate ca documentarul a incercat sa ascunda asta. Exemplele sunt de obicei personale (“eu am facut asta”, “eu, cand am …”) si, evident, irelevante pentru oricine altcineva (celularul cu muchii ale japonezului? avem. laptopul care scoate un creion cazut in balamelele ecranului? este). Poate ca e momentul sa termin carteala cu o un indemn personal – Karim Rashid, oricat de artistic si colorat ai face un aspirator, tot nu l-as pune decoratie intr-o casa. Eu. Ma rog, nici nu m-as decora cu ochelari colorati.
idei, calitate si cantitate
atinge un subiect oarescum drag mie/noo, intelegerea mea fiind ca dimpotriva, ar trebui mai putina scoala si mai mult gandit pe cont propriu. ce zici colega? o fi aplicatia principiului ca saltul cantitativ duce la salt calitativ? poate ca tampitul ala de engels de fapt are dreptate, m-am chinuit mult sa-l contrazic cu ceva si inca n-am reusit, selectia darwinista si economia de piata par sa-i dea dreptate
la microfon va rog
Legat de filozofii eu am ajuns la concluzia ca astia ar trebui cumva reganditi, reimaginati. Nu zic interzisi, impuscati sau legati la gura insa pentru noi astilalti ar fi necesar un paradigm-shift si anume in a evita a-i lua in serios, in sens biblic. Pornesc de la concluzia ca lucrurile ar fi incredibil mult mai eficiente in cazul in care ne-am obisnui cu ideea ca trial-error e fundamental mai evoluat, mai progresist si desi aparent mai putin eficient, ar incuraja creativitatea, initiativa, cred ca urmarile ar fi multe si fara a face o revolutie din rahatu asta ar fi o schimbare in sensul asumarii in locul executiei, a luarii de decizii in locul disciplinei de partid.
E atata hierarhizare in lumea asta si atata ordonare si subordonare imi pare ca am ajuns dupa atata straduinta sa cream un sistem in care succesul cotidian (vorbesc de masa de prostovani ca mine) este sa sezi locului si sa faci cat mai putine valuri. Tot ce iti doresti in aceste conditii e sa treaca in pula mea timpul mai repede si sa ajungi la pensie. Adoratia modelelor are evident motivatie in faptul ca nu poti cere oricarui gogoman sa judece cu creerului, ba mai mult in ideea ca ii lasi pe toti sa faca ce vor ar insemna ca un cretin la o adica sa creada ca e bine sa se explodeze in piata centrala a orasului sfidand orice model existent acceptat de majoritate.
Pai nu despre asta vorbeam ci despre maruntisul lucrurilor la care participam zilnic: relatii, job, afaceri, guvern … poate nu stiu la ce ma refer insa as vrea sa existe anumite fonduri care la care sa am access ca sa pot face ce vrea muschii mei. Intelegi ca fondurile alea exista insa nu o sa imi dea nimeni banii sa fac ce vreau eu. In plus am convingerea ca la mijlocul intreprinderii mele s-ar putea sa ma satur, sa imi dau seama ca nu merge. Sau s-ar putea ca chiar daca termin, ceea ce fac sa fie un bullshit. Asta insa e cheia, cred ca ar trebui cumva sa nu ne mai ferim atat de esecuri din astea, nu stiu unde s-ar ajunge in cazul in care o tampenie de program din asta s-ar implementa. Ok, stai acasa si lucrezi la ce vrei tu insa imi arati periodic la ce lucrezi sau de ce nu mai vrei sa lucrezi la ce ai inceput. Legatura cu topicul inceput de tine e urmatoarea, miezul comun este ca nu exista o destinatie concreta demonstrabila a unui astfel de program (fie el educational sau de asumare a unor riscuri) ceea ce eu si barak propunem (idei diferite though) este o cale. Calea asta duce undeva aproximativ bine, eu unu ma feressc cat pot de construi o filosofie cu finalitate (utopie) ci doar propun o directie pe care o consider buna si flexibila. Deci niciun target, nicio destinatie ci doar o directie, asta zice Barak.
hmm, din pacate nu o sa reusesc sa raspund coerent, asa ca o sa o fac incoerent si pe bucati.
“as vrea sa exite fonduri”. cum ziceai si tu, ele exista, in state se cheama grants, si au un site http://www.grants.gov/applicants/find_grant_opportunities.jsp. o alta idee e sa-ti faci un calcul sa vezi cat salariu ti-ar trebui sa o duci ok, pe an. dupa aia, fa cerere la stapanire sa iti reduci orarul de lucru cat sa acoperi suma de bani aferenta. eu ma gandesc foarte serios de azi dimineata la posibilitatea asta. eu cred ca mi-as putea elibera vreo 3 luni pe an (scazut un sfert din salar, ma rog, calculele sunt mai complicate probabil), ceea ce n-ar fi rau. in final, o alta cale de a face ce-ti vrea muschiu e sa te intorci la facultate, la un master si doctorat, unde efectiv ai putea lucra la ce ti-ar place, parerea mea. daca ajugi si profesor, cu atat mai mult.
in fine, sa ma leg de “nu exista o destinatie concreta demonstrabila”. cu asta n-o sa fiu de acord o vreme, pana nu ma conving de contrariu. exista prototipuri, care si ele sunt pornite cu o directie. mai departe, cand te hotaresti sa implementezi prototipul, mi se pare inadmisibil sa n-ai o directie concreta demonstrabila. sa fiu mai precis, la scara mica iresponsabilitatea mi se pare ok, la scara mare nu. daca tipul nu-si publica “de ce crede ca mai multe ore o sa fie mai bine”, cu modelul asociat alaturi, cu matematica clara, si cu pasii care trebuie atinsi pe parcurs subliniati, eu as rejecta ideea in mod direct. mai departe, ideea tre sa aiba implicita un corolar de genul “daca vreun pas intermediar nu este atins, atunci ideea trebuie rejectata”. ma pis, lucrurile astea mi se par atat de clare.
dadeam 3 idei, nu 2′ouo. a 3-a era sa-ti reduci zilele de munca si sa faci ce vrei in rest. nici asta nu ti se pare posibila? mie da, nu insa si probabila, de ce sa ma kc. partea proasta e ca ma simt conditionat sa gandesc ca tre sa muncesc la maxim (de timp) ca sa castig un maxim de bani (raportat la timp), ca sa nu stiu ce, bani albi pentru zile negre? cum am reusit sa fim conditionati sa preferam un salariu fix pe an contra 10 zile de concediu, in loc sa preferam o colaborare pe niste bani suficienti si pe un timp minim? lamureste-ma.
o sa incep sa ma uit pe granturile alea, sa vad daca e ceva de care ma pot agata. nici eu nu am sperante, da’ tre ca cineva le-a pus acolo ca sa fie luate de altcineva, nu? de fracsu? si astia-s aranjati deja?
iar cu facultatea, cercetarea in facultate mi se pare cam ce vrei tu sa faci. ca si cu granturile insa, tre sa convingi pe cineva ca ce vrei tu sa cercetezi e ceva demn de cercetat. naspa si cu sanse de reusita, mici, recunosc. plus ca asta s-ar intampla peste inca 5-10 ani, cam tarziu.
google adsense pe blogul meu care e al lor
bai am o intrebare si nu ma prind nici cum sa o pun nici unde sa o pun, asa ca m-am gandit sa o intreb undeva pe unde nimeni habar n-are. Bai deci daca vreau sa pun adsense pe blogul asta cu carevasazica singura sansa e sa imi fac blog proprietate personala, altfel baietii de la wordpress n-au nici o treaba sa te lase sa pui si tu un adsense colea de bun simt. Uite prostia costa, intr-o zi o sa ma mut la google pe blogger.
districtul nou/noua
Lasand la o parte intrebarile firave dar insistente care te cuprind pe ici pe colo in film, cu mana pe inima si cu alta pe cafea pot spune linistit ca de mult nu am mai vazut un sf atat de bun. Povestea sa zicem ca schioapata pe ici pe colo, ca de ce sa puna extraterestri intr-un ghetto la o adica si de ce sa-i puna sa semneze acte de evacuare, cand vine momentul sa-i mute. Cu tot respectul, e de neinteles. Sau de ce la o adica prawn-ii nu-si folosesc armele pe care le construiesc, mai ales ca par un neam oarescum agresiv (corciti cu romani?). Lasand insa toate astea la o parte, gandacii sunt excelent animati, totul este cat se poate de convingator, iar sunetul scos de nava spatiala care incepe sa miste este de neimitat de niste speakere amarate de calculator pe care o sa inceri sa-l vezi, piratat. Cu stilul de filmare, gen reportaj cu camera pe umar, o sa te obisnuiesti, iti sugerez insa sa nu mergi cu copii la el, cantitatea de carne zburata pe ici pe colo pe ecran s-ar putea sa fie usor exagerata.
Un film de mers cu colegii de servici, in orele de servici, mai ales ca “mesajul politic” vezi doamne ar fi pe undeva prin film. Cui ii pasa?
catre un sistem fara examene?
http://plato.asu.edu/LockhartsLament.pdf
sincer nu vad de ce ideile principale ale lamentarii nu ar fi aplicabile oricarei discipline. personal, daca ma pot plange de ceva, este ca scoala nu a facut evident, sau am fost eu prea naiv, ca subiectul educatiei noastre este totusi ceva relativ. sistemul de notare, aparenta impozanta a unui numar oarecare de profi, au lasat impresia unei masinarii indubitabile, a-toate-stiutoare, fara dileme si ambiguitati. evident, realitatea nu e deloc asa, fie ea literatura sau matematica.
deci – intrebare retorica – se poate un sistem educational fara examene?
comunism si imobiliare
Stii ca vorbeam despre “networkuri de coruptie”. Real estate e un exemplu sublim de auto-coruptie generalizata. Nu stiu daca intelegi legatura intre comunism si real estate, dar e ceva aici ce abia se desluseste, insa se simte, e un pattern comun ce ne face sa ne intoarcem impotriva noastra, foarte la suprafata, comun intre ceea ce stim despre comunism si real estate (evenimente recente): abuzul in sistem.
