Arhiva

Archive for Noiembrie 2008

gata cu hrp, urmeaza barbosu (plesu)

Noiembrie 30, 2008 5 comentarii

Intre noi fie vorba la o barfa virtuala, sper ca hrp sa nu se supere.

Trec la dileme, am citit ultimul articol a lu barbosu in dilema, cat mi-e de drag uneori, cand incepe sa vorbeasca despre gabriel si noica, scuza-ma, Noica cu n mare, ma apuca pandaliile, intai ca intotdeauna mi s-a parut aiurea descrierea cu lux de amanunte a sensibilitatilor
si intimitatilor astora prietenesti de sorginte intelectuala, jocul asta inteligent al cuvintelor la care povestitorul incearca sa te faca partas intr-un spatiu inocent, subtilitatile sentimentelor a doi sau trei barbati care sburda in curu gol ma-ntelegi in copilareasca lor naivitate
cauzata doar de sensibilitatea artistica si spirituala pe taramurile re-gandirii ideilor si ale filosofiei.

Ba pe mine unu ma oripileaza, adica astia chiar asa de bine isi intra in rolurile astea infantile incat nu numai ca discuta ce discuta dar dupa aia mai zic si la altii ce discuta.

ti-ai pierdut complet simtul mioritic, plus ca te oripilezi de
chestii care s-au petrecut intr-o alta epoca, de aur, in illo tempore, in vino veritas. din cate imi aduc aminte discutiile nu erau mult mai superficiale decat cele despre „visul romanesc”, da’ recunosc ca nici n-am citit ultimul articol. te legi de poezia naiva pe care incearca s-o sugereze, asa e omul. asa erau toti 3. incearca sa citesti si apelul catre lichele ale liiceanului, ca sa intelegi ca suntem specii diferite. omul crede ca lichelele sunt ca al asa ca vor rezona la acelasi cantec. nu s-a intamplat, lichelele rezoneaza la altele. dar. exista o masa de oameni (pe care nici eu n-am descoperit-o pana la doctoru andrei de pe kissfm), care musca la poezie, de orice calitate ar fi aceea. nu vreau sa pun barbosu in aceeasi galeata ca pe andreiu de care ziceam, da’ omu’ are tendinte. asta e si n-ai ce-i face. nu’s convins ca el n-are aceeasi reactie ca si tine recitindu-si blogu, poate ca de-aia o si publica, semn de „ia ce puteam sa scriu cand eram mic”.
…si scuza-ma, da’ oricine poa’ sa afirme „N-ai dreptul să pui sechestru pe nimic cu adevărat preţios. Bărbatul care are o nevastă frumoasă şi înţelege s-o ţină numai pentru sine e vulgar. Orice reuşită poartă în ea exigenţa universalului. Se distribuie fără să se împartă.“, e genial. ma duc sa-mi fac 3cou cu noica.
fara saga
Ai dreptate! Mi-a atrasss atentia ultima parte a mesajului. Fara misto cred ca nici tu nu ai inteles prima parte. Ba, probleme cu femeile sau ce-ai de te incrancenezi in asa hall ? Nu ma mai corecta, intelege ca scriind pe acest site vreau sa am senzatia ca sunt per-fect, precum oile placide.

Atentie osteni, dupa vorbele de azi s-ar fi cerut un Club A. Simtiti?

Anunțuri
Categorii:baliverne Etichete:

papi cu scaunei la capi

Noiembrie 29, 2008 2 comentarii

http://www.gardianul.ro/2007/01/20/mass_media-c45/papi_in_scaunul_episco

Sub titlul provocator si extrem de lung, „Papi, in scaunul episcopal de la Roma, alesi din spatiul daco-romanesc”, cercetatorasii cotidianului de mare tiraj Gardianul, incearca gadilarea orgoliului cititorilor incantandu-i cu ideea ca cetateni de pe teritoriul tarii noastre, oameni simpli, de care nici nu stiam, au ajuns in scaunul papal de-a lungul si de-a latul timpului.

Primul din ei e Conon (papa in 686). E, daca inca numele nu ti-i cunoscut ca romanesc, familiar, daca nu ai auzit de el, sa iti fie rusine.
Autorii unui studiu recent spun ca Conon venea dintr-o patrie necunoscuta, mentionand totusi ca „s-ar fi putut naste in Tracia si poate mai precis la Tomis, cam aproape de Constanta, in Romania”.
Faptul ca tara era necunoscuta e intr-adevar un motiv sa te gandesti ca omu ar fi putut fi roman. In plus, cercetatorii cunosc cat de periculoso de aproape e Tomis de Constanta iar intre Tracia si Romania e aceiasi legatura ca intre Dacia si Europa. Pun pariu ca peste vreo mie-doua-noua de ani cand Pamantul va fi integrat in Uniunea Calealacteana impreuna cu inca vreo 27 de alte planete, niste posibili urmasi ai romanilor vor ajunge la concluzia ca Shakespeare, deoarece a fost nascut in Europa, e foarte probabil sa fi fost roman.
Se mai aduc diverse detalii fara legatura cu titlul dar care demonstreaza cat de eruditi sunt cei ce scriu despre.
Conon a fost initial militar, de unde a venit la Roma ca preot. De unde, nu se prea stie clar dar ca orice roman de isprava ma linistesc citind finalul paragrafului, „Desi a stat doar 11 luni pe Scaunul Papal, in timpul imparatului Justinian al II-lea, prin bunatatea si curatia sa spirituala a dobandit supranumele de „Angelicus“.” Chiar mi-era frica, aia care s-au incapatanat de-au ramas in tara au capatat alte nume, vezi „Dracula”.

Dupa papa1 vine papa2 cu titlul de paragraf: „Eleuteriu, cel care a inregistrat martiri crestini de la Roma”. Deja genul asta de titlu ma face sa trec mai departe, se zice ca Ely e si el un papa „care ar putea fi considerat de origine daco-romana”. Ar putea numai, pentru ca de fapt cercetatorii sustin ca nu e dar cei de la Gardianu au auzit ei pe cineva ca cica locul de bastina a lu Eleu era posibil sa fi fost locuit si de niste traco-geti. Eh, traco-geti, daco-geti, daco-romani, romani … suna cunoscut, alo, mai citesti? Deci ba e clar ca e roman si asta.

Number 3 e Calugarul Dionisie. Spre deosebire de ceilalti doi, deja numele calugarului sper ca ti-a indepartat orice urma de dubiu. Aici mi se confirma ipoteza despre cum se trag concluziile la cercetatosii astia. Asculta. Zice ca „Dionisie venea dintr-o patrie necunoscuta, ceea ce, unii cercetatori considera ca aceasta formulare se refera nemijlocit la vastul teritoriu al Daciei de pe ambele maluri ale Dunarii”. Claro! Eu sunt convins ca baiatul s-a nascut la Pitesti, acolo este Dacia.

Ultimul pe lista e mentionat Caius Dalmatianul. Nu insist, dupa cum ii zice si numele era roman-get beget, posibil dinamovist, si avea o zgarda in jurul beregatei.
Vocea ii era groasa spre ragusit in schimb era un tip atletic si avea mereu pete puse pe el. A ajuns papa pentru ca i-a placut papa de mic si se zice ca tot timpul se gandea la papa. E clar, nu mai e nevoie de demonstratii, e roman.

Se dovedeste astfel temeinic in acest articol ca suntem un neam nobil ba, de mare traditie si cultura. Romanul citeste articolul, se bucura ca o fecioara si roseste de multumire. Merge apoi acasa, cu grija peste ce baltoace sare, si in plus cu grija ca poate intr-o zi o sa i se intample si lui.

Categorii:deprinziare Etichete:

Adevarul? despre incalzirea globala

Noiembrie 28, 2008 Lasă un comentariu

http://www.adevarulonline.ro/2007-01-20/Prima%20Pagina/iadul-incalzirii-…

Val Valcu ne asigura cu articolul „Iadul Incalzirii Globale” ca
„schimbarea climei nu afectează doar fauna planetei, ci poate lovi în plin rasa umană”. Distinctia se traseaza din start, rasa umana facand parte nu din fauna planetei ci, posibil, din flora sau atmosfera acesteia.

Zice el ca europenii care sedeau in tihna pe vremuri privind Katrina cea mareata cum rade Orleansul se confrunta la randu-le, exprimat la un prezent continuu pe viitor, cu urgii in propria ograda, evident apropo de valul de furtuni care matura Europa aceasta iarna.

Ambiguu, Val ne ia din start cu o fraza care iti taie rasuflarea: „Iar furtunile, chiar dacă sunt spectaculoase, nu fac atâtea pagube cât o secetă întinsă pe câţiva ani de zile. Sau o inundaţie de proporţii.”
Deja incepe sa iti fie frica, nu stii de ce, nu mai stii ce iti doresti, nu stii ce se intampla, nu mai stii ce citesti si nu mai stii despre ce e vorba. Sa ne dorim o furtunaaaa, sau mai bine o inundatie de proportiiii.
Confuzia atinge apogeul in momentul in care Val explica pe intelesul tuturor:”Metropolele Europei au nevoie de apă, aşa cum organismul uman are nevoie de sânge.”.
De atatea ori, istoria a demonstrat-o, Europa a avut nevoie de sange asa cum organismul uman are nevoie de apa. Flexibilitatea alegoriilor fac sarea si piperul articolului. Autorul ne poarta pe aripi de spirit, functie de trairile personale, de la exaltari, la sarcasm, de la contemplare boema la excitare suprema. Se discuta serios problema lipsei de apa desi nu asta e amenintarea lui global warming, aducandu-se in joc nu ca pe argument ci ca pe amentintare ca nu vom putea trai band numai Coca Cola pentru ca, foarte abil observa Val, economia are nevoie de apa si nu poate folosi Cola in procesul industrial. Un punct valid, implacabil, dar in afara demonstratiei.
La mijlocul atricolului tonul devine grav, suntem aruncati fara preambul intr-un scenariu care pare ca bantuie imaginatia lui Val, „foametea şi epidemiile duc la tulburări sociale, propulsând la putere grupări extremiste şi lideri de mână forte”. Avertismentul este facut cu degetul aratator catre tine, te simti vinovat, te loveste peste ochi si in moalele capului, iti provoaca cosmaruri si insomnii. Gandul ca liderii de mana forte ar fi o necesitate si un lucru bun este estompat prin forta de asociere si contextul apocaliptic prin care se prezinta scenariul. Lumea intreaga ar regresa catre o forma de guvernamant tribala aducandu-se in sfarsit un exemplu concret: Somalia. Printre efectele incalzirii se revine cu o transa anecdotica explicandu-ne ca blondele din Kiev
nu isi vor mai putea purta iarna zibelinele, chestie absolut infioratoare.
Mersul pe coclauri continua cu fraze contradictorii si sperante desarte: „Probabil, savanţii vor descoperi motorul cu zero emisii, dar cât cărbune se va arde în siderurgie pentru a echipa miliarde de maşini?”

Ce e jenant in concluzie este ca incalzirea planetei a devenit un subiect la fel ca fotbalul, toata lumea vorbeste despre, toata lumea crede ca stie ce zice insa chiar si numai definirea problemei ridica dificultati pentru marea majoritate. Lumea e bombardata in media cu hot news pe aceasta tema care devine astfel o chestiune comerciala, un motiv de a se vinde bine ziarul azi sau maine. Fara sa ne dam seama importanta acestui subiect este diluata in discutii inutile si superficiale, ajungem sa credem ca stim despre ce e vorba fara insa sa cunoastem adevara fata a problemei. Domnii ziaristi cred ca in virtutea profesiei dansilor isi pot exprima automat o opinia avizata legat de orice se petrece in jur.
Asumarea unei responsabilitati insa ar fi necesara dat fiind gravitatea problemei in cazul de fata.

pai cred ca boii si-au asumat responsabilitatea
ultimele masuratori ale cercetatorilor au dezvaluit ca unii din cei/cele mai mari producatori/producatoare de metan (gaz de sera) sunt boii si vacile, care reusesc sa ragaie 280 de litri pe zi din mai sus mentionatul gaz, printre flatulente si sughituri. ziaristi s-au deplasat la fata locului, si au realizat un interviu cu niste vaci, care dupa ce au rumegat si au invartit intrebarile pe toate partile, au raspuns la intrebarea „why so many emissions” cu un citat bovin din shrek: „better out than in”. astfel, se pare ca vinovatul principal al incalzirii globale a fost gasit in studiourile de filme dreamworks, lucru care a si fost exploatat imediat de concurenta disney/pixar. lupta continua

lumea la cald
Intre urmarile schimbarilor climatice preconizate spumegand de galeria habarnistilor batand grav moneda pe motoare cu emisie zero (0, null), disparitia faunei, florei, ma gandeam ca nimeni nu a dat atentie si unor aspecte concrete ale viitorului cotidian in global warming.
Aspecte care prin penibilul lor ar completa penibilul discutiilor lipsite de sens care se poarta pe aceasta tema, asa ca de ce carevasazica sa nu incepem sa le mentionam. Iata mai jos o serie de intrebari capitol, provocari ale viitorului.

– Educatie: Se va scoate din programa scolara „Iarna pe ulita” ?
– Legende: Care va fi soarta lui Mos Craciun?
– Sport: Ce se va intampla cu olimpiada de iarna (discutie separata pe sporturi)?
– Mituri: Yeti, omul zapezilor
– Traditii: Colindele care au ca tema ninsoarea si zapada, cantece ca „Sanie cu zurgalai”, „Te uita cum ninge decembre”.
– Interior design: viitorul spatiilor care altadata erau destinate sobelor, caminelor, semineeeeeelor.
– Limba: expresii ca „minte de ingheata apele”, „a inghetat de frica”
– Artizanat: plapumi, cojoace, manusi, caciuli de blana

Categorii:baliverne, deprinziare Etichete:

Jeanvaljean Vosganian

Noiembrie 27, 2008 Lasă un comentariu

Omul scrie de vreme buna in Ziua, si il citesc la randu-mi de o vreme buna. Vreau sa remarc stilul din scrisul lui, tipicul compunerilor cuminti, nu ca nu ar avea dreptate, e imposibil sa il judeci sau sa il critici pentru ce zice, practica stilul implacabil, omul scrie ca si cum si-ar face bland temele, tacticos, are pixuri de toate culorile, guma si echer, trage linie la caiet, alineaza ustensilele dupa care deschide cartea cu poezia pe care trebuie sa o comenteze. Citeste, isi noteaza cuvintele pe care nu le intelege si subliniaza versurile care i se par importante. Face o introducere, cine e autorul iar apoi povesteste cu citate poezia.
In incheiere ne reintoarcem la autor, o mica mentiune despre ce a mai facut si gata tema.
In anii 90, imediat dupa revolutie, exista o solista Carmen Dumitrescu care a facut valva la Mamaia ca a intrat pe scena cu patine cu rotile. O scena grotesc penibila, ma rog, ma rog sa uit, dupa care la cateva luni lanseaza fata un LP (asa se chema atunci). Pe care spre bucuria tuturor nu il cumpara nimeni. Intr-un interviu din acea vreme tipa isi exprima intr-un mod superb nedumeririle. „Nu inteleg”, zicea fata, „albumul asta are de toate: ritm, techno, balade, etno, rock. E un album complet. Nu inteleg de ce nu a fost primit mai bine de catre public.”.
Deci baaai, asta e aplicarea teoriei gastronomice in viata artistica intelegi. Cum adica sa nu iasa buna ciorba beeei daca respecti reteta: pui merar, muorcovi, cartufi felii, tzelyna mey, o lingu de sare, o furcu de care si gata, iese.
Asta e si cu Jeanvaljean, baietii astia traiesc cu convingerea ca in spatele a orice exista o reteta, un truc de care odata ce te-ai prins dupa aia toate bune fara sa te mai implici sa te stresezi, iei de colea pix si foaie si arta scrie pe tine.
ii lipsea heavy metal, dead metal si symphonic-ukulele
fara symphonic-ukulele nu mai faci nimic in ziua de azi, asta n-a inteles fata. pur si simplu a disaprut de pe firmament, a scos-o din context cu totul, justitia muzicala nu cunoaste iertarea.
m-am gandit daca nu se poate spune acelasi lucru despre noi. avem tastatura deci suntem scriitori. singura diferenta pe care o vad intre noi si vosganian (varujan pentru amici, sau ruji) este ca noi nu citim poezia. noi o comentam direct, cu aplomb sau stil (discutabil), cu final apocaliptic sau surprinzator, cu legaturi clare demonstrate fara cusur, bazate pe informatie lipsa. noi suntem secolul 21. si spun cu toata convingerea asta, ca suntem secolul 21, pentru ca in mod cert nu suntem singurii care fac asta.
totusi, sa nu zic. am citit si eu o data un articol de-al domnului parlamentar (senator? deputat?). a fost ceva atat de plat si de in panta ca atunci cand mi-au cazut okii pe el, mi s-au dus intr-o fractiune de secunda pana in josul paginii, bine ca s-a terminat monitorul ca altfel imi picau si de pe masa si se raneau. pe final n-am stiut de ce sa ma ingrijorez mai tare – ca e parlamentar sau ca scrie in halul ala. sau ca el e comisarul european miclovan cu putin par cranian propus de tariceanu (cum e posibil sa te cheme tariceanu)? oricum ar fi, barbosu’ parca are un articol despre varujan, zau ca merita citit (volumu chipuri si masti ale tranzitiei daca nu ma insel).
sau poate ala era vartan arachelian e vreo diferenta intre cei 2?
cam mocofan aerian varu jean asta, e greu sa il compar pe el cu noi, el e doar un parlamentar, noi suntem doi. El se ia in serios de cred ca pierde timp greu inainte de a scrie si dupa, uitandu-se in oglinda dupa ce scrie o compunere d’aia, noi scriem pe apucate, pe graba, in suturi. Comparat cine cu cine? Vartan cu Varugam? Mai bine pe Varugam cu barbosul desi nu stiu ce poti sa compari. Ba pe barbos e greu sa il prinzi cu ocaua mica dar asta nu ma opreste sa ma enerveze si el, Liiceanu si marele lor profesor noica. Dar asta e o chestiune personala. Nu te baga! Chestia cu barbosul e ca are originalitate, scrisurile dansului te prind, te provoaca cumva.
Pe cand Varujan Vezicaslageam e plat, fluid, ca il sari un rand sau doua nu conteaza, in final ce scrie e un fel de dare de seama intr-o ordine usor de intuit in afara cazului in care debusolat autorul incepe sa se impiedice printre ganduri asa ca trebuie urmarit nu pentru a fi inteles ci ajutat.

Categorii:baliverne, deprinziare, politruce Etichete:

complexul newyorkez

Noiembrie 26, 2008 Lasă un comentariu

„Primarul orasului New York, Michael Bloomberg, si-a exprimat ieri convingerea ca mirosul de gaz resimtit in Manhattan nu este periculos si a precizat ca nu s-au inregistrat raniti, transmite Mediafax” ne asigura ziaru ziua.
desi izbiti in moalele capului de mirosul de gaz, se pare ca new-yorkezii sunt mai rezistenti decat episoadele din sex si orasul au lasat sa creada, nimeni prezentandu-se la spital cu leziuni sau vanatai de la contactul cu dura realitate. deasemenea, s-a inregistrat un ciudat efect placebo prin care nimeni nu s-a plans de nasurile mutate, evidente prin simpla observatie empirica. cercetatorii mai studiaza

bloomberg si iceberg, asa or fi facut si aia pe titanic, nu e ba nici un iceberg, e ceva la motor, stati linistiti la locurili voastre, capitanul s-a dus in cala sa verifice ca totul e in regula.

Si apropo de poluare, fara nici o legaturica, doamne-fereste cu bloomberque, am citit ca exista si poluare cu lumina, Light pollution:

http://en.wikipedia.org/wiki/Light_pollution

Si pot reinnoda un subiect mai vechi: ma gandisem si eu ca asa ceva ar putea exista. Vezi cateva topice mai jos chestia aia cu „cele 4 stagii ale negarii incalzirii globale”. Cu diferenta ca aici e vorba de poluare in toata regula. Mai stii la mare cand stateam pe plaja ce duhoare de gaz de esapament iesea de la seadoouuurileee cu care se plimbau idiotii aia de nu mai putea omu sa se bronzeze in liniste?

Categorii:deprinziare Etichete:

haooooleo cu stradivarius

Noiembrie 25, 2008 Lasă un comentariu

Madalin Voicu nu vrea sa dea inapoi vioara Stradivarius Elder cumparata de statul roman pentru a fi folosita de tatal sau.
mda, si cica scripca ar necesita niste reconditionare, acu suna
ca chitara lu’ james hatfield.
cred ca urmatorul pas este sa trimita mascatii peste el, cu niste dopuri in urechi (sa nu fie vrajiti de sunetul viorii, ca marinarii lu’ ulise), si cu instructiuni precise sa nu ia vioara si s-o faca armonica peste freza parlamentarului (sau senator? sper sa ma ierte istoria ca nu stiu). oricum, poate ca omul are dreptate. stradivarius insusi este unu’ din ascendentii lui madalin din neamul caldararilor, care a inceput sa faca viori din greseala, incercand sa indoaie caldari de zinc, multa vreme fiind considerat un luzar
in vremea asta madalin
viclean copil de casa ce imple cupele cu vin s-a prins ca daca nu o sterge cu madalina macar sa se aleaga cu vioara ca deh, daca a fost a lu taxo e clar ca e bagata la mostenire, hai ba ce dreq, chiar sa bagam mascatii pe ste bietul om. Pai tu stiai ca el a fost prieten la catarama cu Nicu Ceausescu si ca pe motivul asta a suferit cumplit din cauza dictaturii? Asa-s oamenii, aceasta disidenta nu se mai ia in calcul, ca de fapt si ceausescu a vrut sa ii ia vioara cand a aflat ca il invata pe fisu la prostii.

Categorii:baliverne, suleimenituri Etichete:

munca care tampeste

Noiembrie 24, 2008 1 comentariu

ziceai ca iti place cioran
„Oamenii muncesc în general prea mult pentru a mai putea fi ei însisi. Munca este un blestem. Iar omul a fãcut din acest blestem o voluptate. A munci din toate fortele numai pentru muncã, a gãsi o bucurie într-un efort care nu duce decît la realizãri irelevante, a concepe cã te poti realiza numai printr-o muncã obiectivã si neîncetatã, iatã ceea ce este revoltãtor si ininteligibil.  Munca sustinutã si neîncetatã tampeste, trivializeazã si impersonalizeaza !”

Nu-mi mai spune. de ceva vreme incoace ma simt prost, inadecvat. cum puii mei e posibil ca cineva sa vina la servici si sa munceasca de cand vine pana pleaca? m-am gandit serios la asta si m-am jenat. eu nu pot. nu pot sa vreau asa ceva zic. ma uit la chinezul de langa mine cu consternare si respect. vine dimineata si pana pleaca seara scrie cod, compileaza, testeaza. iti spun ca asta face tot timpul pentru ca nu pot sa-mi iau okii de pe el. cum face? care gena face diferenta? sa fie mioritza de care spuneai? probabil ca la ei ciobanul chinezesc i-a rupt in stilul mioritic pe ciobanii vranceni si ungureni. a legat doua oi de cozi si si-a facut nunceac. problema a fost rezolvata atunci, acolo, pe loc. cu miscarea buzelor defazata de linia sonorului, le-a spus: I’m gonna teach you a lesson. dupa care a pornit la caftit baci. Oricum, sa revin. Daca cioran a zis asa ceva, pai sa ma scuze. nu cred ca cineva munceste din toate puterile numai pentru munca. suna a idiotenie. de obicei oamenii muncesc pentru
niste rezultate, nu pentru munca in sine (astept contraexemple). toti muncim pentru niste realizari in mod cert relevante pentru noi insine. in concluzie, e abureala. munca nu e un blestem, ci un mijloc necesar de a atinge un scop. daca n-ai nici un scop si vezi doamne ai posibilitatea de a supravietui fara sa muncesti, atunci nu e musai sa muncesti. hai ca mi se pare ca ma invart intr-o simplitate alaturi de filozofia sacrosanta a ganditorului. probabil gresesc pe undeva, da’ de fiecare data cand iei o generalitate si incerci sa o brodesti peste realitate, vezi ca nu merge, tata. aforismele sa ma scuze. forma deformeaza fondul. inutil

nu ma pot abtine sa nu observ o usoara invidie din partea ta pentru capacitatea chinezului de a se face ca munceste pe toata perioada cat sta la servici. Si iti zic in cunostiinta de cauza ca am avut si eu cativa chinezi din astia pe unde am lucrat care cand ajungeau la servici nici nu salutau de nerabdare sa se aseze la locul lor si sa inceapa uitatul pe monitor. Mi-au trebuit ceva luni sa imi dau seama ca de fapt eficienta lor era insa undeva la nivelul junioratului, insa punctau bine la capitolul impresie: seriosi, dedicati pina la sacrificiu.
Dar nu asta era tinta cioranului, despre care tu stii cati bani dau la modul general, ci ideea de munca asidua, si nu te face ca nu stii, cu 10 zile vacanta pe saptamana, sustinuta, zice poetul, si neincetata. Trezitul ritualic la 8 si tarat cu ochii umflati catre locul unde esti condamnat sa petreci urmatoarele 8 ore din viata ta. Idiferent ca ai chef sau nu, ca esti in forma sau nu, ca e luni sau joi, marti sau vineri. Tu trebuie sa fii acolo, prezent fizic ca altfel te dau astia afara si nu mai ai cu ce sa platesti lifestyleul. Aici nu e vorba de lene, de miortze sau de gene, e vorba de demnitatea si viata ta privata la care ar trebui sa ai acces nu numai in orele de permisie. As vrea sa iti dau exemple de activitati care ar fi infinit mai profitabile (desi urasc cuvantul) nu numai dpdv personal dar si social vorbind, aportul si eficienta ta ar putea fi mult mai mare decat activitatea monotona si abrutizanta a serviciului zilnic.
Hai sa nu luam cazurile noastre particulare, poate tu nu te plictisesti la servici, ba chiar sezi pe scaunul de la biroul tau cu o nespusa placere zi de zi si fiecare clipa contribuie la implinirea ta dincolo de profesionalism si cariera ci transcede catre implinirea ca fiinta in sens existentialist. Sa nu ne referim la asta ci la ceilalti 99.9% care simt ca ar putea da si beneficia intr-o mai mare masura in cazul in care orarul muncii lor ar deveni mai flexibil, mai variat si ne-concentrat pe marginea unei condici.
Avand in vedere cele de mai sus, zisele cioranului capata un inteles in sensul ca aplicand aceiasi norma tuturor, depersonalizarea e usor de preconizat, munca devine o activitate triviala iar indivizii sunt fortati a se incadra in tipic si a se uniformiza.
Chinezul de care ziceai e exemplul tragic extrem de alienare si de unde poate ajunge cu un individ, pun pariu ca ceea ce face e irelevant.
Bai daca as avea la indemana vreun alt model ti l-as zice, sunt sigur ca pentru chinez modelul existent e perfect si ca el intruchipeaza un tip de adaptabilitate dar evident chinezul nu poate fi un model general, nu vad in el calea catre mai bine sau mai eficient. Imi pare rau ca trebuie sa fiu de acord cu Cioran, munca trebuie sa fie ceva variat, placut, o sansa a creatiei nu un drum catre tembelizare, pe cand noi suntem fortati a ne alege drumul unic incepand de la 15-16 ani, in ce scoala intri, ce facultate urmezi si gata: medic scrie pe tine sau inginer sau programator sau mecanic, contabil, profesor de …, lacatus etc. Iti dai seama ca e aberant? Stiu ca poti gasi usor hibe in teoria asta, dar e numai din vina mea ca nu stiu cum sa o exprim mai clar.

Daca nu scot acu ciorapu si dau cu el de perete, ma si enervez. „munca tre sa fie ceva placut, variat, o sansa a creatiei”. fleacuri. de unde pana unde. imi pare rau sa-l contrazic si sa ma repet, da’ munca tre sa fie mijlocul de a-ti atinge scopul, oricare ar fi ala. idealul este sa gasesti ceea ce vrei sa faci si sa urmaresti obectu pana cand ceva se schimba in configuratie, incercand sa transformi activitatea intr-una lucrativa (daca nu esti bogat deja). cei de care vorbeste ciolan sunt cei care nu si-au gasit inca scopul, si nu fac un efort in a-l afla. sa ma intorc la citat, oricat de ciudat ti s-ar parea, exista oameni care nu sunt interesati de creatie, de efortul intelectual, de tot ce crede ciocan ca ar fi interesant.
programul meu e relativ flexibil. pot sa vin oricand si sa plec asisderea, cu conditia sa intrunesc cele 8 ore pe zi. pot sa-mi iau zile libere, fara plata, pana in momentul in care astia se prind ca ar duce-o la fel de bine si fara mine. din pacate, recunosc ca sunt productiv probabil o ora, rareori 8. de asemenea recunosc ca in mod cert cel mai productiv sunt in orele din afara serviciului. pur si simplu venitul la servici imi taie cheful de munca, chiar cand printr-un miracol sau la negru dobandesc asa ceva.
raspunsul la toate astea e schimbatul modalitatii de munca. tai-o cu programul fix si devino contractor/consultant. program flexibil, locatia aleasa, singurul cusur e ceva mai mult de munca la organizare si probabil o nesiguranta a viitorului. poate merita. oricum, nu’s daca pe vremea lui cioban era asa ceva, acu’ e.
te rupi in existentialism si te cobori la nivelul lui. nu e cazul. intotdeauna m-am indoit de necesitatea filozofiei, mai ales pusa in termeni teoretici, generalizatori. „aplicand aceiasi norma tuturor, depersonalizarea e usor de preconizat, munca devine o activitate triviala iar indivizii sunt fortati a se incadra in tipic si a se uniformiza”? de unde pana unde? noi doi suntem la fel sau „uniformi? din cauza ca amandoi lucram 8 ore pe zi? sau din cauza ca ne intalnim pe site-ul asta? ce muncesti e trivial? o discutie asemanatoare am avut-o la bere cu unu’ din fostii colegi, pe afirmatia lui ca noi oamenii suntem la fel. cand l-am intrebat de un exemplu de punct de vedere prin care am fi la fel, n-a stiut ce sa-mi zica. el simtea ca suntem la fel. ma scot din pepeni generalizarile, mai ales cand orice exemplu demonstreaza contrariul. e totusi ceva interesant in toata filozofia asta cu halba’n nas, o fascinatie a poeziei chele, o joaca literara cu propozitii si aforisme scurte, care prind la guvizi. ca si cu comunismul, care suna bine, pana sa-l pui in practica. ce s-o dam invartita. caci ce poate fi mai misterios, mai enigmatic, mai inspirat, decat:
Mai bine o noapte eterna decat o zi fada, mai bine obscuritatea decat o lumina stearsa.(Cioran)
Nimic n-a fost niciodata este soapta care ne mangaie in amurguri.(Cioran)
Ce este prezentul aceasta jumatate a timpului pentru cel impatimit de viitor? (Cioran)
 
da-mi un exemplu pentru care sa merite sa-mi schimb parerea despre filozofie (fara s-o reduci la matematica/logica)

iti pun o frina si o sa iti dau de exemplu cu filosofia insa o sa ne intrecem la aruncatul cu ciorapu pe pereti.
Imi place cum o pi-cotesti particularizand cu munca vazuta ca pe un mijloc de a-ti atinge scopul. Dupa aia imi povestesti de tine, total irelevant, unless crezi ca coran vorbea despre tine. Nici macar eu nu ma refeream la tine. Esti mic ba, si neinsemnat, imi pare rau sa iti zic.

Cred ca despre munca se poate discuta in trei feluri:
ca desfasurare (de mod),
ca activitate (de loc) si
cacale de a implini ceva, de a atinge un obiectiv (de scop).

inainte de a porni a plezni din bice si a bate din picior, vorbeai cumva in cadrul larg al celei de-a treia abordari (de scop), penduland focos focusul intre muncaca implinire a propriilor idei, idealuri etc, si muncaca efect concret si anume de a te imbogati.
Apropo de asta e clar ca daca nu muncesti deloc nu vei avea mari sanse sa te imbogatesti, dar e deja deplasat sa crezi ca daca muncesti mai mult, sansele tale sa te imbogatesti cresc.
Inapoi la cele trei abordari, vezi, eu vorbeam de muncaca mod de desfasurare iar tu ca scop. Deci suntem in doua frameuri diferite. Nu stiu ce sa zic, apropo de ce zici tu, cred ca ai dreptate dar tre sa mai citesc, cu creonu in mana ba, ai uitat ce ti-a zis Buta. Altfel ma tem de talibanism.
Legat de filosofiile astea, nush ce sa zic, imi trebuie o bere.
Pai in afara de fascinatia lor bahica, cred ca oamenii fac recurs la filosofie pentru ca asa simte omu ca pe de o parte, oranduiala lumii are la baza (intr-o larga acceptiune) niste modele filosofice si inevitabil aluneca in filosofie cand vrea sa vorbeasca despre ele.
Pe de alta parte apelam la filosofeala pentru ca e cel mai simplu mod de a ne abera cu alura de serios. Noi am facut siteul asta ca sa ne aberam, sper sa nu incepi sa imi explici filosofic de ce.

Apropo de oranduirea lumii, exista si alte modalitati de analiza mai putin flexibile (unii le zic stiinte) dar mai greu de manipulat decat filosofia. Pentru noi vorbitorii pe forum filosofeala e mult mai facila.
Carevasazica filosofeala filosofica e importanta pentru ca e singura pe care credem ca o stim.

Ia de reciteste ce am scris avand in minte cele trei borcane. Si vezi daca poti sa scoti vreo teoria generala a borcanelor, pardon a muncii.
Eu nu m-am priceput dar baga mare man ca te vad in forma. Fara mishteaux nu o lua personal chiar ai zis unele chestii pe care vreau sa ma mai uit.

baaaa, ma aburesti acu’ la finele zilei de munca.

-Cred ca despre munca se poate discuta in trei feluri:
-ca desfasurare (de mod),
-ca activitate (de loc) si
-cacale de a implini ceva, de a atinge un obiectiv (de scop).

despre orice tre spus in primul rand ce este. dupa aia cum este si cand si unde este. de-aia n-am intrat in detaliile de mod si de loc, ci am stat pe definitie. celelalte? detalii chioare. de-aia nu sunt de acord cu ciomag, se concentreaza pe detalii ignorand princip(i)alul, si sustine ca munca (modul) ne dezumanizeaza, desi scopul muncii (sustin eu) ne umanizeaza.

munka haidi baa vax, ce sustii tu e varianta oficiala, impinsa in fata, din ciclul munca l-a facut pe om, l-a umanizat, l-a maieutizat, innobilizat. Ia orice poezie din abecedar si o sa vezi ca nu zici mai mult.
detalii si definitii, cuprins si incheiere, razboi si pace. pai nu zici nimic nou, lasa-le, uita de ele; pai daca aveam nevoie de definitia muncii ma uitam in jur pe aici, luam un wikitionary, tocmai de detalii e nevoie, de detalii care sa nu se mai fi auzitara, aberante si socante, aiureli si balbaieli, ba suspectez ca unu din noi incepe sa abordeze tema cu max(seriozitate), tu chiar vrei sa iti demonstrez ce zic? ai innebunit, pai daca as fi in stare sa demonstrez ceva n-as mai pierde vremea pe aici. hai ca m-ai scos din chef de scris ba si ce marfa de topic s-ar fi starnit daca prindeai frecventa aberatiei

ma iei la mistol
n-am zis ca munca l-a facut pe om, ci ca scopul muncii (ma rog, e posibil sa, nu vorbesc de hitler acum, care si el a muncit din greu, din pacate) sa ne umanizeze. nu muncesc ca sa muncesc ci muncesc ca sa altceva. nu ma pune sa explic mai mult ca nu stiu cum, mi se pare banal si evident. aberatia e a lu ciolan, si a jumatate din poetii lu’ peste prajit, care fiind atenti la rime si la intorsatura de condei nu-si mai dau seama ce zic. si intr-adevar, am luat-o in serios ca nu mai rezist, m-am saturat de cantitatea nedreapta de idioti ascultati cu sfintenie si smerenie.

oricum, n-am alta inspiratie in momentul asta, si chiar tre sa lucrez la ceva. ma intorc cand imi trec dracii

nu te iau la misto
Lasa referirile la coran, cioran, ciolan si restul de intelepci. Hai sa discutam in actualitate la nivel de prostime.
Si ramane perfect valabil ce zici, munca ar trebui sa umanizeze si asta mi-e topicul si problema dar tocmai aici vad un mare issue, ca modul (subliniez: modul) in care se desfasoara aceasta munca e primitiv si departe de a umaniza. Tu chiar crezi ca asta se intampla? Ca felul in care se munceste ii umanizeaza pe oameni? Ca eu nu, ba mi se pare ca intre ce ar trebui sa fie (aproximativ ceea ce ziceai si tu) si realitate e un mare haaaaau.

Ba eu nu te iau la misto, asta e un topic in care nu imi arde de gluma.
In general discutiile intre oameni sunt alterate de interventia ego-ului, respectiv fiecare se viseaza un terminator pe taramul logicii. Nu ma pune sa dau exemple ca ar insemna sa vorbesc despre ultima sedinta in plen cu astia pe aici unde s-au muscat intre ei la modul cel mai penibil si inutil.

nu mai accept dialoguri generale fara exemple concrete
ori afirmatiile lu’ cioran sau ale tale cum ca munca (modul de a munci) dezumanizeaza mi se par gratuite. si nu pot sa ma refer la prostime – si eu si tu si CEO lu’ MS sau BrainBench, si spalatorul de vase de la restaurant, toti venim/vin la munca de la 8 pana la 5. nu prea cunosc pe nimeni care n-o face (decat pe aia care lucreaza in tura de noapte si cioran).
oricum. ma tot zbat sa ma prind de un punct de vedere prin care stilul asta de munca mi-ar stirbi factura umana si nu ma prind. de ce? pentru ca mi se pare ca factura umana nu e definita in nici un fel de stilul in care muncesti. ce anume defineste factura asta? nu stiu, asa ca scriu repede tot ce imi trece prin cap: ratiune si creativitate dincolo de nivelele animale (chit ca pasarile isi fac cuib din te miri ce si folosesc unelte cum nu te gandesti ca e posibil), capacitatea de a abstractiza, capacitatea de a preconiza si actiona in sensul respectiv, capacitatea de sacrificiu pentru un presupus bine general (mai baga si tu daca ai alte idei, adevarul e ca tre ca pe undeva prin filozofie cineva s-a gandit la asta). care din astea e influentata de orarul serviciului? sau de sedinte? am senzatia ca cioran simte ca un contopist nu mai are timp sa se gandeasca la umanitate 24×7, si asta il face mai putin uman. asa e, n-are timp, da’ asta nu inseamna ca n-o face deloc. iar ca asta l-ar face mai putin uman, e discutabil (printre altele presupune ca umanitatea depinde cantitativ de timpul pe care-l oferi filozofiei, ceea ce devine ridicol).

pe partea cealalta, sa presupunem ca ai avea mijloacele de a-ti trai traiul fara sa fii nevoit sa ai un serviciu. ce ai face toata ziua, toata viata? daca nu ceva care seamana cu o munca (acte caritabile, participari in sedinte, politica, etc) atunci ar insemna ca ai citi carti de placere (fara a incerca sa le critici, sa discuti cu altcineva, ca orice pus intr-o structura devine munca), ai vedea filme, ai avea vacante nesfarsite in locuri noi. asta te-ar face mai uman?

nu, pe partea cealalta nu trebuie mers cu presupunerea ca ai avea mijloacele sa traiesti fara sa muncesti, asta ziceai tu, dar nu asta e punctul meu de vedere, sa nu mai muncesti. Umanizarea, calitatea vietii nu e proportionala cu timpul pe care il acorzi filosofiei, e ridicol evident, dar e la fel de ridicol sa zicem ca e proportionala cu orele pe care le petreci la servici. Probabil ca „mai binele” (denumit de noi umanizare, cred ca la asta te refereai si tu) depinde de timpul pe care oamenii il aloca pentru a se gandi la acest „mai bine”. Si sa ai posibilitatea de a face si altceva in afara muncii pe care altfel se presupune sa o faci pina la pensie, neincetat (sa excludem cele cateva zile de concediu).
De exemplu, ca tot vrei exemple, sa poti sa desfasori o munca pentru comunitatea in care locuiesti, doua saptamani pe an, unu poate sa aibe un curs intr-o scoala despre o tema la care se pricepe. Altul poate isi alege sa lucreze intr-un spital, la muzeu, intr-o institutie de ingrijit batranii, sau sa organizeze o excursie cu puradeii, sau sa le explice despre muzica sau pictura. Iar cei care nu au nici o inspiratie macar pot asista la randul lor la un curs despre calculatoare, global warming, how stuff works, sau pot fi angrenati in alte proiecte unde pot ajuta.

Evident nu toti oamenii sunt in stare sa faca ceva in plus de ceea ce au fost pregatiti sa faca dar pe partea cealalta sunt foarte multi oameni ale caror resurse se duc pe apa sambetei, irosita aiurea. Si exista o preconceptie cum ca cineva nu ar fi in stare sa faca altceva decat ceea ce a fost pregatit. Sa fim seriosi, in lume nu exista numai neurochirurgi, programatori, fizicieni sau alte super-specializari.

Oamenii sunt automat limitati prin faptul ca li se lipeste o eticheta pe care le sta scrisa profesia si timpul pe care il au la dispozitie e petrecut in exercitarea acelei profesii intr-o proportie covarsitoare.
Inca o data, nu e vorba de Cioran sau alte filozofii, e pur si simplu ce cred eu, anume ca s-ar castiga enorm daca ar exista aceasta deschidere si nu s-ar insista pina la exasperare pe a-ti exercita munca in modul in care se face la ora asta. Nu stiu ce e uman in a avea 3 saptamani concediu pe saptamana. Nu vorbesc de tine, de mine, de CEO lu’ MS sau BrainBench dar sunt enorm de multi in acest caz. Exista munca si concediu. Eh ce zic eu e ca ar trebui sa existe munca, concediu + timp dedicat altor activitati. Te rog eu sa nu ma enervezi cu variante gen weekend sau after-works.

Concluzie: eu cred ca prin modul acaparator de desfasurare a muncii (prin asta inteleg servici, job, slujba pentru care esti platit), se taie din potential, din sansele unei imbunatatiri a calitatii vietii sau cum o numeam „mai binele” ori umanism.

o singura obiectie – n-as zice ca umanizare=calitatea vietii
prin umanism nu ma refeream deloc la „mai binele” nostru, ci la ceea ce ne defineste ca oameni si nu ca animale care se invart musai intre mancare, somn si femele/masculi. incercam de fapt sa ma prind pe care „umanism” il pierdem din cauza muncii, vizavi de citatul lui ciortan.
conceptia cum ca cineva nu poa’ sa faca altceva decat a studiat pe undeva e de inteles. stiinta a progresat exponential, daca pe vremea lui da vinci iti mai permiteai sa stii si medicina de atunci si astronomia de atunci, acum mi se pare mai greu de crezut. sigur, poti sa stii din ele, da’ nu la un nivel foarte suparat. au existat cazuri care au demonstrat contrariul, da’ le-am considerat exceptii.
ce e uman in a avea 3 saptamani concediu pe an? pai faptul ca ai fi putut avea 2, sau niciuna.
cu munca, concediul, timpul dedicat altor activitati se pare ca te-ai potrivi pe schema lui google, in care o zi pe saptamana esti platit sa lucrezi la un proiect din ce-ti vrea muschiu. de programare probabil, da’ poate ca nu numai. teoretic nu e nici o opreliste in calea pe care ti-o doresti. practic, problema devine daca iti poti permite sa ai timpul respectiv. daca esti platit suficient sa lucrezi doua zile pe saptamana, de ce nu faci altceva in restul? nu mi se pare un cusur al sistemului, sistemul nu te blocheaza de la asa ceva in mod intentionat.

Sunt golit de inspiratie nici nu mai stiu ce titlu sa pun.

Vorbesti serios? Evident ca poti face si altceva in afara de ceea ce faci acum. Stiinta si super-specializarile sunt alta poveste, am vorbit despre asta in mesajul precedent (unu din ele). Doar nu daca esti contabil o sa vrei sa faci operatii pe cord in timpul liber.
Sunt insa alte lucruri unde ai putea excela, ti-am dat exemple, nu stiu tie personal ce ti-ar place sa faci, probabil ca nu te-ai gandit inca dar sigur trebuie sa fie ceva. Se exclud jocurile pe calculator sau mersul in bar.

Am mers cu copilul la cursuri de desen si am urmarit programul indeaproape. Eu l-as fi facut altfel, sunt convins ca mult mai folositor, si ma jur ca nu iti trebuie nici o facultate pentru asta. Tipa care preda era studenta (probabil ca la ceva arte) dar sa nu crezi ca in final chestia asta s-a vazut.
Ti-aduci aminte cand am fost in Bucegi la strans gunoaie, pai aia a fost o activitate de mare folos. Si o poate face oricine.
Chiar citeam azi ca google e in topul „best employer” in lume.
Normal ca ala e un motiv. In general sistemul nu te blocheaza de la avea astfel de initiative,insa ele nu sunt incurajate. Trebuie sa le faci in timpul care ti se da liber pe cand chestiile astea ar trebui promovate mult mai serios.

Categorii:baliverne, forme diforme Etichete: