Prima pagină > baliverne, deprinziare, politruce > Jeanvaljean Vosganian

Jeanvaljean Vosganian


Omul scrie de vreme buna in Ziua, si il citesc la randu-mi de o vreme buna. Vreau sa remarc stilul din scrisul lui, tipicul compunerilor cuminti, nu ca nu ar avea dreptate, e imposibil sa il judeci sau sa il critici pentru ce zice, practica stilul implacabil, omul scrie ca si cum si-ar face bland temele, tacticos, are pixuri de toate culorile, guma si echer, trage linie la caiet, alineaza ustensilele dupa care deschide cartea cu poezia pe care trebuie sa o comenteze. Citeste, isi noteaza cuvintele pe care nu le intelege si subliniaza versurile care i se par importante. Face o introducere, cine e autorul iar apoi povesteste cu citate poezia.
In incheiere ne reintoarcem la autor, o mica mentiune despre ce a mai facut si gata tema.
In anii 90, imediat dupa revolutie, exista o solista Carmen Dumitrescu care a facut valva la Mamaia ca a intrat pe scena cu patine cu rotile. O scena grotesc penibila, ma rog, ma rog sa uit, dupa care la cateva luni lanseaza fata un LP (asa se chema atunci). Pe care spre bucuria tuturor nu il cumpara nimeni. Intr-un interviu din acea vreme tipa isi exprima intr-un mod superb nedumeririle. „Nu inteleg”, zicea fata, „albumul asta are de toate: ritm, techno, balade, etno, rock. E un album complet. Nu inteleg de ce nu a fost primit mai bine de catre public.”.
Deci baaai, asta e aplicarea teoriei gastronomice in viata artistica intelegi. Cum adica sa nu iasa buna ciorba beeei daca respecti reteta: pui merar, muorcovi, cartufi felii, tzelyna mey, o lingu de sare, o furcu de care si gata, iese.
Asta e si cu Jeanvaljean, baietii astia traiesc cu convingerea ca in spatele a orice exista o reteta, un truc de care odata ce te-ai prins dupa aia toate bune fara sa te mai implici sa te stresezi, iei de colea pix si foaie si arta scrie pe tine.
ii lipsea heavy metal, dead metal si symphonic-ukulele
fara symphonic-ukulele nu mai faci nimic in ziua de azi, asta n-a inteles fata. pur si simplu a disaprut de pe firmament, a scos-o din context cu totul, justitia muzicala nu cunoaste iertarea.
m-am gandit daca nu se poate spune acelasi lucru despre noi. avem tastatura deci suntem scriitori. singura diferenta pe care o vad intre noi si vosganian (varujan pentru amici, sau ruji) este ca noi nu citim poezia. noi o comentam direct, cu aplomb sau stil (discutabil), cu final apocaliptic sau surprinzator, cu legaturi clare demonstrate fara cusur, bazate pe informatie lipsa. noi suntem secolul 21. si spun cu toata convingerea asta, ca suntem secolul 21, pentru ca in mod cert nu suntem singurii care fac asta.
totusi, sa nu zic. am citit si eu o data un articol de-al domnului parlamentar (senator? deputat?). a fost ceva atat de plat si de in panta ca atunci cand mi-au cazut okii pe el, mi s-au dus intr-o fractiune de secunda pana in josul paginii, bine ca s-a terminat monitorul ca altfel imi picau si de pe masa si se raneau. pe final n-am stiut de ce sa ma ingrijorez mai tare – ca e parlamentar sau ca scrie in halul ala. sau ca el e comisarul european miclovan cu putin par cranian propus de tariceanu (cum e posibil sa te cheme tariceanu)? oricum ar fi, barbosu’ parca are un articol despre varujan, zau ca merita citit (volumu chipuri si masti ale tranzitiei daca nu ma insel).
sau poate ala era vartan arachelian e vreo diferenta intre cei 2?
cam mocofan aerian varu jean asta, e greu sa il compar pe el cu noi, el e doar un parlamentar, noi suntem doi. El se ia in serios de cred ca pierde timp greu inainte de a scrie si dupa, uitandu-se in oglinda dupa ce scrie o compunere d’aia, noi scriem pe apucate, pe graba, in suturi. Comparat cine cu cine? Vartan cu Varugam? Mai bine pe Varugam cu barbosul desi nu stiu ce poti sa compari. Ba pe barbos e greu sa il prinzi cu ocaua mica dar asta nu ma opreste sa ma enerveze si el, Liiceanu si marele lor profesor noica. Dar asta e o chestiune personala. Nu te baga! Chestia cu barbosul e ca are originalitate, scrisurile dansului te prind, te provoaca cumva.
Pe cand Varujan Vezicaslageam e plat, fluid, ca il sari un rand sau doua nu conteaza, in final ce scrie e un fel de dare de seama intr-o ordine usor de intuit in afara cazului in care debusolat autorul incepe sa se impiedice printre ganduri asa ca trebuie urmarit nu pentru a fi inteles ci ajutat.

Anunțuri
Categorii:baliverne, deprinziare, politruce Etichete:
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: