Prima pagină > baliverne, deprinziare, obsesii > cu mintea in capul gol

cu mintea in capul gol


Am inteles! Oricat m-as stradui sa fiu interesant, spiritual, sa adaug ceva farmec intentionat naiv si umor relaxant blogului ma simt coplesit de dezinvoltura cu care altora le ies tot soiul de comedii fara pic de efort, ba dimpotriva maniera nonsalanta in care se trezesc unii sa scrie despre cele mai drastice evenimente, acolo unde te astepti la o analiza seaca la rece, la discutat incrancenat si scrasnind din dinti, eh exact astfel de articole prin ineditul exprimarii se transforma de multe ori in cele mai sordide comedii. Asta e ironia, cand vrei nu iti iese, cand iti iese de fapt nu asta ti-ai fi dorit.

In articolul Pervers City, domiciliul obsedaţilor sexual un baiat de la EvZ se avanta cu capul gol intr-un soi de pledoarie in apararea unor indivizi cu bube pe creier si umple pagina cu impresii din traducerea alandala a unui articol de prin presa straina de scandal (!).

Ca sa te faca sa te simti in largul tau de la bun inceput, ma-ntelegi – subiectul e mai delicat, se stabileste in linii mari profilul eroilor povestirii. „Tineri şi bătrâni, musculoşi sau slabi, foşti oameni de afaceri sau cerşetori” adica ce sa mai, deja povestea e de cartier, te priveste, ii stii pe toti, vecinii tai, prieteni, colegii de lucru, oamenii din autobuz, ba chiar dragul meu cititor si tu poti fi unul din ei. Daca nu ti-a smuls deja un suspin de transpunere simpatetica, tot ramai prada inevitabila apelului subtil la identificare afectiva cu aceste rebuturi umane. Mai departe crearea acestui oras, zice la gazeta, este un experiment condus de o femeie care a fost violata „pe cand era pustoaica” de un unchi. Hopa! Auzi tu „pustoaica” asta reprezinta in limba romana victima care intoarce un serviciu societatii. E dubios modul in care se exprima situatia, femeia cu pricina nu era tanara sau minora ci „pustoaica”. Aproape ca te incolteste gandul ca traducatorul nostru (hai sa zicem ca il cheama Sorin) ne traduce, privind oarecum partinitor toata povestea. Unchiul e unchi, nu ruda nemernica, violator, nici rebut social sau pervers imputit, insa victima ba nene – lasa ca o pune Sorin la punct (desi o minora la acea vreme) e descrisa la mshteaux – nu trebuie luata in serios – in traducerea lui Sorin ca o „pustoaica”, portretul sugerat e de mucoasa, o figuranta cu suras serafic, ce sa mai … o pustoaica.
Succesul experimentului este adus la cunostiinta noastra prin prezentarea fireasca de intamplari simple de viata in care grupul de perversi incep sa se dea in gat unii pe altii, cum unu e gata gata sa comita o perversiune, pac! se gasesc ceilalti sa il desconspire. In apararea rebuturilor, apropo ma intreb daca articolul nu a fost scris pentru ca toate victimele posibile sau potentiale sa se simta vinovate si sa le fie putina rusine obrazului, avem o clarificare clara a locuitorilor zonei: oameni care desi le banuim perversitatea din titlu si context, „şi-au efectuat toată perioada de închisoare, plătindu-şi astfel greşelile în faţa societăţii„. Ok, sa va puna mama dreq pe vreunu sa ziceti ceva rau de acesti cetateni integrii care sunt fie violatori, fie maniaci sexuali etc dar ei si-au platit datoriile, clar?! Ia gandeste-te mai bine la tine, poate n-oi fi tu pervers sau alte nenorociri din astea dar ti-ai platit ma datoriile ?? Eh, pun pariu ca tot mai e vreo chitanta la intretinere dosita pe undeva. Si atunci sa vedem cine e mai curat: tu sau ei. Sa va fie rusine. Deci oamenii astia, ne asigura articolul fara sa clipeasca, sunt liberi. Aici insa incepe drama si e momentul in care lacrimile cititorului curg siroaie de mila pentru soarta grea a perversilor. Ca legea e cruda cu ei si nu ii lasa sa locuiasca nicaieri mai aproape de 300 m „de o şcoală, de o creşă, de o maternitate, de o biserică, de o staţie de autobuz pentru elevi sau de o plajă„. La romani chestia asta ar insemna sa ii dai afara complet din tara pentru ca e imposibil matematic ca pe teritoriul romanesc sa gasesti un loc care sa nu aibe o biserica pe o raza de 300m. Si nu pricep de ce sa nu fie chiar fortati sa mearga la biserica, ori sa citeasca macar blogurile de pe wordpress ca unul din trei sunt pilde catre pocainta si pisanie. Insa nici la ei nu e simplu ca d’aia a construit „pustoaica” orasul. Atrocitatile impotriva saracilor perversi nu se opresc aici, in SUA ei sunt obligati sa poarte bratari cu care pot fi identificati si urmariti. Si asta inca nu e nimic, articolul supra pluseaza cu povesti ale perversilor la care potentialele victime ar trebui sa le sara in aparare. Jim cica a ajuns condamnat de catre un politist care s-a dat drept adolescent la momeala iar Jim se daduse la el, Hugh doar s-a masturbat in public de cateva ori (si fiind prins de fiecare data – un detaliu interesant – in final s-a ales cu 12 ani de condamnare), Chris a mangaiat-o pe o minora si s-a ales cu vreo 10 ani de libertate conditionata. Nu e deplasata observatia ca articolul e pe punctul de a deveni material de excitare pentru potentialii dereglati.
Daca tot nu v-ati nelinistit, declaratia unuia din dezaxati vine cu tupeu maxim: „Este o adevărată leprozerie a timpurilor moderne“. Te intrebi cum se face ca desi ce ai citit un articol care se dorea informativ te simti mai dezinformat, noroc cu modul in care Sorin autorul articolului efectueaza mecanic traducerea provocand niste situatii ridicole care ne mai abat ici si colo atentia de la grozavia in sine a povestii.

Anunțuri
Categorii:baliverne, deprinziare, obsesii Etichete:
  1. lanternativa
    Februarie 25, 2009 la 12:52 pm

    Parerea mea e ca faza cu leprozeria a copiat-o de pe Lante’ in mod secret dar dezaxat-mistic!

    Ca legea e cruda cu ei si nu ii lasa sa locuiasca nicaieri mai aproape de 300 m “de o şcoală, de o creşă, de o maternitate, de o biserică, de o staţie de autobuz pentru elevi sau de o plajă“. La romani chestia asta ar insemna sa ii dai afara complet din tara pentru ca e imposibil matematic ca pe teritoriul romanesc sa gasesti un loc care sa nu aibe o biserica pe o raza de 300m. – sunt total de acord! Te urasc pentru exactitate dar nu am ce sa fac… Asta e.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: