Prima pagină > baliverne > oameni chinuiti

oameni chinuiti


Titlul devine evident dupa un documentar ca objectified. Calatoria printre creierii designerilor industriali este industrioasa, laborioasa, pentru unii principiala si simplificanta, pentru altii detaliata si a tot cuprinzatoare. Din pacate rezultatul de obicei este in final irelevant. Efortul de a inlatura complexitati, de a gasi scurtatura, calea ideala si in final epifania evadanta este greu de justificat cand obiectul de care vorbim este un curatator de cartofi, vegetale sau un maner de carucior de supermarket. Evident, este o opinie, dar mi se pare inexplicabil cum conceptul de „design industrial” nu este vazut/perceput ca un oximoron evident, dupa argumentul simplistic „ce se brodeste perfect unuia este inutil altuia, deci ideea de a produce in masa obiecte trebuie ocolita din principiu”. Este posibil atasasmentul de un obiect creat in masa? Se pare ca da, desi nu vorbesc din experienta personala. Ce nu pare sa fie evident este ca nu obiectul in sine creaza atasamentul, ci contexul in care a fost folosit, observat; nu vrem sa schimbam un obiect cu altul daca interactiunea cu primul a fost ceva unic, istoric, memorabil. Obiectul in sine, fara context, nu poate crea atasament decat daca e unicat. Las cititorilor demonstratia sau antidemonstratia.
Oricum, documentarul incearca sa acopere problema. Da, exista oameni care se gandesc la tot ce folosim, din cat mai multe puncte de vedere. Da, toate designele o sa ajunga intr-un morman de gunoi la un moment dat. Da, exista niste principii care ar putea fi urmarite in proces. Da, designul implica creativitate, cand ea la randul ei exista. Lasand insa la o parte punctele bifate, documentarul ramane totusi o serie de platitudini si banalitati care ar trebui sa fie evidente pentru oricine s-a gandit 3 minute la orice proiect (orice copil la gradinita?); sau dialoguri si brainstorming pe teme relativ neinteresante (cate iteratii si inovatii pot fi considerate relevante pe marginea unei periute de dinti? Am crezut ca am un job relativ neinteresant, da’ sa vad oameni maturi concentrandu-se pe ideea unui robot care iti spune cand vrea sa fie mutat – ca sa dovedesti „interactiunea” – mi se pare un efort inutil si rau directionat). De asemenea, as vrea sa mai atrag atentia la ambiguitatea definitiei si la posibilul mesaj ratat al documentarului. Cele mai multe din obiectele exemplificate nu erau design-uri, cat mai degraba rezultatele ingineriei. Ce mi s-a parut ca lipseste din documentar a fost artisticul. Sigur, au batut campii pe ideea crearii atasamentului emotiv, dar vezi mai sus. In final recunosc ca tot ce conteaza este inspiratia, da’ nimic din documentarul asta nu mi s-a parut inspirat.
De mentionat de asemenea poate ar fi implicarea personala. Toti sunt fascinati de ceea ce fac, mai mult, sunt incantati. N-am vazut unu’ care sa nu fie satisfacut, desi poate ca documentarul a incercat sa ascunda asta. Exemplele sunt de obicei personale („eu am facut asta”, „eu, cand am …”) si, evident, irelevante pentru oricine altcineva (celularul cu muchii ale japonezului? avem. laptopul care scoate un creion cazut in balamelele ecranului? este). Poate ca e momentul sa termin carteala cu o un indemn personal – Karim Rashid, oricat de artistic si colorat ai face un aspirator, tot nu l-as pune decoratie intr-o casa. Eu. Ma rog, nici nu m-as decora cu ochelari colorati.

Anunțuri
Categorii:baliverne
  1. carevasazica
    Noiembrie 3, 2009 la 7:00 pm

    =)) pentru tine l-am scris. nu am vreo clipa indoiala ca o sa te scoata din pepeni, nu’s daca ai inclinatia spre detaliul irelevant pe care ti-o cere. daca ai racnit in gand vreodata la buta sa mai taca dracului o data din gura, n-are cum sa-ti placa asta.
    evident ca am uitat sa mai adaug ceva la comentariu, documentariu se ineaca dupa parerea mea in meta. nu ceasul facut de braun este important, cat faptul ca l-a inspirat pe karim rashid, bagamias pula in el de ceas, si ca indiferent de cat de abatut era, ceasul ala facut de braun il facea fericit. dupa ce te uiti la befa lui karim – http://www.karimrashid.com/ – o sa-ti dai seama de ce braun, ca orice chestie nemteasca, ascunde ceva extrem de primejdios. in principiu designul este o chestie pacifista, din cand in cand insa dai peste cate un militant ca karim asta sau de aia doi frantuji rastigniti langa scaunul lor designed de iti vine sa-ti bagi picioarele in ea de tagma. stiu ca designul e interesant si intricat uneori, da’ n-o sa ma extaziez vreodata in fata unei scobitori cum facea gigi in film.
    in concluzie, sa crap daca am retinut ceva din film.

  2. adem
    Noiembrie 3, 2009 la 6:33 pm

    Frumos, as vrea sa comentez insa pina nu vad filmul ma abtin. insa comunica bine essayu tau, bravo, are chestii din alea pe cale de disparitie: content, context, idee si target.

    Mi-a facut placere sa il citesc, m-ai tinut asa conectat de la un cap la altul, ba ma simt mandru de mine, am inteles ce ai scris. Stii cat de bucuros sunt cand citesc ceva si am senzatia ca pricep ??!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: