Archive

Archive for Mai 2011

20 minute de film #3

am reusit sa termin de vazut filmul, care nu m-a dezamagit mai tare decat celelate episoade, totul in final devine clar, cand omul se culca cu o papusa mecanica cica, si, mai departe, cand pe moarte viseaza ca danseaza cu ea, detaliul relevant fiind ca papusa ramane dupa secs cu picioarele cracanate, sugerand ca este prima alcatuire nesatisfacuta de celebru. asta explica si muzica din film, epuizanta si lugubra, insa tot mecanica, de flasneta flescaita, care insa stabileste un ritm al faptului si mecanicitatea pe care o tot repet ca o flasneta. daca mesajul devine clar, tot clara este si aparenta completa distonanta a caracterului cu contextul in se invarte permanent, multimea mancatorilor de cartofi ai lui van gogh combinati cu adunatura monstrilor de circ, aparenta pentru ca pe un plan meta devine evident ca si caracterul nostru este un monstru. filmul se mai zbate sa demonstreze si singuratatea personajului, intersectia intamplatoare cu maixa intr-un teatru in dresden subliniind poate originile psiho. este in final tragic? nu cred, omul e lipsit de imaginatie, dupa cum ne sugereaza abil scenaristul cand pune in gura ambasadorului frantei cuvintele „ba, tragi bine da’ n-ai imaginatie”. interesant totusi este ca omul este un poet, si atunci ma intreb cum e posibil un poet fara imaginatie? poate ca nu trebuie sa ne uitam mai departe de adrian paunescu.
undeva intre grotescul circului, can-can-ul de culise cu concursurile de secs si robotizarea metaforica a caracterului si a faptelor, tre sa ma intreb daca opinia lui fellini conteaza. raspunsul e ca conteaza fir-ar sa fie, filmul ramane posteritatii asa cum george bush ramane posteritatii, inspirand un sincer scrasnet de dinti celor care au trait sa-l vada. faptul ca a luat oscar (pentru costume) si nominalizare (pentru scenariu adaptat dupa materiale de pe alte medii, probabil mediile fiind parul de pisica si spuma berii) si de asemenea premiul david di donatello pentru muzica de flasneta, confirma totul.

Categorii:baliverne

20 de minute de film #2

fascinatia lui fellini cu circul ramane constanta si la cel mai inalt nivel. grotescul este nelipsit din fiecare cadru al filmului, monstrii si pocitaniile isi dau mana intr-o litanie nesfarsita inceputa in celelalte filme, la strada si in 8 si 1/2, si in zgomotul partiturii care ramane acelasi, indiferent de situatie, de pisica batuta cu facaletul in interiorul unui clavecin dezacordat. sa incerc sa redau totusi punctele bune din episodul doi, care de data asta a durat o ora inainte sa ma invinga. scenaristul si regizorul sunt in continuare mana in mana, colaborand din greu si aplicand toate tacticile sa-l faca pe protagonist de rahat, facandu-i cadou in pat ori babe, ori ciudatenii, ori, daca alea nu’s disponibile, macar un sifilis sau o umbra de impotenta; colectia zoologica de extraterestri l-ar face pe george lucas sa crape de ciuda; povestea ramane de o incoerenta solida, impecabila, ridicand umane semne de intrebare gen „si ce daca” respectiv „ce mai vrea si asta, ma”; in final trebuie sa-i dau filmului o nota buna pentru consistenta, estetica diareica combinandu-se armonios cu fluiditatea de cuburi scapate pe jgheab a povestii lipsa, scrisa pe genunchiul frant in lupta futbolistica a vreunui ion chirila.

Categorii:baliverne

20 de minute de film, #1

cu relaxare ieri m-am apucat sa ma uit la un film, „fellini’s casanova” – http://www.imdb.com/title/tt0074291/
ce m-a amuzat, inainte de film, a fost ca avea 2 staruri juma din 5, ceea ce se cheama ca toti spun ca e un film prost. m-am gandit serios, cum dreaq poa’ cineva sa faca un film casanova prost? mi s-a parut imposibil, asa ca cu incredere m-am apucat sa ma uit la el. 5 minute genericul de inceput, cu luminile venetiei reflectate in apa lagunei, si cu o muzica de am crezut ca mi se face rau, ceva bantuit, chinuit, fantomatic, cu ceva viori sau ce instrumente de tortura au gasit. ok, whateva, sa inceapa secsu mi-am zis, si a inceput, cand pe fundalul carnavalului venetian, omul primeste o epistola prin care e invitat pe nu’s ce insula, unde se duce si cica o arde pe una. spun cica pentru ca saritul sprintar ca o capra dupa tipa, si dansatul cu ea in carca nu le-am considerat niciodata ca fiind ingredientele necesare unei partide de secs cu strigaturi, da’ recunosc ca poate de-aia sunt si ageamiu. ea a parut la un moment dat sa aiba orgasm, nu e imposibil sa fi lesinat din cauza de muzica de fundal, care de data asta s-a transformat in ceva super modernist, o combinatie de percutie cu adidasii in corzile de pian, probabil cantata de beethoveen inainte sa stie sa cante la pian dar dupa ce a surzit, si unelte aruncate la intamplare pe pardosea. ca sa adauge un pic de kink la poveste, unu’ (ambasadorul frantei nu mai mult nici mai putin) se uita printr-o gaurica din perete la actul secsual ars, si in final ii spune eroului nostru ceva pe linia „da, aprob, tragi bine, da’ ai si lipsuri, de exemplu la imaginatie”, moment in care m-am ridicat in picioare si mi-am scos peruca si am trantit-o de perete. ce legatura are asta cu scena urmatoare, in care omu’ meu e arestat si aruncat in parnaie, ghicesti la fel de bine ca mine. oricum, recunosc ca daca performanta poate n-o fi fost de nivelul unei jamie jamieson de anii 2010, a avut totusi ceva admirabil, de exemplu ca tipul a reusit sa o arda pe-aia oricum, ea fiind o moaca de joker imbracata in straie de calugarita pe care eu personal as fi tinut-o la distanta cu vasla.
in momentul ala m-am dus sa ma culc. incerc diseara episodul doi, daca pana acum filmul e complet cretin, macar e lung.

Categorii:baliverne