Prima pagină > arhitectura, Arhitortura > injur si imprejur – efemer forever

injur si imprejur – efemer forever


il recunosc cu greatza pe unul din marii intemeitori ai arhitecturii moderne:
http://www.chicagohistory.org/sullivan150/credits/index.php

adauga si pe Le Corbusier (asta are si nume de cartier prin paris) – alt imbecil
 
pune si pe van der rohe, ba chiar si pe oscar neimaier sau cum ii zice – ala care a inventat brasilia.
sunt intru totul de acord. sigur ca se poate spune ca fara astia nu se ajungea la libertatea totala, asumata, curenta. afirm insa numai ca poate si fara ei se ajungea tot la postmodernismul, deconstructivismul, futurismul, s.a.m.d.ismul actual. in concluzie, sper ca astia sa nu fi existat de fapt. ca intrebare de baraj, cum se poate ca oricine sa-l considere pe sullivan un mare arhitect? cui ii plac cladirile alea?

 

mi se pare interesant ca „marii arhitecti” au colaborat foarte strans cu personaje ciudate dpdv istoric: dictatori, nemernici de tot felul, intr-un fel poate prin materialismul lucrurilor astia sunt de altfel clientii cei mai fideli dar vad o fina paralela intre autoritarism, dictatura si arta arhitecturala pe care astia o practica.
o observatie beton, tot respectul. numai sa te enervez insa, iti spun ca relatia e de cauzalitate. toti dubiosii au avut suficienti bani cat sa-si permita chestii grandioase, iar ca gust au fost de un gust indoielnic, asa ca si ce i-a reprezentat a fost de toata greata.
evident insa, in acelasi timp, trebuie ca exista o doza de grandomanie si la arhitecti si la cei carora le-au facut cladiri sau ce-au facut.

 

http://en.wikipedia.org/wiki/Ornament_and_Crime
E ciudat cum setea de realitate a unor imbecili e filtrata printr-o vehementa paroxistica, adica stim / presupunem ca viata e de cacat, suntem de acord ca lucrul asta sa nu fie ascuns ipocrit insa nu vad de ce trebuie pornita o cursa indarjita in a sublinia cu predilectie cele mai abjecte scene, unde mai pui ca viziunile prezentate deja nu mai reprezinta realitatea ci o abuzeaza intr-un supra-realism scabros picand in extrema opusa a ceva ce nu pot considera arta.

ma doare mintea, cum e posibil sa existe asa ceva? si cum e posibil sa fie luat in serios? una din doua, ori ala a scos chestia la misto, ori e ceva in viata artistica care ne scapa. vreau sa spun ca noi suntem incepatori, ne place sa ne jucam printre cuvinte, nu scoatem bani din asta, deci o facem inca de placere. ia insa unu’ harsait in rele, bill de exemplu, care a fumat toate cuvintele posibile, e plictisit, sastisit, sictirit, nu mai stie unde sa se duca, ce sa mai incerce. ei bine, omul asta, in cafeneaua aia plina de fum si cu fete barboase, care se uita cu jind catre usa sperand sa vina cineva nou care sa ii inspire in vreun fel sau altul, omul asta, cum spuneam, emite „ornamentul e o crima”. e posibil sa fi spus de fapt „this tournament is a crime”, cu ochii in meciul de box de la radio, sau orice altceva, insa mesenii lui au imbratisati imediat ideea. ornamentul e o crima, afirmatia este exact cat trebuie de nebuna cat sa prinda imediat, cu efectele vizuale pe care inca le suferim.

Influentele intre diverse culturi, sisteme, curente artistice … ce sa mai, le numim generic influente, au existat si nimic nu se poate crea de la sine ci pornind pe directii deja trasate se va putea construi peste. Ar fi interesant ca exercitiu sa ai ambitia sa iti faci paine prajita de la zero. Sa trebuiasca sa descoperi singur cum cultivi graul, cum se face painea, cum faci un foc fara nimic modern la indemana sau cum construiesti un toaster…. shit.
Ok, vorbim de influente. Dincolo de partea inevitabila a acestora, de miscarea browsiana sau browseriana a ideilor, a amestecului si compusilor ideatici exista insa si partea experimentala si cea fortata. In materie de culinare (desi aici e taramul unde combinatiile functioneaza) ai sa vezi indivizi care incearca gem cu branza sau creer de maimutza, precum ziceam exista o parte experimentala care insa erupe dezgustator in cazuri de abuz in momentul in care incepe sa fie luata in serios, fortata ca fiind ceva novator si aducator de valoare.
sa-mi trag una, exact asta m-am chinuit sa zic si eu in pasajul precedent.

Domnule, doamnelor si domnilor, mai draga colega, nu promovez conservatorismul aici insa ceea ce as vrea sa se inteleaga este ca extravaganta si coctailu de idei nu corespunde cu valoarea in sine. Preluarea prin repetitie si inmanuncherea ideilor din diverse teorii in dorinta de a construi ceva nou dar lipsit de fundamentare originala nu numai ca produce non-valori axiologice insa bulverseaza creativitatea si orginalitatea prin efectul de inhibare si confuzie cu care astfel de idei sunt sistematic promovate. Libertatea in arta este insa un principiu sine qua non, aceste curente si intreagul mecanism care le produce sunt parte a modului de functionare firesc si circulatie a ideilor. A incerca sa avem un mediu artistic perfect e ca si cum am incerca sa ne traim viata in incinte septice de frica microbilor. Tinta mea era insa de a explica influenta pe care a avut-o teoria evolutiei a lui Darwin in mediul artistic.
Imprumutul fortat de idei din evolutionism in arhitectura s-a facut abuziv si erratic, considerandu-se „frumusetea” imprumutului in sine nu rezultatul acesteia, nu aspectul practic al ideilor finale. Functia care creaza organul din teoria lui Darwin a impus frontispicii arhitecturale imediate: forma urmeaza functia (http://en.wikipedia.org/wiki/Form_follows_function),
aspectul estetic devine ornament iar ornamentul o crima (http://en.wikipedia.org/wiki/Ornament_and_Crime)

zici bine, totusi, unde este criticul. sigur ca ca oameni suntem sortiti greselii, esecului, unde este insa procesul implementat, unit testul. deh, probabil ca nu putem decat sa dam vina pe istorie, aia inca nu auzisera de agile, scrum, si preferatul tau, OOP . fii antena ca zic una adanca – greseala nu consta in principii, ci in urmarea oarba a acestora. tu sa-mi zici daca repet ca un papagal ce ai zis deja.
Cursa frenetica impotriva esteticii sau ambitia de a o transforma devine o tinta majora in arta, in general si in arhitectura in particular. Preluarea arbitrara de idei in arta din domenii total non-artistice produce debusolarea inceputului de secol: cubism, supra-realism, constructivism, iar in arhitectura hidosenii precum minimalism, brutalism sau proletcultism (sau cum draq se chemau chestiile comuniste).
chestille comuniste se cheama stil international, iar cu cubismul, suprarealismul si ce ai mai zis eu personal n-am nimic, chiar unele sunt de apreciat – parerea mea personala. nu materialul (cazul brutalismului), aparenta necioplita (cazul cubismului), cat saracia interpretarii si lipsa imaginatiei sunt de condamnat. mai departe, diferenta intre arhitectura si restul artei este, cum cred ca ai si mentionat, imposibilitatea de a te sustrage experimentului. ca pictor ai sansa ca nu toata lumea sa-ti vada minunea, sau dupa ce o vad ca nu o sa repete, ca arhitect insa toti care trec pe strada o sa se uite la ce-ai facut. de unde trag concluzia ca responsabilitatea este mult mai mare.

Genul asta de mixtura de idei imi provoaca greatza insa sunt de acord ca nimeni nu are dreptul sa le interzica „prin lege”. Durerea este insa ca arta e ceva inevitabil si de lunga durata, suna periculos insa in general o intoxicare artistica, cum ar fi curentele inceputului de sec XX (nu ma mira deloc cele 2 razboaie mondiale in acest context artistic), ne marcheaza cu sau fara voia noastra prin aspectul urbanistic pe care il lasa cu tupeu in urma lor, prin ideile care continua sa framante si sa seduca anumite minti, prin timpul si energia pe care continua sa ni le consume inutil. Modernismul e o prima incercare de a stopa penetrarea imbecilitatii in mediul social.
Inchei prin a-ti zice ca doar ridic o problema la fileu, habar n-am ce e de facut si daca o eventuala solutionare sta in moralitate sau in legislatie sau in amandoua. Ori poate nici macar nu se poate imagina asa ceva. Ar trebui totusi ca fiecare generatie sa aibe dreptul sa inceapa curat fara a tiri dupa ei mosteniri infecte ale celor de dinainte. Sunt multe chestii care imi displac in miscarea asta noua de sorginte ecologista si green insa partea care sper sa fie preluata si asimilata in arta si mai departe sa zicem in arhitectura este curatenia (sigur e un cuvant mai bun sa exprime ce vreau sa zic) si renuntarea la sentimentul de eternitate, asumarea efemerului.

imi place ideea de a construi efemer. este complet si total in contra mentalitatii egocentrice a majoritatii arhitectilor, este web 2.0, este dinamic, lejer, prietenos si fara pretentii. e beton. uite ca nu stiam unde sa strecor o aluzie la http://en.wikipedia.org/wiki/Rietveld_Schr%C3%B6der_House, care e o casa in care partitionarea interna in camere este dinamica. panele si pereti se misca, lasand la latitudinea proprietarului configuratia interna. cred ca ar trebui incercat asa ceva si extern, nu mi-e clar inca cum. sigur ca exista si partea proasta, cum e posibil sa ai vreun acord in materie de look intre oricare 2? in fine.

Am zis, pun pariu ca nu o sa ajungi la linia asta. Eu am reusit pentru ca nu am citit ce-am scris.

am ajuns, am vazut, am luat bataie.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: