Arhiva

Archive for the ‘Ayn Rand’ Category

noi cei vii

We the living – Noi cei vii, nuvela scrisa de Ayn Rand.
Citesc in wiki ca we the living e prima carte anti-comunista a lu ayn rand. hmmm. cartea nu e anticomunista ci mai degraba antilichelista.
Ce dezbate ayn in carte este ceea ce am vorbit noi mai demult apropo de systeme, implementare si functionare, adica de ce orice sistem ajunge sa fie strambat, adaptat si ajunge in mainile unor lichele roind a carierism
 
Niciun sistem nu e infailibil si nu exista (nu inca?) metode suficient de eficiente incat un sistem sa se camufleze si sa se apere de jogodism.. deci nu cred ca se poate vorbi despre o metodologie clara matematica de audit de sistem, de check up.
 
Pina inventam un model de analiza, ar fi niste euristici la indemana, chestii aproximative, destul de bune insa de a face asa o evaluare a potentialului de posibilitate de erodare a sistemului.
 
sistemul capitalist e dovedit viabil in termen de rezistenta la erodare si parazitism pentru ca e un sistem descentralizat, auto-updatabil si flexibil – cel putin in teorie, ignora ce a facut bush si ce face obama.
 
pe partea ailalta, desi parada impresionanta de idei si promisiuni, minunat si stralucitor ca sistem, comunismul este evident o prada usoara lichelismului, stagnarii si evident e o constructie anti-evolutionista, e o alcatuire rigida lipsita de posibilitatea auto-depanarii din mers, un mecanism usor de virusat, dispus la scleroze in procesul de functionare.
 
utopia comunista reuseste sa pacaleasca, are de toate, SOA, arhitectura consolidata, controlata, securizata, object oriented, webserviceuri, tot ce vrei; da de mancare la mase, da de lucru la toti idiotii, e egalitate, pe alocuri pare chiar democratic.
 
un audit al sistemului, fara a fi nevoie de nicio implementare, da la iveala insa usurinta cu care intreaga constructie ideatica comunista poate fi subminata si cariata in insasi esenta ei; e limpede ca asa ceva nu are cum sa existe si nu va exista niciodata, in afara de niste minti imature, exaltate si lipsite de exercitiul anticipatiei. Nu zice nimeni ca aia care cred in comunism sunt prosti, insa aia care cred in comunism sunt inconstienti.
 
am lucrat in proiecte in care am simtit similaritati cu comunismul, bravi indivizi care pun de o arhitectura care e aprobata fara ca cineva sa cracneasca, totul pare beton si usor de mentinut si manipulat, respecta toate standardele in vigoare ba chiar vine cu standarde in plus ca sa multumeasca pe toti. sistemul face, drege si promite, acces la orice baza de date din lume existenta sau neinventata inca, cod lin care curge frumos si cristalin – se da dovada suma a doua numere, interfata dinamica care se construieste singura functie de necesarul de consum, ma rog in scurt timp arhitectul initial ori crapa, ori dispare, ori se sinucide. cativa din cei ce raman inteleg ca arhitectul era rupt de realitate. dispar si ei jenati. nimeni nu mai pricepe nimic, sistemul devine un soi de dogma religioasa despre care nimeni nu se mai indoieste, credinta e cea care ii salveaza, e punctul in care incepe lupta oarba pentru putere, pentru conducerea unei oribile monstruozitati despre care nimeni nu stie cum functioneaza. Din spirit estetic lupta e pe fatza, naturala si face victime, lumea insa intelege ca asa e in politica si fiecare isi vede de treaba lui in mod profesional. In final diversi cizmari ajung directori si ceo, absolventi de geografie ajung project manageri, vanzatori de gogosi ajung sales manageri.

Pentru ca nimeni nu mai intelege nimic, nimic nu mai conteaza.

 
Asta am inteles din we the living. Cred ca ca particularizare a teoriei generalizate putem vedea comunizmu.

puncte de vedere – John Galt

e parte din marele discurs, nu te grabi, eu zic ca tipu in incrancenarea lui vehementa ramane intamplator fixat pe niste idei esentiale. e drept ca dupa 90 de pagini de vorbit nu te mai astepti sa mai vina si cu adnotari si explicatii la fiecare fraza; aici l-ai prins, john nu sta sa se scuze, sa se roage de tine sa il intelegi sau sa il citesti. el crede ca daca vrei bine, daca nu la revedere, e gata sa iti smulga cartea din mana si n-ai decat sa vii cu roaga la el cand o sa ai chef de inteles.
ma rog, hai sa iti zic din perspectiva unuia care o sa termine cartea cam ce zice acolo. tipu e vehement, incrancenat, plictisit sa piarda vremea cu nulitati sau paraziti (sunt in capu listei, vezi ca pe tine tocmai te vedeam in gasca lui de rationali objectivisti). eh, cum ziceam, omu nu trebuie luat ad-literam ca nimeni nu merita supus judecata stricta pe text, e aburitor, aberant, nedemn, injositor. unul din lucrurile ce merita atentia e ca in textele dansului, john galt printre altele comite un act care pentru mine ca copil crescut sub semnul mioritzei si a mesterului manole mi se pare de-a dreptul remarcabil: infiereaza ideea de sacrificiu.

ieri am vazut un film: the tale of despereaux, merita pierdut doua ore cu filmul asta pentru 5 minute in care un soarece copil era prezentat in societatea lor de soareci ca fiind defect, bolnav la minte, imposibil de asimilat si de integrat ca un soarece de viitor pentru ca lu asta nu ii era frica. Educatia soarecilor era formata in jurul catorva idei fundamentale: sa iti fie frica, sa fii las, sa fugi cu orice ocazie. Filmul reuseste sa puna cap la cap niste scene in care aceste valori apar ca un fel de fundament „sanatos” al lumii lor. Pusi in fata unuia ca Despereaux astia nu mai pricep nimic, sunt perplexi, nu inteleg cum e posibil ca un soarece sa se nasca in halul asta …. bagami-as pula in capula astia ca m-au deranjat din scris si nu mai stiam ce vroiam sa iti zic … ok.

Pai cred ca faceam o paralela intre edcucatia lu despreaux sub auspiciul fricii si a noastra sub mitul sacrificiului si a acceptarii fatalitatii. John Galt, pe langa defectele lui de exprimare si problemele de comunicare, intelege si tu, omu e inginer, vine cu o sanatoasa morala: va fut in gura pe toti, nu exista sacrificiu, nimeni vreodata nu decide in numele meu. Este deplin moral si realist ca fiecare din noi sa fie lasat sa gandeasca cu capul lui mai ales atunci cand vrea sa o faca.
Acuma nu ca dau vina pe comunisti, astia pe aici nu sunt departe, acelasi sistem mujic educational in care esti invatat sa taci, sa asculti si sa executi.

Acum ceva vreme stiu ca vorbeam noi despre lipsele si defectele din educatia pe care am primit-o. Pai cred ca numai faptul ca l-ai citit pe mesteru manole te-a dat inapoi; despre sclerozarea tineretului cu aventurile mioritice nu mai vorbim.

In final intrebarea retorica e penibila, jenanta, naiva: de ce sistemul educational nu te pregateste (macar asa in joaca copilareasca) sa fii leu, sa te iei in serios pe cont propriu … in loc de asta ideea educatiei e sa capeti flexibilitatea de a te mula pe orice forma (de cacat, de soarece, de pupincurist). Adica oricum o sa o faci dupa ce termini scoala insa ar merita incercat ca macar copil fiind sa ti se dea tupeul sa iti imaginezi ca nimeni nu e deasupra ta. Nu te gandi la sex.

puncte de vedere carevasazica – John Galt

fantastic. am o senzatie de desuet, o imagine din filmul cu nicole kidman pe post de dansatoare de can-can si cu iui macgregor ca mare scriitor de bordel. evident stilul scrierii l-as caracteriza ca repezit, incepe brusc, se termina abrupt. in principiu aproape ca i-as da dreptate. cand am ajuns insa pe la „objective law” am inceput sa ma tem. imi dau seama ca in istoria mea am avut tentative in a te convinge ca sistemul judiciar ar trebui automatizat. legile ar trebui proiectate in asa fel incat notiunile sa fie precis definite, ortogonale si fara ambiguitati. pe baza unor astfel de legi si semantici predefinite, credeam ca o sentinta ar fi clara si usor de fmon. incep sa cred ca gresesc, niste legi „obiective” ar fi inumane (deci imorale).
poate ca guvernul ar trebui sa fie garantul moralitatii, nu cel al integritatii fizice. si, daca stai sa te gandesti la faptul ca guvernul are o parte de asistenta sociala (ar trebui sau nu?), atunci se apropie mai degraba de definitia mea. cumva mi se pare ca makes sense

Categorii:Ayn Rand Etichete:, ,

Discursul lui John Galt

Aprilie 28, 2009 1 comentariu

Trebuie sa iti zic de la inceput ca daca ai ajuns la pagina asta este foarte posibil sa fie exact ceea ce cautai. Discursul lui John Galt. Faimosul „This is John Galt speaking”. Asta a fost partea buna a povestii. Partea rea e ca nu stiu daca o sa duc treaba pina la capat, adica sa traduc cele 90 de pagini ale discursului. Si pentru ca tot discutam de parti, sa ii dam drumul.
Pentru cei care inca isi pun intrebarea „Cine este John Galt?” da-i drumu pe alte meleaguri, nu o sa aflii niciodata.

Va vorbeste John Galt – partea 1.

Se implinesc mai bine de doisprezece ani de cand va intrebati cine este John Galt. John Galt este cel care va vorbeste acum. Sunt un om care isi iubeste viata. Sunt un om care nu gaseste de cuviinta a-si sacrifica iubirea sau valorile pentru nimic in lume. Sunt cel care a facut posibila disparitia tuturor celor ce au fost victimele voastre si prin aceasta v-am ruinat lumea voastra, iar ca sa stiti de ce lumea in care voi traiti e distrusa – voi care nu credeti in cunoastere – sunt aici pentru a va spune toate acestea.

Ati auzit vorbindu-se despre faptul ca traim intr-o criza morala. V-ati spus acest lucru voi insiva, cu frica si totodata cu speranta ca vorbele pe care le rostiti n-ar avea prea mult inteles si importanta. Va plangeti ca pacatele oamenilor sunt cele ce distrug lumea, blestemati natura umana pentru a nu fi capabila de a urma acea virtute pe care voi o considerati mai presus ca orice: sacrificiul. Deoarece aceasta virtute pentru voi inseamna atat de mult, ati cerut mai mult sacrificiu cu fiecare dezastru care v-a lovit. Sub pretextul reintoarcerii la moralitate ati sacrificat tot ceea ce in numele cauzei voastre era considerat rau. Ati sacrificat justita pe altarul milei. Ati sacrificat independenta pentru unitate. Ati sacrificat gandirea rationala credintei. Ati sacrificat bunastarea nevoilor. Ati sacrificat mandria si demnitatea autodenuntarii si renuntarii de sine. Ati sacrificat fericirea in numele datoriei.

Ati distrus tot ceea ce din punctul vostru de vedere era considerat dusman si ati reusit sa infaptuiti tot ceea ce, tot din punctul vostru de vedere, ati considerat bun si inaltator. De ce atunci tremurati cand priviti lumea din jurul vostru ? Aceasta lume a voastra nu este produsul pacatelor voastre, aceasta lume pe care ati creat-o este imaginea propriilor virtuti, este lumea pe care v-ati dorit-o. Este idealul vostru moral transformat in realitate cu deplina acuratete, cu perfectiunea si detaliul pe care vi l-ati dorit in toti acesti ani. Ati luptat pentru ea, ati visat-o, v-ati dorit-o, iar eu – eu sunt acela care v-a lasat sa va indepliniti aceasta dorinta.

Idealul vostru a avut de la bun inceput un inamic pe care codul vostru moral a fost conceput a-l distruge. Eu v-am scapat de acel inamic. L-am scos cu buna stiinta din calea voastra, si in afara pericolului de a interveni cumva in planurile voastre. Am anulat acel generator de inamici pentru voi, pe care ii sacrificati unul cate unul. V-am scutit de aceasta lupta, am oprit acea sursa: am scapat lumea voastra de gandirea umana.

Voi ati spus-o de nenumarate ori: oamenii nu traiesc dupa cum gandesc. Am retras din calea voastra pe cei care o faceau. Gandirea este impotenta, este ceea ce voi spuneti. V-am scapat de cei a caror gandire este potenta. Exista valori superioare gandirii si cunoasterii, spuneti voi. I-am scos din lupta pe cei ce pun gandirea si cunoastera ca valori supreme.

In timp ce voi va incercati sa ii tarati pe altarele sacrificiului pe acesti oameni care credeau in dreptate, in independenta, in ratiune, in bunastare, in demnitate – aici am fost mai rapid decat voi – am ajuns la ei inaintea voastra. Le-am explicat natura jocului vostru si natura codului moral pe care doriti sa il impuneti. Le-am aratat modul in care ei pot trai o alta viata dupa o alta moralitate – a mea. Si aceasta le-a fost alegerea finala.

Toti cei ce au disparut, acei oameni pe care voi ii considerati dusmani, pe care ii doreati pierduti, ei sunt cei pe care i-am luat din calea voastra. Nu incercati acum sa ne cautati, suntem noi cei care nu dorim sa fim gasiti. Nu acuzati ca este de datoria noastra sa va slujim. Nu cunoastem vreo astfel datorie. Nu acuzati in numele faptului ca aveti nevoie de noi. Noi nu consideram nevoia un cap de acuzare. Nu ne acuzati ca va suntem datori cu ceva. Nu va suntem datori cu nimic. Nu ne cereti sa ne intoarcem. Suntem in afara lumii voastre, noi, cei care gandim.

Este protestul nostru in fata auto-sacrificiului. Este protestul nostru impotriva muncii nerasplatite si a castigurilor fara munca. Este protestul nostru impotriva dogmei ce considera pacat cautarea fericirii personale. Si impotriva doctrinei ce afirma ca viata este o vina asumata.

Exista o diferenta intre protestul nostru si acele greve pe care voi le practicati de secole: greva noastra nu consta in a va cere ci in a va acorda ceva. Noi suntem diabolici din punctul de vedere al moralitatii voastre. Iata ca am decis sa nu va mai stam in cale. Noi suntem inutili – in acord cu economia voastra. Am decis sa nu va mai exploatam economic. Noi suntem elemente periculoase buni de tinuti sub supravechere din punctul de vedere al politicii voastre. De aceea am decis sa nu mai punem in pericol existenta voastra, si nici sa nu mai necesitam supraveghere din partea voastra. Dupa filosofia voastra noi suntem o iluzie. Am ales iata, sa va lasam fata in fata cu realitatea pe care v-o doriti, lipsita de iluzia existentei noastre, iar lumea pe care o aveti acum este o lume fara gandire.

V-am daruit tot ceea ce v-ati dorit din partea noastra, noi cei care am fost tot timpul cei care au dat, dar numai acum am inteles. Nu va putem cere nimic, nu exista niciun schimb pe care sa il putem face cu voi, niciun compromis la care am putea ajunge. Voi nu aveti nimic de oferit. Am inteles: nu avem nevoie de voi.

Categorii:Ayn Rand Etichete: