Archive

Archive for the ‘economie’ Category

pensie pe munca pe viatza

Decembrie 25, 2011 Lasă un comentariu

Bravo ei ca poate fi încă activa la o vârsta atât de înaintata.
As vrea insa sa fac o remarca apropo de abundenta acestui tip de știri in ultima vreme care împreuna cu alte unelte propagandistice ajuta la formarea opiniei cum ca n-ar trebui sa mai existe o vârsta de pensionare. Vad in toata aceasta campanie bine directionata doar un prim pas de initiere in ceea ce va deveni candva optional – sa te pensionezi la 65 de ani. Pentru ca măsura sa fie între-adevăr acceptata se va permite chiar in spirit de „opțiune” sa se iasă la pensie chiar înainte de termen. Aceasta clauza insa va fi insa inlaturata din motive evidente, nu asta era intenția initiala.
Trecând peste pasii intermediari, finalul va fi benefic pentru guvernele lumii si marile corporatii, nu va mai fi rentabil pentru lucrători sa iasă la pensie, sistemul medical va ieși câștigat pentru ca oamenii vor muri mai repede sub stresul si presiunea serviciului. Intr-un cuvânt, vom munci pe viața fără acel moft socialisto sindicalist numit pensie.

Citiţi mai mult: Cea mai bătrână angajată din Marea Britanie are 94 de ani şi nu vrea să renunţe la muncă – Internaţional > EVZ.ro

Categorii:barfe, Comunism, economie

pe intelesul democratiei

Decembrie 21, 2010 Lasă un comentariu

Sigur ne place sa credem ce vrem si totul se leaga nod cu fundita la barbia prezentului, prins cu clema si eticheta, ca de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit, deci credem ca suntem creativi pentru ca ne uitam la noi si ne fudulim cu faptul ca uite cum inca suntem, existam, existam paradoxal si apoteotic (haotic fie vorba intre noi) aproape ca ne apuca uimirea, intram in excitatie fara sa intelegem de ce existam si ce dreq cautam pe lumea asta insa „semnificatia” ne salveaza, o mana de ajutor, un buffer salvator, ne da ea un sens acolo, trebuie ca suntem aici cu vreun scop, nu se poate ca universul asta ditamai care s-a scremut miliarde de ani, sa ne cace ca pe un fel de gluma sau pur si simplu din greseala cand s-a scapat fara sa vrea si uite asa sa fi iesit noi. E absurd. Noi. Noi cei de acum. Pina la urma si sfarsitul lumii are un sens, hedonistic si egoist, e vorba despre noi si de fapt e un pact intre noi si univers (dumnezeu, providenta) caruia ii clipim smechereste in oglinda: ca doar nu s-a chinuit nebunul toate miliardele astea de ani ca sa ne faca si uite tocmai acum sa isi distruga perfectiunea creatiei.

Nu, asa ceva nu se poate, noi suntem aici ca sa dam sens unui sens care daca nu exista ar fi totul un nonsens si asta nu se poate, aici nu e loc de absurd, deci vom gasi un sens (la nevoie il vom inventa) de n-o sa se vada, vom adauga din plictiseala la inventie tot soiul de experimente sociale in acest secol la finalul carora lumea nu va mai avea incotro si va intelege cate ceva: de ce e rau si cum era mai bine, de ce e bine si cum sa facem si mai bine. Intre experimentele economice si de organizare incarcerate utopic in mintile oamenilor ne-am intrecut cu gluma in numai o suta de ani: comunism, rasism, nationalism, capitalism etc, insa singura utopie care razbate firav si clatinandu-se dincolo de secolul XX ramane democratia.

Asta numai pentru ca acest sistem e cel mai putin incarcat de adancimi interpretationale, cel mai putin afectat de teribilismul atribuirii de semnificatii, democratiei i-a lispit ipocrizia rolurilor pre-definite sacrosanct in societate si prin parteneriatul cu sistemul economic numit capitalism a oferit un model al lipsei de coerenta, cursivitate, continuitate si si-a mentinut din start cochetarea cu anarhismul plus un soi de set de posibilitati iesite din sfera predictabilitatii, de fapt democratia nu e un model ci mai degraba o cale catre ceva si o directie cu tendinta asimptotica. Totusi o sa numesc democratia „model” ca sa il pot apela cumva, si sa mai spunem ca printre dusmanii acestui model sunt tocmai aceste atribuiri inflationiste de semnificatii si interpretari iluzorii ce capata versiuni complet anapoda.

Exista o mare confuzie in definitia democratiei, eronat democratia este asociata cu civilizatia vestica a sfarsitului de secol XX. Nimic mai gresit, aceasta asociere pune inconstient in balanta si faptul ca aceasta civilizatie vestica a implementat consistent capitalismul ca sistem economic. Ca definitie, democratia este un sistem unde guvernarea este aleasa de popor. Simplu si cuprinzator, de aici sigur sunt o serie de interpretari cu sau fara sens. De exemplu nimic nu ne impiedica a considera China o democratie, la fel de democratic ca si Pakistan, Peru sau mai putin poate Anglia unde incepem deja sa complicam lucrurile dat fiind ca Anglia este o monarhie. Sigur ne intoarcem la definitia democratiei si parca am face unele schimbari insa ne dam seama ca definitia e buna. Si atunci dam drumul la interpretari. In final n-are nicio importanta cum interpretam, ci cum implementam un sistem si daca tara respectiva organizata si etichetata ca democratie, reuseste prin sistemul educational, social, politic si mai cu seama sistemul cultural de valori, sa promoveze acei lideri care sa aibe capacitatea si responsabilitatea de a conduce restul plebei intr-o directie buna si de a informa poporul si a-l convinge despre vectorul politic al momentului (sens, marime si directie).

Democratia mai este prost inteleasa de altii ca pe un soi de egalitate sociala. Nimic mai gresit si nimic mai periculos pentru bunul mers al societatii. In general egalitatea este prost inteleasa in special de paturile inferioare ale societatii. Aceste straturi sociale care evident au existat si vor exista intotdeauna, sunt astfel gresit tinute intr-o zona a deziluziei, a falsei sperante ca aceasta „egalitate” le va conferi un loc mai bun in conglomeratul social. Foarte prost inteleasa, „egalitatea” impusa de sistem la nivel social va esua intotdeauna, cel putin atat timp cat scopul declarat al unei societati este acela de a crea valori. Crearea de valori este antagonista cu egalitatea sociala. Valorile nu sunt nicicand create intr-un mediu social egalitar, ci mai degraba intr-unul in care ascensiunea doar sociala este permisa fara a avea deloc ambitia garantarii vreunei egalitati pre-definite.

Tot despre midterm, adica despre ipocrizie

Noiembrie 4, 2010 5 comentarii

Pe langa alegerile de guvernatori, senatori si house representatives, votul midterm a mai continut tot felul de specialitati, locale statelor respective.

California – prop 19. – legalizarea consumului si productiei de marijuana, in cantitati mici. Propunerea a luat-o in freza lejer, desi suficiente studii arata ca e mult mai putin nociva decat tigarile si alcoolul. Personal, fie vorba intre noi, daca asta o ia in freza, ce sa mai astept de la legalizarea prostitutiei? Dar, vorba aia, de ce sa legalizezi ceva care deja creste peste tot (nu era cazul acu ceva ani), ceva relativ inofensiv, ceva care iti umple puscariile cu amarasteni care si-au aprins un joint si tre sa fie sustinuti cu anii din taxele platite de amarati, si de ce sa legalizezi o chestie care ti-ar aduce o carca de taxe la buget? Doamne fereste, mai bine nu.

California – prop 21. – marirea taxei de inregistrare a masinilor cu 18$ care sa se duca in fondul pentru parcuri. Luat in freza. Platit 18$ pe an ca sa mai usurezi bugetul si sa bagi bani in parcuri este un afront adus libertatii individuale, un viol guvernamental.

California – prop 24. – oprirea scutirilor de taxe si inchiderea unor portite care permit mutarea taxelor pentru corporatii multi-stat. Luat in freza. Aici se recunoaste mana grea a smecherilor si lobby-istilor, care ce dreaq, nu se face sa-i deranjam. Din nou, guvernul n-are ce cauta in chestiile lor private, cel putin 500 de amendamente din constitutie vor fi citate intru apararea drepturilor bietelor corporatii, care de ce la o adica sa nu aleaga in ce stat sa plateasca taxe, in functie de rate negociate si de starea vremii.

Mai sunt, mi-e lene. In conditiile in care criza economica e in floare iar bugetele statelor sunt intinse catre rupere, sa stai proud to be an american si sa falfai steagul din varful catargului corabiei pe jumate scufundate este totusi o performanta de incredere in sine nefondata. Jos palaria.

Categorii:economie, obsesii, politruce

In premiera pe tara

Decembrie 2, 2009 3 comentarii

Cu gandul nelinistitor ca prapaditul de geoana si cumva dupa el un psd plin de nenorociti vor ajunge la oaresce putere in romania, m-am apucat de un proiect amarat: sa le citesc platforma/program sau ce-o fi aia. Mi-am luat apa rece la indemana, am dat drumul la tv ca macar ceva relativ uman sa se intample prin zona, si am googalit minimal pana am dat de http://www.cosminnicula.ro/BrosuraAngajamente.pdf.
Sar peste discursurile anoste si patetice ale unor geoana, nastase sau a tipei de la pc, si trec la ce ma intereseaza, nu cele 10 angajamente in mod general, care mai banale care mai penale, ci direct la al 3-lea, cel care vizeaza o „economie dinamica si competitiva”. Inceputul, sforaitor, glamoros, promite un 6% crestere economica. Misto, nimic de zis, da’ suna cunoscut. Oare chiar sa fi dat mana „socialii” cu liberalii peste tara? Daca e sa credem ce se intampla pe meleagurile noastre de dor si jale, da. Minunat.
Ma rog, in caz ca deja te bucurai ca uite ca s-au desteptat psdistii, afirmatii de genul „distribuire echitabilă a beneficiilor” respectiv „reîntoarcem economia cu faţa spre social” au darul de a iti mai domoli imaginatia si de a te linisti din posibila reverie iscata de urmatoarea idee din lista „mediu de afaceri stabil, predictibil, prietenos”. Personal nu cunosc nimic mai stabil, predictibil si prietenos pentru mediul de afaceri decat „distribuire echitabila a beneficiilor”, dar se pare ca pesedistii au idei clare in sensul asta, din care citez la intamplare „propunem îmbunătăţirea procedurilor şi reglementărilor privind falimentul…”, lucru care in mod cert are darul de a scoate oamenii din case si de a-i trimite la registrul de comert pentru inregistrarea unei firme noi (daca acolo se inregistreaza etc). Citește mai mult…

Categorii:baliverne, economie

cartea alba a capitalismului

Februarie 1, 2009 1 comentariu

In spatele discutiilor se afla refrenul la moda al dezbaterii pe care o auzi la orice colt zilele astea: scoala austriaca sau keynesiana. Adica intre capitalistii pur sange si cei socialisti.
E interesanta atitudinea asta a capitalistilor ideologisti, fundamentalisti, pe care ii are america, vad la acesti oameni un soi de suspin adanc pe de-o parte rapusi de nostalgia vremurilor de odinioara iar pe de alta la gandul ca idealurile capitaliste au fost intinate. Desigur ca in final cu totii suntem confuzi apropo de ce inseamna toti acesti termeni, chiar si cei mai intelepti urmasi ai lui Hayek simt ca termenii si teoria le-a fost cumva furata si pus altceva in loc sub acelasi nume.
Nu pot sa nu observ cu avantajul meu romanesc, ca tipii seamana cu Iliescu cand a aparut la tv de revolutie acuzand gasca lu ceasca ca au intinat idealurile comuniste.
Ce urmeaza ?! Un Tismaneanu care sa scrie cartea alba a capitalismului + procesul capitalismului.
Eventual Obama va initia Comisia Nationala pentru Analiza Regimului Capitalist in SUA.
Cenusa in cap, documentare, filme artistice cu oameni subjugati de joburi, umiliti in fiecare zi de tirania sistemului, propun Nicholas Cage in rolul inginerului genial care e tarat prin sedinte zilnice inutile si Jack Nicholson ca manager care se crede stapan pe viata angajatilor, o bruta fara habar despre ce se intampla in jurul sau.

Al dreq de asemanatoare toate: orice revolutie incepe cu teroristi (!sic de obicei sunt straini), dictatorul e impuscat/spanzurat (Ceasca, Saddam), armata e acuzata dar nu e vina ei (la noi si la ei), se da vina pe cine vine la putere (Bush, Iliescu), e considerat un idiot (Iliescu, Bush), dupa aia vine alt tap ispasitor (tap la noi, Obama la ei), trece si asta … deja suntem cu un picior in viitor dar e lesne de imaginat ce-o sa se intample. Iar Iliescu ?? Candideaza Bush a treia oara ??

Stanga, Dreapta si la Centru: Socialism sau Protectionism

Februarie 1, 2009 Lasă un comentariu

Stimulul economic initiat de Obama poate fi un real ajutor sau o mare vrajeala pentru viitorul economiei americane. In emisiunea de fatza, stimati ascultatori, cititori si telespectatori, realizatorii vor dezbate subiectul din titlu. O sa auziti recomandari catre o schimbare necesara in management, regularizare, apropo de miliardele bagate anterior ca stimulus si care au sfarsit in final de an ca bonusuri pentru sefii diverselor institutii care au beneficiat de aceste fonduri.

Pe scurt lucrurile stau asa: 700 miliarde au fost alocati pe vremea lui Bush in economia americana. Ghici care e scenariul, banii dispar fara urma.

http://www.kcrw.com/media-player/embed/a/audioEmbed.swf?id=lr090130slipping_into_social

Adversarii Capitalismului

Ianuarie 28, 2009 2 comentarii

Oamenii s-au obisnuit a crede ca daca o persoana isi afirma convingerea in capitalism si dreptul de proprietate privata atunci e suficient ca acestia sa fie declarati adevarati capitalisti.

Autodenumindu-se sustinatori ai capitalismului si ai pietei libere, Bush, Paulson, Greenspan si Bernake sunt in fapt marele pericol pe care capitalismul ii are, acesti falsi profeti ai capitalismului sunt cei mai buni amici si promotori ai socialismului.

Multe din numele de marca ce se dau drept avocati ai pietei libere devin in realitate cu sau fara voia lor reclama neoconservatorismului si ai subventiilor acordate companiilor.

Aceste subventii, acest nou mod de a trata problematicile economice, au condus deloc surprinzator la dezastrul economic si la consecintele sociale catastrofale. Pentru aceste catastrofe s-a ajuns a se arunca vina pe capitalism, pe piata libera, pe deregularea pietei in general, moment in care socialistii incep sa manipuleze publicul dezorientat facandu-l sa creada ca de fapt capitalismul este un experiment ratat si ca singura salvare este interventia masiva pe piata a guvernului.

Din pacate marea majoritate a politicienilor ce se pretind a fi campioni ai principiilor pietei libere sunt orice numai asta nu.
Si tot din pacate perpetuarea acestei fraude, a acestei false credinte, nu poate fi adusa in fata justitiei.
George W. Bush de exemplu, desi si-a afirmat de multe ori sprijinul pentru o piata capitalista – am putea scrie carti intregi despre declaratiile sale favorabile pietei libere. In practica insa, schimbarile pe care Bush le-a facut in acord cu principiile capitaliste sunt foarte putine. Bush in pozitia de Presedinte SUA a inlesnit crearea unui sistem de subventii pe parcursul intregii sale administratii, dar mai cu seama catre finalul mandatului, acesta a creat un adevarat soc economic cu urmarile pe care le vedem azi. Sub administratia Bush, economia privata a SUA a devenit dependenta de subventii, de mutle ori ducand la nationalizare, toate aceste la o scala nemaivazuta in istoria americana.

Sunt cunoscute evenimentele, relative recente, care au condus la nationalizarea AIG, Fannie Mae, Freddie Mac, precum si cumpararea datoriilor a diverse banci sau fabrici din industria auto, nu e nevoie sa recapitulam. Intr-un interviu acordat CNN, Bush marturisea: „Am abandonat principiile pietei libere pentru a salva sistemul pietei libere”.
Desigur asa ceva are sens si logica numai in mintea lui Bush.

Pregatindu-se pentru sumitul G29, acesta promitea in declaratii peste declaratii sa apere piata libera impotriva sistematizarii globale a pietei. Tot GW Bush adauga insa: „Sunt intru totul increzator in piata libera, nu insa si cand am in fata posibilitatea unei crize globale”.

Astfel de declaratii alimenteaza atacul socialistilor dandu-le acestora castig de cauza. Cand unul din cei mai importanti sprijinitori ai capitalismului (exemplu Bush) se declara gata sa abandoneze aceste principii, invocand ca fara regulamente guvernamentale de functionare capitalismul ar putea fi distrus, evident ca pentru socialisti asa ceva e o reclama neasteptata. Prin urmare cei ce au crezut ca Bush este un adevarat capitalist pot fi usor convinsi sa accepte minciuna propagandistica cum ca piata libera e un esec istoric si ca numai guvernul e cel care trebuie sa actioneze pentru a salva natiunea.

(Referinta: http://mises.org/story/3306)

Categorii:cugetare, economie, politruce Etichete: