Arhiva

Posts Tagged ‘arhitectura’

arhitortura pura si futut un cap in gura

Ianuarie 28, 2009 Lasă un comentariu

sistemul si exponentul era de fapt sistemul si modelul creat, ce naiba, scriu degeaba?
vezi ca aseara am fost la prima conferinta dintr-o serie de 4, s-a discutat despre arhitectura, despre re-inventarea orasului si, in general, acelasi subiect pe care il abordam si noi.
 
mai citeste o data emailu cu sistemu si modelu, nu are legatura cu fractalul ci ma refeream in general la modelele create de sisteme, profesionistul e creat de sistemul actual, nu stiu ce ar putea fractalul crea

Man, uite nu am putut sa termin emailul precedent pentru ca aveam o cacare de m-a amutit
asa, ce vorbeam, bai discutia alora de aseara, un fost primar al unui oras maricel prin spania si Stephen Lewis, e pe wikipedia, e peste tot. Baieti de baieti. De o goliciune crasa insa, de unde se dovedeste, daca mai era nevoie ca nu e chiar asa simplu cand vine vorba de ideile astea.
Conferinta a durat 3 ore si ceva si a abordat exact acelasi subiect cu care ne chinuim si noi, despre oras, despre viata orasului. Trebuie sa iti zic din start ca dupa discutiile dintre super-meseriasi asta noapte mi-am dat seama ca nivelul discutiei nosatre le-ar putea fi un manual. Ceea ce au ei si nu avem noi e exercitiul vorbirii, public speaking if you know the meaning. In schimb in spatele prezentarilor era pustiu.

Ok, ce ziceai tu cu vila romaneasca, ba ar trebui sa vorbim asa pe paragrafe.
 
Vila Veche:
Ce ziceai tu cu vila romaneasca, ca e mai faina si mai echilibrata decat Chicago Center …. Nu facem caz ca vila e romaneasca, ba dimpotriva, asta inseamna ca fiind romaneasca ar avea toate argumentele sa fie nasoala. Si totusi vila e mai echilibrata si mai … hai sa folosim cuvantul magic … mai frumoasa decat super creatiile actuale moderne.
Ceva s-a pierdut pe scara acestei evolutii, in arhitectura s-a pierdut echilibrul, proportia, cred ca s-a pierdut chiar si notiunea initiala a rostului unei constructii.
 
Concluzie:
Casele noastre moderne au devenit containere pentru familii, golite de sensul lor firesc spiritual de camin, ele nu mai sunt legate, integrate si corelate cu ceea ce le inconjoara, respectiv cu celelalte case si in general cu viata comunitatii.
 
Argumentare:
Constructiile noi sunt facute din start in ideea de consumabil. O astfel de lucrare nu confera in subconstient ideea de durabilitate si continuitate. Durata de viata a unei astfel de constructii, stim foarte bine, e undeva intre 30-50 de ani. Deci corespondenta de durabilitate (vezi casa din Biertan) peste generatii, responsabilitatea de a lasa ceva mai departe copiilor sau celor ce vor veni dupa noi, aceasta responsabilitate dispare. Sensul spiritual al casei este astfel anulat.
Lipsite de personalitate, prin repetarea identica a aceleiasi forme along the sprawl, acestor case le lipseste autenticitatea si aspectul identitar. Aceasta repetare are ca rezultat transformarea lor intr-o masa amorfa, uniforma si necorelata, practic nu exista nimic organic in ele, sunt moarte, sunt forme care nu inspira la absolut nimic, rolul lor este practic anulat ca elemente de raportare comunitara.
scuze, inainte sa termin de citit emailu’ tau – vorbeam de vila romanesca, nu romaneasca. http://en.wikipedia.org/wiki/Romanesque_architecture

gata, ma intorc la citit

nu conteaza, oricum in ce am scris nu fac referire specifica la vila romineasca sau romanesque ci in general la ideea de echilibru; ba imaginile alea de pe wiki sunt incantatoare

banuiesc ca daca ma vei contrazice in raspunsul tau vei invoca argumente economice

bai, cred ca in final sunt o droaie de arhitecti asa cum sunt o carca de programatori. nu toti arhitectii sunt piet bloom (http://en.wikipedia.org/wiki/Kubuswoning), asa cum nu toti programmerii sunt (zi tu cine, ca nu stiu nici un exemplu).

sigur, casele au devenit consumabile, softu’ la fel, tenesii dragasani idem. poti sa te plangi din cauza asta? poti sa zici ca ceva s-a schimbat in istorie? nu cred. ce a ramas – arhitectonic – in istorie sunt exceptiile. cuburile din linku de mai sus sunt o exceptie. casele/ferme din restul olandei nu sunt consumabile, si totusi nu cred ca poti spune ca reprezinta un model de succes. sunt ignorabile, nememorabile. deci ce vreau sa zic e ca nu cred ca s-a pierdut nimic, ne pacalim zicand ca „inainte era mai bine”. nu era mai bine, era la fel. catedrala din koln nu e pe toate drumurile. nici turnu eiffel. genul de cladire normala din paris iti spune ceva? clar e mai frumoasa decat genul de comunitati de town-homes din zona, da’ sa nu exageram. la fel si despre durabilitate. nu se poate spune ca istoria e plina de chestii durabile. cele durabile, si ele, au fost exceptia. in plus, s-ar putea ca din cand in cand sa vrei ceva nedurabil (stii – ca in legea lu’ murphy – leucoplasturile sunt de doua feluri: cele care nu se lipesc si cele care nu se dezlipesc).
si atunci eu unu’ nu m-as concentra pe istorie, cat pe viitor. ce se poate face sa fie mai bine, frumos, social, interesant, placut, distractiv, inspirational, ecologic, armonios, artistic, muzical si sexi? asta trebuie intrebat stephen lewis

Recunosc ca am lasat sa se inteleaga ca, vezi doamne, inainte era mai bine. Nu asta mi-era intentia, intr-o analiza a acestei probleme insa trebuie o radiografie a trecutului ca sa putem discuta despre planuri de viitor. Si atunci rasfoim putin, recunosc ca o fac la modul amator, prin istorie, prin aia pe care o cunoastem si care e infima. As vrea sa iti vorbesc direct despre lucrurile importante, despre solutii, sa aduc cele mai consistente argumente dar ma tem ca nu sunt in stare.
Nu am zis ca inainte era mai bine sau mai rau, ceea ce zic e ca era altfel. Mai bine sau mai rau sunt doar atribute ale aceleiasi notiuni pe o scara valorica. Iar noi acum ne plangem sau ne laudam cu rele sau bune dar de fapt notiunea in sine e alta. Deci nu au ce cauta comparatii in balanta directa cu trecutul, ceea ce trebuie sa facem e sa invatam ce anume a generat acele valori in trecut, daca avem timp putem invata si ce a fost rau.
Eu cred ca mai trebuie sa vorbim ceva vreme aiurea pina sa ne gandim la viitor, sunt chestii pe care inca nu le-am luat in discutie desi avem competenta sa o facem (Casa Poporului si complexul arhitectural din Cta).
 
Care este raul?
Arg:
Problema cu organizarea actuala a oraselor este majora. Pe de o parte avem din ce in ce mai clar faptul ca extensiva utilizare a masinilor produce pagube incalculabile la nivel de comunitate si individ prin poluare si zgomot, maintenance, risipa nesfarsita si perpetua de spatiu. Pe de alta parte aceasta organizare nu mai satisface nevoile traditionale, ideile de baza ale orasului: comunicare, socializare, safety …. sunt desfiintate. Deci e o problema cu felul in care ne construim orasele.
 
De ce purtam aceasta discutie si de ce nu putem plonja direct in viitor cu idei si planuri?
Arg:
Pentru ca am putea repeta la nesfarsit aceleasi greseli care s-au facut si care au generat drumul pina aici.

abuzul structural, X

Noiembrie 21, 2008 Lasă un comentariu

merci ca nu mai raspunzi la dialogul de mai jos, nu mai faceam fatza.
vroiam numai sa zic ca una din problemele mele cu construitul in nestire este continua dezvoltare si reducerea habitatului animalelor. ideea care m-a traznit ieri a fost ca, asa cum am acceptat rolul masinilor in societate si am construit plecand de la premisa existentei lor (zi-mi daca mi-ai pierdut firul alesei fraze), asa ar trebui sa construim orase pornind de la premisa ca ele sa incorporeze existenta animalelor salbatice. orasul va fi in acelasi timp un oras al animalelor, asa cum exista poduri si strazi vor exista arii ingradite, da’ continui. e o problema de geometrie si topologie, da’ sunt convins ca e rezolvabila. la modul asta te-ai uita la turmele de animale pascand de pe balcon. zi-mi daca vrei asa ceva.
batem palma, eu vreau orice atata timp cat e sustainable si cat se poate auto-corecta sau reseta, garantia de sustainable nu exista si atunci mai bine sa facem/construim/gandim mai mic si mai aproape de natura, cu greseli permisive (care oricum sunt inevitabile hohoho) si mai departe de maiestuos, grandios, durabil, etern etc. ar adauga un plus de prospetime faptul ca ne-am da sansa sa ne re-inventam din cand in cand.

Arhitectura, Fractali, Obsesii III

Noiembrie 16, 2008 Lasă un comentariu

Ma tu vrei sa ma sperii cu erlangu; oricum legat de programare ma gandesc ce sinsitru trebuie sa apara ceea ce facem acum raportat la, eu stiu, 50 sau 100 de ani de acum incolo.
E aceiasi marie cu alta palarie, httpu e identic sau aproximativ identic insa vin toti si zic ca au descoperit piatra filosofala (~). ~ inseamna ca steitmentu e aproximativ, si eu ma indoiesc de ce am zis.
Mi-am downloadat phytonu acum vreo saptamana si ma tot chiorasc la el si la ce exemple au astia. Chestiile simple care se pot face?! Implementarea unui web server (server nu service) e una din chestiile pentru incepatori. M-am oprit acolo.
In IT sunt unii ceva mai constienti si altii complet inconstienti (vezi microsoft). Baltoaca in care se scalda cu totii e aceiasi, evident problema e ca unii ar vrea sa iasa si sa se mai curete dar datorita principiilor de piata democratic impuse le este imposibil.
Mi se pare brutal ca un document pe care l-am scris acum 15 ani sa nu il mai pot citi in ziua de azi, vezi versiunile initiale ale lui ms office. Asta o fi progresul dar e cumva prost ansamblata ideea asta de progres, cel putin asa o vad eu pentru ca se accepta pe ascuns ideea ca progres inseamna lipsa de continuitate, vrei o noua versiune? ok, forget about the previous one atunci. Si atunci ca sa nu ne plictisim avem cate un nou inceput cu fiecare versiune. Impus, decis, zice-se de piatza, ca daca nu il accepti esti privit circumspect, esti reactionar. Progresul e taboo pricepi, trebuie sa mergi cu el fara sa te intrebi daca in spatele acestui cuvant sunt livrate, pe langa o idee buna, cateva zeci de rahaturi ascunse in bundleu de progress. Buy one, get few other free. Asa e decis de niste baieti, leaderi, ei sunt aia care stiu mai bine decat tine ce iti trebuie. Cat o sa le trebuiasca la astia sa isi dea seama ca nu de leaderi e nevoie ci de arhitecti. Imagine there’s no leaders, it’s easy if you doooo. Daca era destept John Lennon asa isi incepea cantecul, dar mneh, fraier. Hai sa nu mai discutam despre IT.

pai ce ma deranjeaza pe mine e ca in momentul de fatza programam la un nivel mai de cacat decat acu 50 de ani. lisp-u s-a inventat in 1958!!!!! si de-atunci marile firme gen microsoft si sun si python si rahat se tot chinuie sa-l reinventeze. java vrea sa introduca „closures” in urmatoarea specificatie. lispu a avut asta de cand s-a nascut. lispu are bucla REPL (read eval print loop), care permite prototipare imediata, si, mai mult, permite inlocuirea de cod intr-un sistem care ruleaza. ia incearca sa faci asa ceva in C#. in final, nu mi se pare ca progresam, ci regresam sau batem pasul pe loc. lumea inca programeaza in fortran. penibil. totul a evoluat cu exceptia uneltei, acum nu mai batem cu ciocanul intr-o bucata de fier, ci intr-una de titan.
m-am jucat si eu un pic in jurul python-ului, si mi s-a parut dragutz, da’ nu suficient de extrem (la fel de labartat ca si java sau c). totusi, pythonu’, perl, php au un avantaj clar (plus ca pythonul are REPL) – prototipurile se programeaza mult mai repede, sari peste etapa cu compilarea, si in general sunt mai permisive decat C# sau java sau C. asa ca pot sa mai adaug la limbajul/sistemul ideal:
7. prototipare imediata, care sa devina cod bun de productie intr-un mod trivial.
7.1. REPL
8. sa permita inlocuirea de cod in timpul rularii.
ma mai gandesc.

oricum, cu cele de mai sus, mi se pare ca pythonu si elangu ar putea fi ce vreau. avantajul erlangului e ca e obligatoriu functional, ceea ce schimba un pic lucrurile (dupa parerea mea in sensul bun, te obliga la o abordare top-down), in timp ce cu pythonul le mai copilaresti cu programarea imperativa (in general bottom-up). desi si cu pythonu poti sa scrii cod functional.

pentru faptul ca nu mai poti sa mai citesti un document de 15 ani trebuie sa multumim microsoftului, care a descoperit ca daca are monopol pe formatul de fisier are monopol pe piata. dpdv al afacerii beton, dpdv al clientului, de tot cacatul. cel mai clar exemplu de business in defavoarea clientului. as putea sa adaug si API-urile de doi bani, care au fost bataia de joc la adresa developerilor, si acu intelegi de ce am parasit programarea MS cat de repede am putut.

vezi ca’s plin de opinii in materie de soft, din ce am inteles si eu prost de pe ici pe colo.

 

Organizarea in Fractal :
 
Cat de departe trebuie mers cu fractalul, stiut fiind elanul debordant al fiintelor omenesti in fata unei idei, faptul ca sensibilitatea umana se lasa usor devorata de idei si modele fanteziste, ma intreb daca nu cumva din spirit de abnegatie nu se va ajunge la prelungirea fractalului in insasi psihologia individuala.
De fapt astea nu sunt intrebari ci certitudini.
Modelul dezvoltat abitir de catre civilizatia business in ultimii ani este profesionistul. Este implicita ideea ca profesionistul poate indeplini orice sarcina cu maxim de eficienta, profesionistul nu se vaita, nu vorbeste mult, nu se plange si nu iarta. El poate fi intalnit intr-o vasta arie de activitati: de la criminali platiti pina la specialisti in securitatea datelor. El nu judeca ansamblul a ceea ce face deoarece este executantul perfect. Instrumentul pe care fantezia oamenilor l-a ridicat la rang de super-hero, el este produs si parte integranta in arhitectura sistemului modern. Mitologia colectiva l-a transformat intr-un model arhetipal demn de urmat, e interesant ca in toate formele de organizare sociala au existat modele idealizate: comunistul, nazistul, profesionistul. Subtilitatea e ca fiecare din aceste modele, desprins de contextul care il produce, este caracterizat de atribute firesti si incontestabil de bun simtz. Eliminand insa generalitatile calitative pe care fiecare din aceste modele le insira si incadrandu-le in sistemul care le propune, la o analiza atenta se pot observa ca fiecare din aceste modele sunt purtatoare ale bugurilor de design ale sistemului parinte.
Modelul antropologic defineste in sine germenii sistemului, partile bune ale acestuia dar si partile lui rele. Fac presupunerea ca niciun sistem care a fost asumat la un moment dat de istorie a fost precedat de o intreaga prezentare pozitiva in care, functie de momentul istoric, oamenii au crezut ca va aduce cu sine salvarea sau emanciparea.
Profesionistul este garantorul reusitei, cel a carui executie perfecta nu lasa loc de corectii, sistemul parinte e obsedat de ideea perfectiunii (toate sistemele probabil au aceiasi obsesie), problema insa e cum este definita perfectiunea in acest sistem.
 
Oamenii creaza sistemul, sistemul creaza pe oameni. Ideea cu fractalii e rapitoare dar e prea perfecta, cred ca la oameni le trebuie sisteme care sa includa ceva erori, sa permita greseala, greseala e sfanta, e prinsa in conditia umana.
Revenind la sistemul fractalic, poti sa iti imaginezi care ar fi modelul creat de un astfel de sistem?

ma impingi in exercitii deconstructiviste, ca sa pricep ce vrei sa zici tre sa scot ideile principale.

fractalu’ era un exemplu de introdus varietate repetand modelul. varietatea era scopul urmarit, nu fractalul in sine. deci nu fractal in sens geometric, cat fractal in sens de gasit varietate si echilibre la orice nivel de detaliu. de exemplu as putea sa dau ca contraexemplu modelele alora de la http://www.fractalarchitect.com/, cladirile sunt plicticoase, moarte, desi sunt bazate pe principiul fractalului. n-au inteles nimic. este tot aplicare canonica a regulilor (putine). schimba si modelul din cand in cand. schimba materialul, textura, numarul de dimensiuni, scara, proportiile, geometria.
alta chestie care mi se pare de urmarit este ideea de surpriza placuta. da un ochi la astea: http://www.livius.org/a/netherlands/amsterdam-artist/artist.html

si acu, sa incerc sa raspund. cat de departe tre mers cu fractalul? nu foarte departe. 3 nivele mi se pare suficient. mai putin, structura s-ar putea sa para simplista, mai mult, prea complicata. iti dai seama ca imi dau cu parerea jenant, tre incercat. da’ un ochi la arhitectura lu’ ala cum ii zice, spaniolu cu sagrada familia, vezi la ce nivel de detaliu a ajuns, mi se pare un exemplu de urmarit.

profesionistul este exponentul clasicismului, tripleta adevar-frumusete-bine sau asa ceva la orice scara. umanitatea a mai evoluat intre timp, a aratat cu un arghezi, impresionistii si wikipedia ca din picatele fara noima si din bube mucegaiuri si noroi iscat-am frumuseti si alt noroi.

ti-am raspuns?

m-au futut aia de la yahoo ca nu m-am mai putut conecta vreme de vreo juma de ora
beton ce zici, asa e, de vreo 50 de ani si mie imi pare ca se invart astia in jurul cozii, totul e ca acum suntem ca developeri mult mai flexibili, mai contorsionisti dar nu vad cui ii foloseste tot cacatul asta
stai sa citesc urmatorul mesaj

Bucuria sa iti citesc mesajul a venit din constatarea pe care ai facut-o vis-a-vis de fractalarchitect.com, eu m-am abtinut sa iti zic ca mi se pare monstruos ce exemple are ala pe acolo. Si ca am avut o pornire inainte de a face paralela intre system si exponent sa incep prin a-ti zice ca cu totul altceva ma asteptam de la sistemul de fractali si ca aia nu au inteles nimic
(daca repet ce ai zis tu zi). Chestiunea e ca sistemele, stupoare nu!, par a sfarsi ca interpretari tupeiste si subiective ale fiecaruia.
Nu stiu nici un model care sa nu ajunga in final sa fie confiscat de un extrem de mic segment de „utilizatori”, care mai departe sa il transforme dupa profitul, nevoile si asemanarea lor, in final sa impuna reguli noi facand uz de rastalmaciri ale legilor initiale ale sistemului sau pur si simplu sa revolutioneze sistemul dupa cum vrea muschii lor, iar in final pentru a se salva, sistemul deja corupt e nevoit sa construiasca modele ca forme de subzistenta in interiorul acestuia.
Profesionistul este, in accept antropomorfic, un model de existenta, la fel cu bunul crestin, tovarasul dedicat cauzei de partid. Simt ca exista si alte structuri care promoveaza modele conform aceluiasi patern nemernic dar nu imi vin in minte. Armata?
http://ro.wikipedia.org/wiki/Antropomorfism
Iar ca sa vezi cum au inteles unii integrarea cu mediul inconjurator, uite pe acelasi site pe care il trimisesi:
http://www.livius.org/a/turkey/lycia/lycian_tombs01.JPG

iti zic sincer ca nu cunosc matematica din spatele fractalilor, daca la
asta te referi cu „sistemul si exponentul”.
si, cumva, printre aburii sedintelor, incep sa cred ca zici ca
arhitectura incepe sa urmareasca personalitatea „profesionistului”, care
o fi aia, ideologizata si perfectionista intru contradictia realitatii.
totusi, nu as da vina numai pe asta pentru multimea de cuburi si
dreptunghiuri care ne inconjoara, cat pe lipsa banilor si a metodelor de
constructie „recente” (desi orice vila romanesca de secol 16 are mai
multa personalitate si ingeniozitate decat john hancock center din
chicago – nu insa si aceeasi dimensiune).
sunt optimist in sensul ca cred ca o sa apara din ce in ce mai multe
chestii interesante pe planul asta.
oricum, nu vreau sa stam in analize fara rezultat. zi ce ti-ar place, nu
ce nu-ti place. eu as mai adauga la axiomele din emailu precedent
„joaca”. poate bill ar adauga „futaiu”. tu?

Categorii:Arhitortura, Articole, baliverne Etichete:

urbanism (pentru un) handicapat

Octombrie 28, 2008 Lasă un comentariu

Hai sa spunem ca ti-a cazut in mana o carte (dupa ce ai cumparat-o) care se cheama Design of Cities. E scrisa de Edmund Bacon, care suna ca Francis Bacon sau ca bacon, depinzand de foamea la momentul respectiv. Deci e cel putin interesanta. Si salivezi. O deschizi la intamplare, desene superbe, gravuri de epoca, epice. Planuri 2D pietmondriene, cu dreptunghiurile negre, galbene si albe de rigoare, liniile rosii sau albastre. Fantastic. Te apuci sa citesti cu incredere. Surazi la ideea ca in final vei afla secretul proiectarii unui oras intreg, cu tot ce misca, cu efort minim: paginile au desene imense, textul se pierde printre poze sau planuri. Te uiti catre lego-urile aruncate in colt sau prin casa, s-ar putea sa iti foloseasca, soldateii de asemenea.

Incepi cu teoria, ca altfel nu se poate. Ti se defineste, sau mai degraba sugereaza, ce este „simultaneous movement systems” (continuitatea experientei spatiale dpdv-ul unor sisteme in miscare cu diferite viteze). Asta este solutia celor doua probleme principale intr-un oras, prima fiind faptul ca „the geographic extent of the city is so vast that human mind is incapable of developing concurrently explicit three-dimensional plans for an entire area„. Hmm. Zici ca o avea dreptate, desi mai departe in carte iti vorbeste si despre Brasilia, conceputa in mare de doua persoane, si de Canberra, al carui proiect facut de o singura persoana troneaza mandru pe doua pagini in alta parte. Oricum, il crezi pe cuvant, avem nevoie de simultaneous movement systems. Treci peste mici bucati de teorie mai dubioase („so the strength of a city plan should lie not in the authority but in the ability to influence growth…”, „… the square, the paradigm of the architectural thought, compact, self-contained, the minimum exterior exposure for the maximum interior area if a minimum of perpendicular straight lines is also an objective„, definitia arhitecturii ca „articulation of space so as to produce in the participator a definite space experience in relation to previous and anticipated space experiences„). Ce-a facut? Ma rog, treci peste si te arunci in lectura. Ai scapat cu viata din primele 70 de pagini.

Urmeaza istoria, desi la urma urmei te intrebi daca nu se poate si altfel. Te astepti ca cu asa o introducere aventuroasa, cu explicatia psihologiei spatiului, cu o noua teorie de demonstrat pe viu, te apuci si faci un oras din radacina. Nu. Mai intai treci prin 200 de pagini de istorie de orase care probabil n-au auzit in viata lor de „simultaneous movement systems”. Asa ca treci prin Atena, cu „the superb placing of Hephaisteion, the product of a deliberate act of will…”, casti pe ritmul unui „the answer, in which lies a very important architectural principle, is achieved by transposing the activity into the next phase: the body reduces to the point, and so starts the journey afresh, invading the volume of the next dimension„, galopezi prin alte antichitati, te bucuri ca „this is a method used by Greeks designers with superlative skill” si ca nu toti amarastenii foloseau metoda respectiva, ar fi fost primejdios. Ajungi la Roma, scara creste, pretentiile se maresc, ei introduc ordinea unde grecii lasau organicul sa graiasca, folosesc geometria intr-un mod mai libertin, irelevantul se impleteste cu informatia concisa, proiectiile 2d pe cate doua pagini par importante, mai ales daca cunosti Roma, daca nu nu. Continui cu Evul Mediu si chiar cu Renasterea, incerci sa fugi printe informatie buna de dezbatut la o bere („With superlative mastery Vasari fulfilled the hopes of his client.”) sau printre epifanii fugare („From this, the “principle of the second man” can be formulated: it is the second man who determines whether the work of the first man will be carried over or destroyed.”), te enervezi ca nu stii care este designul lui Brunelleschi de pe arcada Foundling Hospital, desi el „set a level of architectural excellence that was continued around the square by later designers„. Deh, multi se incumeta, putini reusesc. Dar sa o scurtez, cavalcada istorica continua, desenele sunt bune, interesante, vag reprezentative pentru text, textul continua si el in legea lui, cu informatie corecta probabil dar plicticoasa la lacrimi („the churches [from Piazza del Popolo] were completed by 1679 and the Piazza remained in this state until… rich at both ends but ragged and dull in between„). Ajungi la pagina 159, unde esti atacat de un capitol „form and nature”, sugerand ca pana acum cele doua n-ar fi avut nimic de-a face una cu alta. Te miri un pic, stii ca n-are dreptate, dar ai ajuns pana aici, esti la jumatatea cartii, mai mult de zobit inca o jumatate de creier nu are ce sa-ti faca. Urmeaza o bucata inedita – interludiu olandez. Ce fain iti spui, si incepi sa afli de Culemborg, Zaltbommel si de – mai putin cunoscutul, cum cu umilinta recunoaste si autorul – Wijk-bij-Duurstede, pe carca caruia autorul extrage niste concluzii din desene. Daca mai ai humor, te intrebi ce-a vrut sa zica autorul cu „the juncture of two streets at right angles to each other„, de parca s-ar fi putut ca una sa faca unghi drept cu cealalta dar cealalta sa faca unghi obtuz cu prima. Dar nu, nu esti carcotas, asa ca vaslesti mai departe. Fentezi niste arhitectura englezeasca, Nancy il cunosti ca pe palma, pe fiecare pagina e cate un shaft sau cate un thrust, si cumva ajungi la Paris. Stai cateva pagini, mai afli cate ceva care are sens, in mare cel putin, deja nu te mai legi de toate detaliile ca nu esti nebun. Fugi de Sankt Petersburg ca irelevant, lasi Londra in pace ca pana si autorul recunoaste ca e o tragedie, te indrepti cu hotarare spre modernismul unui Corbusier (Chandigarh in India), Lucio Costa si Oscar Niemeyer (Brasilia), care toti au esuat lamentabil, faci un popas in Rotterdam si recunosti ca florile sunt esentiale, faci un stanga imprejur prin Orasul Interzis din Pekin (nu te mai intrebi de ce l-a pus aici autorul) si ai ajuns la prezent.

Prezentul e cu masini, scara de dezvoltare, birocratia, posibila interventie a publicului. Le recunosti ca valide, speri sa afli solutiile. Treci din nou printre niste teorii articulate aiurea, banalitati oarecare sunt ridicate la rang de principii (faptul ca comunitatea ar putea avea un cuvant de spus este explicat pe cateva pagini din care numai integralele mai lipsesc). Ajungem in fine la punctul forte al autorului – Philadelphia. unde ramanem aproximativ cu putine exceptii pana la finele cartii (Stockholm, Canberra), cu planuri nesfarsite pe cate doua pagini fiecare, cu dialogul cu publicul, cu relatii si alte maruntisuri. Autorul te lasa cu speranta ca vei vedea prin aceasta „broken approach” si ca orasul va incepe sa se iteasca ca un organism viu in ochi.

Ai supravietuit, mai mult nu-ti mai puteai dori. Sigur ca mai sunt amanunte semnificative care ti-au scapat (ce draci e cu Paul Klee pe fiecare pagina? Ce ti-a scapat? De ce sunt atatia cu o parere pozitiva despre cartea asta? Cum sa-ti amortizezi investitia?), dar astea raman ca exercitiu cititorului. Normal.

Disclaimer 1. cartea a fost scrisa in ’67 (prima editie, apoi revizuita de vreo 2 ori pana in ’76 cred, ca si opinie, mai putea fi revizuita de cateva ori). Deci nu vorbim de ultimul racnet in materie de urbanism, desi sa fim seriosi, nici alte semnale nu se prea vad in jur.
Disclaimer 2. cartea are si ceva bun in ea, pe parte de imagini si de „psihologia spatiului”, nu stiu cum se pot pune in cuvinte, e ceva cu multe ‘->’ in toate directiile, catre interior, exterior, jumi-juma, stanga dreapta, stanga-mprejur si cu cantec inainte.

Categorii:arhitectura, baliverne Etichete:,

Arhitectura, Tendinte, Obsesii II

Octombrie 28, 2008 Lasă un comentariu

chestia e ca totusi nu stiu daca vrei un spital pe specificul respectiv chiar in mijlocul orasului, si nu din cauza ca ar scapa de-acolo ci din cauza ca ar avea nevoie de liniste si pace baietii. mai in nord.

cu puscariile, asa e, si nu e bine deloc. in romania problema era frecventa, in sua idem (paris hilton a facut numa’ doua zile puscarie din cauza asta). ma intreb de ce problema e din ce in ce mai nasoala si cum se poate remedia. se poate remedia? ce mi se pare sinistru este ca astia care populeaza inchisorile sunt hraniti din banii mei. intelegi ce vreau sa zic, adica dupa ce ca iti dau in cap sa-ti ia banii, le mai dai bani si dupa aia. vezi, sovieticii aveau un sistem mai sanatos, ii trimiteau primavara la cules uraniu, si deci nu ii hraneau chiar atat de mult timp. tocmai am re-citit ce gluma naspa am facut. scuze

cat despre spitalele mentale, de fapt cine e normal sau sanatos la cap? ma tem ca si asta a jucat un rol in imputinarea cazurilor, pur si simplu bolile n-au mai fost mentale ci „normale”. iei zantex sa nu te sinucizi asa cum iei tylenol pentru o raceala. nici o diferenta intre o julitura si schizo. ma rog, poate pe undeva e bine.

Ideea saptamanii e aia cu arhitectura fractal a unui oras, bine ca m-ai verificat ca nu mai eram nici io sigur. Ti-am zis ca nu mai cred in sovietici, nici in sistemul democratic de indestulare nordamerican. Cred ca ce s-a intamplat in anii aia a fost cam acelasi lucru si la unii si la altii, abuzurile au existat pe ambele baricade. Evident e doar o idee, intelege-mi jena de a merge in detalii, rusii au fost mult mai eficienti ca ucigasi.
Cu spitalele de nebuni, ma iti zic ca sunt putine si destul la ne-indemana parerea mea. Pai Thunder Bay e in partea ailalta de Ontario la 15 ore de condus de Toronto. E ca si cum in Europa ar fi un oscpiciu undeva prin Londra, altul in Roma si altul in Stocholm. Pai tu ca roman ti-ar mai arde sa mergi la ospiciu? Zi sincer.

Stii ce? Trebuie sa facem cu randul, o data io propun o carte pe care sa o citim amandoi si sa ne dam cu parerile, dupa care tu propui.
Evident ca la chestia cu puscaria m-am gandit si io, e ciudat la ce s-a ajuns cu parnaile astea, le platim de 2 ori, plus staff, plus mancare, plus intretinere si tot ce misca.

e o idee cu cartile, numai ca nu prea am timp sa citesc. si daca citesc vreau sa fie ceva util, altfel vad un film. cartea mea curenta: programming erlang. programare functionala ca la mama ei, automat multiprocesor, automat distribuit, cred ca pe asta o sa ma axez cat de curand. tu daca lucrezi pe .net ar trebui sa dai un oki la f#.

exemplu in erlang [2*X || X <- L ] este functia care dubleaza o lista L. arata cunoscut? ia zi ce cod ai scrie in vb.net pentru acelasi lucru? clar de 4 ori mai mult. e, asta e ideea cu limbajele functionale. nu-ti zic mai mult, ca nu pot acum. totusi, sa-ti spun ce ma astept de la un limbaj „modern”, de fapt sistem, ca ar fi un limbaj + librarii:
1. sa scrii cat mai putin cod – limbajul sa fie de un nivel cat mai inalt
2. sa aiba lazy evaluation si tail recursion
3. sa fie in stare sa execute acelasi cod paralel, fara instructiuni extra
4. sa fie in stare sa faca un sistem dsistribuit extrem de usor (clustering, in caz ca ai nevoie de mai multi cai putere)
5. sa aiba o baza de date mica da’ sincera, care se poate scala usor
6. sa fie usor integrabil cu un webserver.

erlang pana acu le are pe toate.

asa, ce ziceam? am vazut ieri seara taxi driver. dragut film, poate la vremea respectiva o fi fost superviolent, acu mi s-a parut duios.
si apropos de fractali, ia de-aici – http://www.fractalarchitect.com/ – ca sa vezi cat de original nu-s. vezi ca au imagini, forme, niste flash-uri. sa-ti spun sincer am mai uitat ceva la chestia cu echilibru, si care nu e exact „artificial-natural”. am uitat „organic-anorganic”, si cand zic asta ma gandesc la o cladire jumate cuburi jumate trunchi de copac, frunza, filigran, arabesc, cum sa zic?

Categorii:arhitectura, Articole, baliverne Etichete:

abuzul structural, VIII

Octombrie 26, 2008 Lasă un comentariu

pai in dictionarul meu „vesnicie” == „calitate inainte de toate” (upgradabil dpdv tehnologic si perfect – opera de arta – dpdv artistic). casa poporului n-a avut vesnicia ca requirement, ci dimensiunea. vesnicia != durabilitate. durabilitatea este efectul mecanic al constructiei, vesnicia este semnul responsabilitatii in abordare, care are ca si corolar calitatea. eu asa ma gandesc, dau vina pe faptul ca abia o mai rup pe romaneste pentru confuzii si inabilitate in exprimare. mai departe, „vesnicia” nu este umbrela unor atribute abstracte (vezi iliescu cu „istoria sa ma judece”), ci este umbrela unor atribute cat se poate de concrete, care atribute trebuie permanent si de catre fiecare chestionate si infirmate sau confirmate. un arhitect de succes (evident, nu numai arhitect, orice) este cel care este permanent confirmat.
ca sa revin la firul discutiei, nu vad cum legiferand o viata scurta poti sa incurajezi responsabilitatea in abordare, mi se pare ca efectul ar fi exact invers. rezultatul pozitiv ar fi ca jegurile vor dispare dupa un timp limitat, din pacate nu vei avea decat jeguri.
evident ca o sa existe abuzuri, apararea contra megalomanilor insa nu o vad rezolvand-o aposteriori (dupa 50 de ani de privit casa poporului), ci apriori (nepermitand abuzuri, aaa, cumva).

abuzul structural, VI

Octombrie 21, 2008 Lasă un comentariu

vreau sa te contrazic, totul trebuie abordat ca si cum va fi vesnic. cu abordarea cealalta (totul e temporar) o sa vezi numai rezultatele pe care le vezi deja in suburbia americana (vecinul meu are numarul cu 4 numere mai mic, ai inteles, in caz ca cineva da jos casele si pune un numar qudruplu de locuinte, town-homes, duplex sau ce-or fi), si in care scolile arata ca inchisori (cineva s-a jurat ca sistemul de iluminare este acelasi ca in inchisori, a lucrat personal la asa ceva). psihiatric vorbind, nu-ti vine sa lucrezi la un filigran daca stii ca obiectul o sa dureze cateva zile.
am numai o simpla intrebare vesnica, de ce suedezii, olandezii, englezii, japonezii si toti aia care se termina cu ezii o duc mai bine decat noi. care e diferenta? noi ne tot plangem ca istoria a fost vitrega rahat. incep s cred ca dimpotriva, am dus-o bine tot timpul, vremea placuta, merele coapte, graul care cum. aia isi deszapezesc ulita in fiecare dimineata, si probabil ca s-au prins ca in general comunitatea e mai importanta. uite, ca sa inchei argumentul, africanii, care n-au probleme de incalzire ci numai ce fel de sarpe sa manance la breakfast, au un simt comunitar si mai slab dezvoltat.
cine e mai FNI? FMI? zau ca nu stiu.  altfel totul e perfect argumentat, din pacate unei persoane care nu stie neam de ce vorbesti. nu stiu nimic de kaynes, krugman, friedman, scholes si makelele aia, nici nu mai stiu de ce ti-am trimis linkul cu krugman. va trebui sa recitesc.

Categorii:arhitectura, Arhitortura Etichete: