Arhiva

Posts Tagged ‘Asasinarea Industriei’

nu stiu dar e naspa

Decembrie 7, 2009 1 comentariu

Sub un titlu cardiaco depresiv „Fabricile Germane in Pana de Comenzi„, artiolul debuteaza drastic cu caractere bold debitand urmatoarele:

În luna octombrie, industria germană s-a confruntat cu o scădere neaşteptată a volumului de comenzi, cu 2,1% faţă de luna septembrie. În plus, programul rabla, care a stimulat vânzările Dacia, s-a încheiat.

Daca ma chinui sa ezit sa presupun ca bag in seama toate cuvintele, verbele, propozitiile sau frazele articolului, totul s-ar incadra in normal, ok, daca nu l-as fi citit deloc ar fi fost chiar si mai bine, insa ce se zice aici e ca industria germana e in buda, calculul e legat de luna septembrie, cam atat. Daca insa ma ambitionez sa pricep mai mult, nu e problema, reflexul asta oricum incepe sa ma lase, atunci ma impotmolesc in fraza urmatoare care anunta ceva despre Dacia si programul rabla. Pai frati germani, care e contextul aici? Herr autorul cred ca i-a venit eine idea in timp ce scria si ca sa nu o uite a adaugat-o asa de-ampleazna in articol.
Sau poate autorul incearca tehnici literare noi de a sugera kestia: ba nu stiu, da’ e naspa. Industria Germana e la buda, programu rabla s-a incheiat, o discoteca din Rusia a luat foc, s-a produs un cutremur in Peru. Deci e naspa.

Anunțuri

Asasinarea Industriei – Pat Buchanan, IX

Noiembrie 15, 2008 1 comentariu

Implozia Economiei Globale
(tradus si publicat cu acordul AMCONMAG: http://www.amconmag.com/article/2003/aug/11/00007/)

 Nu e nevoie sa ai un Premiu Nobel in economie ca sa intelegi ca deficitul de schimb al SUA nu poate continua cresterea la nesfarsit. Dupa cum observa Choate:
“In anii ’70 (SUA) sfarsea o lunga perioada economica cu un deficit de 75 de miliarde de dolari … in anii ’80 acest deficit crestea la 843 de miliarde dat fiind ca Japonia incepuse sa preia ramuri din industriile noastre … in ’90 deficitul de schimb s-a dublat ajungand la 1.7 trilioane (n.r. de doua ori 843 miliarde) … In acest ritm vom ajunge desigur la a acumula peste 6 trilioane deficit – si probabil numarul real ar fi si mai mare avand in vedere pierderile in materie de baze industriale.“ (n.r. 2008 deficitul SUA a depasit 10 trilioane).

 La un moment dat lumea va inceta a imprumuta americanilor cate 500 sau 600 de miliarde anual doar pentru a linisti apetitul pe care il avem pentru bunuri produse in alta parte. Dolarul American deja a pierdut 25% din valoare in fata Euro iar companiile straine sunt pe cale de a cumpara in totalitate America, cumparand teren, stocuri, bonduri si T-bill(!). Evident ca toti acestia isi cer partea din suma de 300 de miliarde pe care noi o platim ca dobanda la uriasa datorie externa si care are legatura cu profitul pe care companiile din Fortune 500 le realizeaza.

 Sa ne gandim pentru moment la aceasta schimbare de situatie in comparatie cu ceea ce era acum 5 ani. La izbucnirea crizei asiatice economia noastra era in plina expansiune. Estimarile unui surplus de buget erau realiste, prin FMI am acordat peste 200 de miliarde imprumuturi catre Tailanda, Indonezia, Filipine, Corea de Sud, Rusia, Argentina si Brazilia. Pentru a le facilita acestora posibilitatea de a-si plati datoriile catre creditori si banci internationale, am deschis piata catre exporturile lor.

 Acestia sunt asadar cei trei stalpi ai Economiei Globale: intai, disponibilitatea Americii de a salva natiunile care sunt in prag de faliment. In al doilea rand, disponibilitatea si capacitatea Americii de a suporta enorma datorie externa la nesfarsit. In final, transferul continuu de tehnologie si industrie catre lumea treia.

 A se deduce de aici motivatiile pentru care economia globala e in pericol. Cand Argentina a declarat ca nu isi mai poate plati datoria externa, America si FMI a refuzat sa la mai acorde alte imprumuturi. Argentina s-a prabusit economic. Situatia Braziliei, desi i s-au acordat imprumuturi, a fost oarecum similara iar mesajul adresat a fost foarte clar. Zilele in care acestor regimuri falimentare li se acorda imprumuturi s-au terminat.

 Impreuna cu prabusirea dolarului, datoria SUA creste atingand 562 de milioane de dolari, joburile din industrie dispar la o rata de 80 000 pe luna, disponibilitatea Americii si abilitatea de a continua seria de sacrificii pentru economia globala se apropie de sfarsit.
Cred ca cei mai lispsiti de orice explicatie agenti comerciali sunt neoconservatorii care predica “unilateralismul”, vorbind despre un fel de Pax Americana. Acesti indivizi nu inteleg ca relatiile comerciale nu sunt o finalitate in sine, ci doar o cale catre scopul final: puterea nationala. Nu se vede clar ca dependenta de petrolul strain si tari precum China in asigurarea necesarului din industria de aparare pun in pericol securitatea nationala? Nu e clar ca acest mamut al datoriei externe va ingropa puterea monedei nationale si ca nicio natiune cu o moneda nationala in cadere nu va putea mentine trupe care sa asigure sustinerea unui imperiu?

 In 1962 Prescott Bush (bunicul lui George W Bush) alaturi de Barry Goldwater si Strom Thurmond votau impotriva Actului de Expansiune a Comertului (Trade Expansion Act) a lui JFK. Actualmente presedintele Bush refuza patriotismul economic al bunicului sau si imbratiseaza neconditionat credinta Wilsoniana in baza careia economia de piata libera va conduce la o democratie globala si la pacea universala. Ca si tatal sau, Bush senior deasemeni credea in aceasta teorie Wilsoniana, in deschiderea economica a granitelor si interventionismul moral.

Final

Asasinarea Industriei – Pat Buchanan, VIII

Noiembrie 12, 2008 Lasă un comentariu

Fabrica Industriala Globala
(tradus si publicat cu acordul AMCONMAG: http://www.amconmag.com/article/2003/aug/11/00007/)

 In vreme ce americanii sacrifice viitorul pentru prezent, China isi sacrific prezentul cu gandul la viitor.
 Expansiunea economica din Beijing a inceput dupa ce China si-a devalorizat moneda in 1994. Desi impactul in populatie a fost unul defavorabil, devalorizarea a oferit un plus competitive in fata Tigrilor Asiatici. Beijingul a actionat imediat invitand companiile vestice sa investeasca in China oferind o momeala greu de refuzat: muncitori pe salarii de nimic. In acest schimb Beijing cerea investitorilor transferul de tehnologie catre China. Ceea ce companiile nu au transferat, chinezii au furat sau au obtinut prin alte mijloace.
 Oferind muncitori de calitate la 2$ pe zi, garantand din start disciplina si absenta sindicatelor, permitand nivele de poluare pe care noi nu le-am tolera, si ignorand orice standarde de sanatate si siguranta, China a devenit baza industriala a economiei globale si a reusit depasirea SUA in calitate de tinta a investitiilor straine.
 Ceea ce analistul Charles McMillion numea “cea mai inegala relatie comerciala”, poate fi observata in statistica bilanturilor comerciale. In 2002 balanta deficitului SUA cu China atinsese pragul de 103 miliarde. In mai aceasta ajunsese la 12o milioane – cel mai mare deficit commercial intre doua tari din istorie.
 Este oarecum un mit faptul ca presedintele Bush reuseste o revigorare a joburilor. Scaderile de taxe si deficit nu fac decat sa creeze intradevar milioane de joburi in industrie dar in China. America cumpara 14% din productia chineza si furnizeaza Beijingului un surplus commercial de 12% din intregul GDP al Chinei. Consumul American este prin urmare “responsabil” in totalitate pentru cresterea economica a Chinei.
 Relatia SUA – China nu poate fi descrisa cu adevarat doar in termeni de comert. Este mai degraba un jaf al Americii de catre China impreuna cu colaboratorii sai: corporatiile din USA. Beijing ceea ce nationalistul Friedrich List (creatorul Zollverein) scria acum o suta de ani: “Capacitatea de a produce este mult mai importanta decat produsul in sine”.
 China la ora actuala a masat 360 de miliarde de dolari din surplusul comercial in rezerva USA incepand cu 1990. O mare parte din suma e investita in US bonds si T-bills, aducand venituri Beijingului din visteria SUA. Se crede ca America e cea mai avansata tara din lume iar China o tara in curs de dezvoltare insa un studiu statistic dezvaluie o cu totul alta realitate.
 In 2002 China a reusit cel mai mare surplus de schimb cu noi in domeniul masinilor electrice, computere, jucarii, incaltaminte, imbracaminte, plastic, mobilier, fier si otel, automobile, echipament foto si optic la care se pot adauga si alte produse. Intre cele 23 de produse la care noi am avut un surplus fata de China se numara: soia, porumb, grau, furaje, carne, in, piei de animale, hartie, tigari, aur, carbine, combustibil mineral, orez, tabac, fertilizatoare, sticla. Beijing ne foloseste precum George III folosea colonia Jamestown.
 Terry Jeffrey  este un journalist care a studiat cum China procedeaza cu sistemele capitaliste care o curteaza. Pe siteul de internet al firmei Motorola, Jeffery a gasit o descriere relevanta in acest sens despre cum isi vede aceasta companie viitorul:
 “Motorola va merge inainte … considerand China ca pe o casa si o baza de dezvoltare totodata. Motorola Chinese Electronics … si-a marit investitia de cateva ori in China fara a instraina niciun dollar. Compania a reinvestit tot profitul in China … inca de la inceputuri Motorola a promovat idea de a deveni un bun cetatean la Chinei, considerand China ca propria tara si angajand lucratori chinezi… ca parte a planului de dezvoltare am inclus transformarea companiei intr-una chinezeasca.“
 Dincolo de aspectul ironic al plecaciunilor, acest pasaj dezvaluie costul ascuns al globalizarii. Atunci cand companiile SUA devin globale loialitatea fata de America este ultimul lucru la care se gandesc.
 Sa luam in discutie cazul Boeing, ultima firma Americana ramasa care produce avioane comerciale. Se pare ca si aceasta a inceput constructia unei intreprinderi in China pentru a-si  stabiliza situatia. In ianuarie anul acesta (n.r. 2003) citeam in New York Times:
 Departamentul de Stat a acuzat doua importante companii americane de 123 violari ale legilor de export legat de transferul de rachete si date aditionale catre China in anii 90. Compania Boeing si Hughes Electronics, unitate a GM, au fost companiile acuzate.
 Hamilton, Clay, Lincoln si T.R ar fi inteles pe deplin politica Chinei si atat cat se poate le-ar da dreptate. Insa aceasta generatie de afaceristi nu are nici cea mai vaga idee despre ceea ce se intampla, despre dedesupturile acestor schimburi. Ori pur si simplu nu intereseaza. Oricare ar fi situatia, consecinta e una singura: de-industrializarea Americii, declinul dolarului si adancirea dependentei de alte tari pentru asigurarea necesarului de trai, deasemenea afectarea suveranitatii, iar in final pierderea independentei. Daca cineva are cel mai mic dubiu ca asa ceva se va intampla, va rog sa priviti tarile Uniunii Europene, candva independente si suverane.

Asasinarea Industriei – Pat Buchanan, VII

Octombrie 30, 2008 Lasă un comentariu

NAFTA: Marea Teapa
(tradus si publicat cu acordul AMCONMAG: http://www.amconmag.com/article/2003/aug/11/00007/)

In 1993 dezbaterea despre acordul NAFTA a incins o intreaga tara. Clinton avea sprijinul unor mari institutii: Heritage Foundation, AEI, Brookings, National Review, New Republic, Wall Street Journal, Washington Post, Chamber of Commerce, Business Roundtable.
Pe partea cealalta Perot, Buchanan, Nader impreuna cu AFL-CIO era opozantii idei si la fel nenumarati cetateni. Dar nimanui nu i-a pasat de asta, inainte de vot, bazarul s-a deschis iar  senatorii si-au vandut voturile pe orice s-a putut (!). NAFTA iesea invingatoare.
Dupa 10 ani iata culegem roadele, ni s-a spus ca valoarea tranzactiilor cu Mexic va creste, ca NAFTA va crea joburi aici, ca odata cu cresterea salariilor in Mexic imigratia ilegala din sud se va opri de la sine.

Dar in anul imediat urmator intrarii in vigoare a tratatului NAFTA, Mexic si-a devalorizat moneda – peso, iar SUA au inceput sa intre intr-o serie neagra a cresterii deficitului de schimb care a atins suma de 40 miliarde pe an. Cartelurile de droguri din America de Sud si-au mutat operatiunile in Mexic, exporturile SUA catre Mexic sunt foarte ridicate insa, atentie!, nu sunt exporturi de produse finite ci de materie prima sau componente ce vor fi asamblate in Mexic, in vreme ce patronii de firme la nord de Rio Grande isi muta firmele in sud in cautare de salarii care constituie 10 sau 20 procente din salariul pe care il platesc in SUA. La sfarsitul anilor 2000 aproximativ un million de mexicani lucrau in fabricile la sud de granite, joburi care odinioara erau ale americanilor. Dar acum valul creativul de distrugere al globalizarii s-a abatut si asupra Mexicului iar acele fabrici se desfiinteaza. Toate aceste fabrici sunt reinfiintate in nou zona de actiune a Americii: China.

Si mexicanii? Jumatate din cei 100 milioane se zbat inca in saracie. Zeci de milioane sunt ne-angajati sau sub-angajati. Salariile reale sunt cu mult sub ceea ce erau in 1993. Iar migratia continua avand in vedere ca aprox 1.5 milioane sunt prinsi in fiecare an incercand sa intre in SUA. Din cei ce reusesc totusi sa penetreze granitele, o treime ajung in California unde intra in somaj cu ajutor medical, scoli, in vreme ce puscariile devin datornice la stat nemaiputand rezista numarului mare de prizionieri; in final asistam la exodul cetatenilor platitori de taxe in zone ca Nevada, Idaho si Colorado.

NAFTA a reusit convertirea Californiei in Mexifornia iar Gloden State intr-un soi de tara din lumea treia. Zece ani de la aprobarea acordului NAFTA produsul principal exportat din Mexic sunt mexicanii.

Asasinarea Industriei – Pat Buchanan, VI

Octombrie 30, 2008 Lasă un comentariu

NAFTA: Marea Teapa
(tradus si publicat cu acordul AMCONMAG: http://www.amconmag.com/article/2003/aug/11/00007/)

In 1993 dezbaterea despre acordul NAFTA a incins o intreaga tara. Clinton avea sprijinul unor mari institutii: Heritage Foundation, AEI, Brookings, National Review, New Republic, Wall Street Journal, Washington Post, Chamber of Commerce, Business Roundtable.
Pe partea cealalta Perot, Buchanan, Nader impreuna cu AFL-CIO era opozantii idei si la fel nenumarati cetateni. Dar nimanui nu i-a pasat de asta, inainte de vot, bazarul s-a deschis iar  senatorii si-au vandut voturile pe orice s-a putut (!). NAFTA iesea invingatoare.
Dupa 10 ani iata culegem roadele, ni s-a spus ca valoarea tranzactiilor cu Mexic va creste, ca NAFTA va crea joburi aici, ca odata cu cresterea salariilor in Mexic imigratia ilegala din sud se va opri de la sine.

Dar in anul imediat urmator intrarii in vigoare a tratatului NAFTA, Mexic si-a devalorizat moneda – peso, iar SUA au inceput sa intre intr-o serie neagra a cresterii deficitului de schimb care a atins suma de 40 miliarde pe an. Cartelurile de droguri din America de Sud si-au mutat operatiunile in Mexic, exporturile SUA catre Mexic sunt foarte ridicate insa, atentie!, nu sunt exporturi de produse finite ci de materie prima sau componente ce vor fi asamblate in Mexic, in vreme ce patronii de firme la nord de Rio Grande isi muta firmele in sud in cautare de salarii care constituie 10 sau 20 procente din salariul pe care il platesc in SUA. La sfarsitul anilor 2000 aproximativ un million de mexicani lucrau in fabricile la sud de granite, joburi care odinioara erau ale americanilor. Dar acum valul creativul de distrugere al globalizarii s-a abatut si asupra Mexicului iar acele fabrici se desfiinteaza. Toate aceste fabrici sunt reinfiintate in nou zona de actiune a Americii: China.

Si mexicanii? Jumatate din cei 100 milioane se zbat inca in saracie. Zeci de milioane sunt ne-angajati sau sub-angajati. Salariile reale sunt cu mult sub ceea ce erau in 1993. Iar migratia continua avand in vedere ca aprox 1.5 milioane sunt prinsi in fiecare an incercand sa intre in SUA. Din cei ce reusesc totusi sa penetreze granitele, o treime ajung in California unde intra in somaj cu ajutor medical, scoli, in vreme ce puscariile devin datornice la stat nemaiputand rezista numarului mare de prizionieri; in final asistam la exodul cetatenilor platitori de taxe in zone ca Nevada, Idaho si Colorado.

NAFTA a reusit convertirea Californiei in Mexifornia iar Gloden State intr-un soi de tara din lumea treia. Zece ani de la aprobarea acordului NAFTA produsul principal exportat din Mexic sunt mexicanii.

Asasinarea Industriei – Pat Buchanan, V

Octombrie 27, 2008 Lasă un comentariu

De ce lasam aceste lucruri sa se intample ?
(tradus si publicat cu acordul AMCONMAG: http://www.amconmag.com/article/2003/aug/11/00007/)

Libertarienii predica comertul liber ca pe o garantie si inspectie a puterii guvernului. Prin autorizarea cetatenilor de a cumpara marfa din afara tarii, comertul liber forteaza guvernele sa reduca sistemul de taxe si regulatii pentru ca firmele din tara respective sa continue sa fie competitive. Vorbe frumoase. Intrebarea: se intampla asa ceva in realitate ? Greu de zis. Istoria dovedeste tocmai contrariul acestei presupuneri.

Zollverein (uniuna vamala a Germaniei in secolul XIX) a mers mana in mana cu ridicarea celui de-al doilea Reich. Uniunea Europeana a evoluat de la o piata comuna bazata pe liber schimb la un super-stat socialist care reprezinta un model pentru guvernele lumii sub care toate natiunile renunta la suveranitate si decizia despre cum traim este luata de paznici Platonici.

In era protectionismului, intre 1789 si 1933, taxele din SUA rareori au depasit 3% din GNP, exceptie facand perioadele de criza de razboi. Guvernul folosea taxe de schimb (trife). Inainte de 1913, exceptand perioada Razboiului Civil, nu au existat taxe pe venit. Dar in era comertului liber, taxele din USA pe venit au ajuns actualmente la 35%, cu o crestere de 70%,  in vreme ce cheltuielile au crescut la 20% din GDP si asta in vreme de pace. Era comertului liber este era Big Government.

In calitate de fost adept al ideilor lui Friedman declar comertul liber o minciuna sfruntata. Este calul troian in lumea guvernarilor. Comertul liber este asasinul industriei si calea sigura catre pierderea suveranitatii nationale si sfarsitul independentei.

Asasinarea Industriei – Pat Buchanan, IV

Octombrie 25, 2008 Lasă un comentariu

Pierderea Suveranitatii
(preluat si tradus cu acceptul amconmag: http://www.amconmag.com/article/2003/aug/11/00007/)

In acea sesiune (!) a Congresului dupa triumful GOP (Partidul Republican, sau Grand Old Party) din 1994, Bob Dole si Newt Gingrich s-au opus ideii lui Clinton de a mentine SUA in Organizatia Mondiala a Comertului (WTO) in conditiile in care eram dominati de interesele Uniunii Europene in proportie de 15-1. In cea mai importanta decizie a sa, WTO hotaraste ca decizia Congresului SUA de a scuti de taxe exportatorii autohtoni cum ar fi Microsoft si Boeing, este ilegala si in dezacord cu regulile de comert liber.

Ca urmare Europa are acum dreptul de a impune o taxa de penalizare pentru exporturile US daca Congresul SUA nu va modifica legea de scutiri de taxe in acord cu recomandarea WTO.

Cand America a platit iesirea din criza asiatica in 1997-1998, Indonezia, Coreea de Sud, Rusia si Brazilia si-au devalorizat moneda nationala, afectand dolarul cu exporturile lor. Pentru a le facilita castigurile cu care sa-si plateasca datoriile externe catre bancile din vest si FMI, America a fost de acord sa isi deschida piata catre aceste exporturi. Ca urmare, otelul venit din Indonezia, Coreea de Sud, Japonia, Rusia si Brazilia a inundat piata Statelor Unite in vreme ce industria siderurgica Americana a intrat in faliment.

Recentele decizii din industria otelului sunt edificatoare. La finele lui 2002, 25 de companii din siderurgie intrasera deja in faliment, iar Comisia Internationala de Comert (International Trade Commission) identifica acest process de penetrare cu preturi de dumping ca principal factor. Invocand legile comerciale ale SUA, presedintele Bush a impus taxe. Importatorii straini au facut plangeri la WTO declarandu-le nejustificate. Ceea ce a urmat a fost decizia ca fie Congresul va anula aceste taxe, fie UE va avea la dreptul sa impuna taxe de aproape 2 miliarde la exporturile SUA.

Sa vedem ce inseamna alinierea la deciziile WTO: Congresul SUA este obligate de catre birocrati din afara sa modifice legile comerciale de functionare a economiei americane sau companiile noastre vor plati taxe de sanctionare.

Deciziile prezidentiale de protejare a industriilor vitale ale Americii sunt declarate invalide de catre eurocrati (n.r. birocratii din UE). Termenii de acces pe piata SUA sunt decisi acum la Geneva de catre liliputanii noii ordini mondiale.