Archive

Posts Tagged ‘economie’

noi cei vii

We the living – Noi cei vii, nuvela scrisa de Ayn Rand.
Citesc in wiki ca we the living e prima carte anti-comunista a lu ayn rand. hmmm. cartea nu e anticomunista ci mai degraba antilichelista.
Ce dezbate ayn in carte este ceea ce am vorbit noi mai demult apropo de systeme, implementare si functionare, adica de ce orice sistem ajunge sa fie strambat, adaptat si ajunge in mainile unor lichele roind a carierism
 
Niciun sistem nu e infailibil si nu exista (nu inca?) metode suficient de eficiente incat un sistem sa se camufleze si sa se apere de jogodism.. deci nu cred ca se poate vorbi despre o metodologie clara matematica de audit de sistem, de check up.
 
Pina inventam un model de analiza, ar fi niste euristici la indemana, chestii aproximative, destul de bune insa de a face asa o evaluare a potentialului de posibilitate de erodare a sistemului.
 
sistemul capitalist e dovedit viabil in termen de rezistenta la erodare si parazitism pentru ca e un sistem descentralizat, auto-updatabil si flexibil – cel putin in teorie, ignora ce a facut bush si ce face obama.
 
pe partea ailalta, desi parada impresionanta de idei si promisiuni, minunat si stralucitor ca sistem, comunismul este evident o prada usoara lichelismului, stagnarii si evident e o constructie anti-evolutionista, e o alcatuire rigida lipsita de posibilitatea auto-depanarii din mers, un mecanism usor de virusat, dispus la scleroze in procesul de functionare.
 
utopia comunista reuseste sa pacaleasca, are de toate, SOA, arhitectura consolidata, controlata, securizata, object oriented, webserviceuri, tot ce vrei; da de mancare la mase, da de lucru la toti idiotii, e egalitate, pe alocuri pare chiar democratic.
 
un audit al sistemului, fara a fi nevoie de nicio implementare, da la iveala insa usurinta cu care intreaga constructie ideatica comunista poate fi subminata si cariata in insasi esenta ei; e limpede ca asa ceva nu are cum sa existe si nu va exista niciodata, in afara de niste minti imature, exaltate si lipsite de exercitiul anticipatiei. Nu zice nimeni ca aia care cred in comunism sunt prosti, insa aia care cred in comunism sunt inconstienti.
 
am lucrat in proiecte in care am simtit similaritati cu comunismul, bravi indivizi care pun de o arhitectura care e aprobata fara ca cineva sa cracneasca, totul pare beton si usor de mentinut si manipulat, respecta toate standardele in vigoare ba chiar vine cu standarde in plus ca sa multumeasca pe toti. sistemul face, drege si promite, acces la orice baza de date din lume existenta sau neinventata inca, cod lin care curge frumos si cristalin – se da dovada suma a doua numere, interfata dinamica care se construieste singura functie de necesarul de consum, ma rog in scurt timp arhitectul initial ori crapa, ori dispare, ori se sinucide. cativa din cei ce raman inteleg ca arhitectul era rupt de realitate. dispar si ei jenati. nimeni nu mai pricepe nimic, sistemul devine un soi de dogma religioasa despre care nimeni nu se mai indoieste, credinta e cea care ii salveaza, e punctul in care incepe lupta oarba pentru putere, pentru conducerea unei oribile monstruozitati despre care nimeni nu stie cum functioneaza. Din spirit estetic lupta e pe fatza, naturala si face victime, lumea insa intelege ca asa e in politica si fiecare isi vede de treaba lui in mod profesional. In final diversi cizmari ajung directori si ceo, absolventi de geografie ajung project manageri, vanzatori de gogosi ajung sales manageri.

Pentru ca nimeni nu mai intelege nimic, nimic nu mai conteaza.

 
Asta am inteles din we the living. Cred ca ca particularizare a teoriei generalizate putem vedea comunizmu.

cartea alba a capitalismului

Februarie 1, 2009 1 comentariu

In spatele discutiilor se afla refrenul la moda al dezbaterii pe care o auzi la orice colt zilele astea: scoala austriaca sau keynesiana. Adica intre capitalistii pur sange si cei socialisti.
E interesanta atitudinea asta a capitalistilor ideologisti, fundamentalisti, pe care ii are america, vad la acesti oameni un soi de suspin adanc pe de-o parte rapusi de nostalgia vremurilor de odinioara iar pe de alta la gandul ca idealurile capitaliste au fost intinate. Desigur ca in final cu totii suntem confuzi apropo de ce inseamna toti acesti termeni, chiar si cei mai intelepti urmasi ai lui Hayek simt ca termenii si teoria le-a fost cumva furata si pus altceva in loc sub acelasi nume.
Nu pot sa nu observ cu avantajul meu romanesc, ca tipii seamana cu Iliescu cand a aparut la tv de revolutie acuzand gasca lu ceasca ca au intinat idealurile comuniste.
Ce urmeaza ?! Un Tismaneanu care sa scrie cartea alba a capitalismului + procesul capitalismului.
Eventual Obama va initia Comisia Nationala pentru Analiza Regimului Capitalist in SUA.
Cenusa in cap, documentare, filme artistice cu oameni subjugati de joburi, umiliti in fiecare zi de tirania sistemului, propun Nicholas Cage in rolul inginerului genial care e tarat prin sedinte zilnice inutile si Jack Nicholson ca manager care se crede stapan pe viata angajatilor, o bruta fara habar despre ce se intampla in jurul sau.

Al dreq de asemanatoare toate: orice revolutie incepe cu teroristi (!sic de obicei sunt straini), dictatorul e impuscat/spanzurat (Ceasca, Saddam), armata e acuzata dar nu e vina ei (la noi si la ei), se da vina pe cine vine la putere (Bush, Iliescu), e considerat un idiot (Iliescu, Bush), dupa aia vine alt tap ispasitor (tap la noi, Obama la ei), trece si asta … deja suntem cu un picior in viitor dar e lesne de imaginat ce-o sa se intample. Iar Iliescu ?? Candideaza Bush a treia oara ??

Stanga, Dreapta si la Centru: Socialism sau Protectionism

Februarie 1, 2009 Lasă un comentariu

Stimulul economic initiat de Obama poate fi un real ajutor sau o mare vrajeala pentru viitorul economiei americane. In emisiunea de fatza, stimati ascultatori, cititori si telespectatori, realizatorii vor dezbate subiectul din titlu. O sa auziti recomandari catre o schimbare necesara in management, regularizare, apropo de miliardele bagate anterior ca stimulus si care au sfarsit in final de an ca bonusuri pentru sefii diverselor institutii care au beneficiat de aceste fonduri.

Pe scurt lucrurile stau asa: 700 miliarde au fost alocati pe vremea lui Bush in economia americana. Ghici care e scenariul, banii dispar fara urma.

http://www.kcrw.com/media-player/embed/a/audioEmbed.swf?id=lr090130slipping_into_social

Adversarii Capitalismului

Ianuarie 28, 2009 2 comentarii

Oamenii s-au obisnuit a crede ca daca o persoana isi afirma convingerea in capitalism si dreptul de proprietate privata atunci e suficient ca acestia sa fie declarati adevarati capitalisti.

Autodenumindu-se sustinatori ai capitalismului si ai pietei libere, Bush, Paulson, Greenspan si Bernake sunt in fapt marele pericol pe care capitalismul ii are, acesti falsi profeti ai capitalismului sunt cei mai buni amici si promotori ai socialismului.

Multe din numele de marca ce se dau drept avocati ai pietei libere devin in realitate cu sau fara voia lor reclama neoconservatorismului si ai subventiilor acordate companiilor.

Aceste subventii, acest nou mod de a trata problematicile economice, au condus deloc surprinzator la dezastrul economic si la consecintele sociale catastrofale. Pentru aceste catastrofe s-a ajuns a se arunca vina pe capitalism, pe piata libera, pe deregularea pietei in general, moment in care socialistii incep sa manipuleze publicul dezorientat facandu-l sa creada ca de fapt capitalismul este un experiment ratat si ca singura salvare este interventia masiva pe piata a guvernului.

Din pacate marea majoritate a politicienilor ce se pretind a fi campioni ai principiilor pietei libere sunt orice numai asta nu.
Si tot din pacate perpetuarea acestei fraude, a acestei false credinte, nu poate fi adusa in fata justitiei.
George W. Bush de exemplu, desi si-a afirmat de multe ori sprijinul pentru o piata capitalista – am putea scrie carti intregi despre declaratiile sale favorabile pietei libere. In practica insa, schimbarile pe care Bush le-a facut in acord cu principiile capitaliste sunt foarte putine. Bush in pozitia de Presedinte SUA a inlesnit crearea unui sistem de subventii pe parcursul intregii sale administratii, dar mai cu seama catre finalul mandatului, acesta a creat un adevarat soc economic cu urmarile pe care le vedem azi. Sub administratia Bush, economia privata a SUA a devenit dependenta de subventii, de mutle ori ducand la nationalizare, toate aceste la o scala nemaivazuta in istoria americana.

Sunt cunoscute evenimentele, relative recente, care au condus la nationalizarea AIG, Fannie Mae, Freddie Mac, precum si cumpararea datoriilor a diverse banci sau fabrici din industria auto, nu e nevoie sa recapitulam. Intr-un interviu acordat CNN, Bush marturisea: „Am abandonat principiile pietei libere pentru a salva sistemul pietei libere”.
Desigur asa ceva are sens si logica numai in mintea lui Bush.

Pregatindu-se pentru sumitul G29, acesta promitea in declaratii peste declaratii sa apere piata libera impotriva sistematizarii globale a pietei. Tot GW Bush adauga insa: „Sunt intru totul increzator in piata libera, nu insa si cand am in fata posibilitatea unei crize globale”.

Astfel de declaratii alimenteaza atacul socialistilor dandu-le acestora castig de cauza. Cand unul din cei mai importanti sprijinitori ai capitalismului (exemplu Bush) se declara gata sa abandoneze aceste principii, invocand ca fara regulamente guvernamentale de functionare capitalismul ar putea fi distrus, evident ca pentru socialisti asa ceva e o reclama neasteptata. Prin urmare cei ce au crezut ca Bush este un adevarat capitalist pot fi usor convinsi sa accepte minciuna propagandistica cum ca piata libera e un esec istoric si ca numai guvernul e cel care trebuie sa actioneze pentru a salva natiunea.

(Referinta: http://mises.org/story/3306)

Categorii:cugetare, economie, politruce Etichete:

Milton Friedman – Despre Lacomie

Ianuarie 26, 2009 3 comentarii

Unul din arhitectii sistemului economic care sta sa se prabuseasca sub ochii nostri (capitalismul), Milton Friedman, declara in 1978 ca lacomia reprezinta conditia de baza progresului. Capitalismul in viziunea sa este un sistem de succes prin insusi faptul ca incurajeaza aceste energii a se concretiza economic.

Friedman si Hayek au fost doi dintre artizanii sistemului capitalist american, acel sistem care nu numai ca a invins URSS, surclasand dpdv al eficientei comunismul, dar s-a prezentat de-a lungul timpului drept o varianta superioara marxismului sovietic. Acuma ca lucrurile nu au mers bine in final nu inseamna ca Friedman o fi fost vreun fraier. A infrunta un sistem blocat care la vremea respectiva presupunea un control excesiv asupra economiei si asupra a tot ce misca a fost ceva revolutionar. La fel cum si gandirea lui Marx pentru secolul XIX a reprezentat ceva fabulos in sine. Implementarile ulterioare insa au lasat loc unor serii de abuzuri asupra sistemului sau poate a unor probleme pe care sistemul nu era pregatit sa le faca fata.

Ca sa revenim in prezent, un lucru insa mi se pare inevitabil: sfarsitul economiei de piata la modul fundamentalist, acea piata libera care a dus inevitabil la globalizare si la prabusire preturilor, la fenomenele Wal-Mart, consumism si outsourcing. Nu m-ar mira sa asistam la masuri protectioniste, favorabile economiilor regionale sau nationale. Evident ca acestea vor avea alte urmari negative la randul lor insa aceste urmari vor fi pasate si suportate de alte generatii.

Vorbind despre fundamentalismul economiei de piata sa ne aducem aminte abordarile dogmatice ale anilor 90, cand (exemplul urmareste cunostiintele noastre:) guvernele Roman si Stolojan erau puse sub presiune de FMI sub sloganul dogmatic ‘privatizare sau moarte economica’ si ‘terapia de soc’ ca reteta de succes. Ce a urmat dupa aia se stie, masacrul industrial al Europei de Est, aparitia oligarhiei si mafiei economice, crearea unei piete de consum, teren de actiune pentru corporatiile vestice. Desigur in final nu se poate reprosa nimanui nimic, am trait sub acele vremuri si astea erau ideile, asa gandeam, asa credeam ca e bine. In plus veneam dintr-un experiment ingrozitor: comunismul sovietic, iar singura directie pe care o puteam imagina era extrema cealalta: lacomia capitalista.
Dupa cum stim foarte bine, ambele sisteme sunt minunate in teorie insa s-au dovedit catastrofale in practica. Comunismul mai mult deoarece a fost impus cu bocancii, vehement, radical, creat mincinos si adaptat dupa nevoile celor putin si ajunsi in frunte. Capitalismul a avut decenta unor adaptari pe parcurs, o mai mare transparenta si flexibilitate, este motivul pentru care a rezistat timpului. Viitorul nu va fi insa al nicunora din cele doua, cel putin nu in forma in care le-am cunoscut noi.

Categorii:economie, forme diforme Etichete:

7 pacate ale managementului in vreme de criza

Ianuarie 15, 2009 2 comentarii

(inspirat adanc din http://www.dcvelocity.com/viewpoints/?article_id=2159)

Inainte sa dau drumu la articol/traducere/interpretare etc, trebuie sa zic ca am fost foarte dezamagit de ce a iesit in final, bag picioarele in ele de traduceri. Asta ca sa nu zic ca citind eu articolul original m-am ginit ca e interesant dar dupa ce am insistat pe fiecare vorbulitza si wordulitza mi-am dat seama ca e un bullshit. Chestia e ca intre timp deja terminasem traducerea si am zis ca tre s-o public ca doar n-am muncit dejaba. Asa ca iac-o:

7 pacate ale managementului in vreme de recesie

1. Teama. Cea dintai emotie pe care multi o simtim in astfel de vremuri: frica de a nu ne pierde joburile, de a nu ne pierde sursele de venit, credibilitatea etc. Desi pe de alta parte ar fi desigur naiv sa nu ne pese, acest sentiment al fricii poate actiona impotriva noastra in sens destructiv emotional. Nimeni nu poate fi productiv in adevaratul sens al cuvantului in conditii de frica. Trebuie gandit ca in orice scenariu cei mai multi dintre noi vor supravietui cu bine acestei recesiuni, de aceea ar fi benefic si necesar de a ne concentra energiile in sens pozitiv si a ne canaliza in sensul resursele in sensul rezolvarii problemelor.

2. Panica – din pacate in urma fricii panica e ceva inevitabil, din nou trebuie mentionat ca in astfel de timpuri nu sunt recomandate schimbarile drastice, radicale in ceea ce priveste modul de operare. E necesar ca planificarea sa substituie haosul provocat de panica.

3. Gandirea pe termen scurt. Exista tentatia de a lua decizii care sa peticeasca ici si colo problemele existente sau de a produce mici economisiri. Taierea bugetului departamentelor adiacente (tehnologie, cercetare etc) nu va servi interesului pe termen lung.

4. Lacomia. Pe termen lung e benefica o atitudine care sa asigure un mediu de functionare si de productivitate sanatos, trebuie stiut ca a trage avantaje de pe urma unor situatii conjuncturale in astfel de timpuri va aduce pagube agentilor economici din jur creand astfel disfunctionalitati si dezechilibre.

5. Comportament neadecvat. Comportamentul fata de cei din jur se va reflecta mai devreme sau mai tarziu in ostilitatea care se va crea in jurul nostru mai devreme sau mai tarziu. Chiar in conditii de dezacord de principii, este in interesul nostru ca discutiile sa se poarte in conditii de respect si curtoazie.

6. Necinstea. Coborarea standardelor morale si de etica profesionala sau comportamentala reprezinta doar prima piesa din lantul de repercursiuni care s-ar putea intoarce impotriva ta.

7. Sentimentul de complacere. In final ultima optiune pe care cineva o poate lua e aceea de a nu face absolut nimic, evident ca nu trebuie sa ne panicam insa nici sa ne culcam pe o ureche asteptand ca lucrurile sa se rezolve de la sine. Succesul in astfel de timpuri depinde de atitudinea pro-activa, increzatoare, pozitiva, curajoasa, gata de a lua decizii bine planificate si gandite.

Categorii:economie Etichete:,

criza economica si managementul bunului plac

O problema grava si una din cauzele majore ale recesiunii asteia mi se pare ca trebuie cautata in teoria dupa care ne organizam si ne coordonam intreaga viata economica.
Ii zicem criza de management. Nu te astepta sa intru in detalii, ce vreau sa zic pe scurt e ca s-a generalizat promovarea iresponsabilitatii, sunt armate de idioti cu certificate care devin factori de decizie in puncte cheie ale economiei. Chiar citeam de curand unii care blamau capitalismul pe tema asta. Pai capitalismul n-are nicio vina, multe sisteme ar fi bune daca nu ar incepe sa apara defectiuniile si bugurile astea in felul in care cunostiintele sunt aplicate in practica si in felul in care deciziile sunt luate de catre indivizii care iau decizii. Toate astea poarta un nume in zilele noastre: management economic. Mai nou chiar astia de la Harvard invata cum sa mute optim o intreprindere in India fara a se mai intreba daca decizia in sine e buna. In plus se practica standardizarea la sange favorizand nonsalant decizia autocrata, taylorista (vezi Scientific management) la nivel vertical fara consultari prealabile. Posibilitatea de a gresi e invers proportionala cu numarul de indivizi care participa la luarea unei decizii.