Archive

Posts Tagged ‘urbanism’

arhitectura la zi si noapte

Ianuarie 12, 2012 Lasă un comentariu

Uita-te la linkul asta cu ura: http://en.wikipedia.org/wiki/Socialist_Classicism
E penibil, dezvaluie cu tupeu un dispret total fata de ideea de frumos incercand sa o inlocuiasca arbitrar cu structuri ingineresti si geometrie brutala. Stiu ca am mai avut discutia asta cu alta ocazie insa ce vreau sa observ de data asta e ca nu e exclusa o paralela la sol intre stilul stalinist bolsevic si cel vestic din aceiasi perioada. De fapt, ce zic eu, nu numai ca nu e exclusa insa chiar se impune daca observi cladiri construite in Toronto, NY, Londra etc in aceiasi perioada de timp.

heh. culmea e ca pana si paralelipipedele lu’ van der rohe au mai multa personalitate decat cladirile staliniste, din piata scanteii sau nu. arhitectura stalinista zic ca poate fi caracterizata de cateva atribute – naiva spre copilareasca, simetrica (semn de retardare), cu artifact central si impozant (tatuca e unu’ atotputernic), cu puseuri utopice de grandoare gen castele de basm „moderne” vezi doamne, sau de-a dreptul xeroxanta in formele ei pamantesti. mi se pare evident ca tipii si-au omorat ce arhitecti aveau mai buni si ca i-au inlocuit cu ce tarani au terminat institutul, cu gust mai mult sau mai putin sau mai degraba. parerea mea.
e interesant ca corbusier si-a dat si el cu parerea la http://en.wikipedia.org/wiki/Palace_of_the_Soviets , si se vede totusi diferenta intre ce a propus asta si ce au ales aia, te doare si mintea. din nou, tarani si proletari lasati sa decida, cazul nostru al tuturor ca nu mai scapam o data de ei.

Sa fim seriosi, toate propunerile alea mi se par imbecile, mai putin poate rennaisance revival desi nici dupa aia nu ma omor pe mine ci mai degraba pe ei.

Apropo de rusi: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/817310/Cea-mai-scumpa-vila-din-lume-cumparata-de-un-rus/

24 de ani presedinte de banca? bai ma scuzi, da’ eu la 24 de ani imi cautam rostul in viata. inca nu l-am gasit, da’ te tin la curent. stai sa ca mi-ai mai scris. vezi ca mi-am luat viata si moartea oraselor americane, impreuna cu „designing a city”. te tin la curent si cu astea.

designing a city cine a mai scris-o, pun pariu ca ai gresit titlul.
Aia cu viata si moartea oraselor americane e marfa, singurul defect al cartii e ca e lunga, ideile insa, daca ai timp sa le gasesti, sunt geniale pentru vremea lor, vezi ca pentru noi sunt deja vechi dat fiinca deja am le-am disputat si discutat.
Pentru mine insa Jane Jacobs ramane un fel de Nicolae Dobrin al arhitecturii suburbane, toata stima.

mai bine imi ziceai ca cartea aia e lunga inainte sa ma apuc de ea. mai departe, nu ma astept ca tipa sa aduca ceva in plus fata de ce am vorbit de fapt, vreau numai s-o faca mai sistematic. desigur, e ambitioasa. sa vad cat stie.
„designing a city” binenteles ca e numele gresit, ea se cheama de fapt „Design of Cities: Revised Edition” Edmund N. Bacon;
daca iti mai spun ca mi-am mai cumparat si urmatoarele, o sa iti dai seama ca m-ai pierdut de musteriu.
  „A Visual Dictionary of Architecture” Francis D. K. Ching;
  „Get Your House Right: Architectural Elements to Use & Avoid” Marianne Cusato;  
  „Materials for Design” Victoria Ballard Bell;
 
Suntem putin decalati, eu m-am linistit cu arhitertura … nu stiu cum sa iti zic, mi-am dar seama ca nu se poate face nimic, ei sunt prea sus si prea importanti iar pe mine nu ma ajuta cu nimic sa imi dau seama, mai bine ma chinui sa imi placa imbecilitatile deja create sau care vor fi create. Design of Cities daca e cartea aia veche din 69 (nu stiu daca chiar 69 dar undeva pe acolo iar numarul imi starneste amintiri placute) eh, daca e aia inseamna ca o stiu, daca nu, nu.
Tine-ma la curent, imi zici cand ajungi la Kunstler.

am uitat sa-ti zic ca m-am interesat la vreo 4-5 facultati de programe de arhitectura, master sau bachelors. nu mi-a mers cu nici unul, nu ca nu m-ar fi acceptat, ci pentru ca nu am destul timp. desi nu stiu daca m-ar fi acceptat. ideea e ca m-am uitat pe niste cursuri de arhitectura de la MIT (opencourseware), si mi s-au parut niste balarii. evident ca ma insel, da’crede-ma ca asta e senzatia.
stai sa vad ce-ai mai scris

D’aia au inventat astia software architect pentru cei ce nu se pot face arhitecti pe bune zic, hai ba, stiu ca tu de fapt vrei sa fii arhitect dar nu se poate, uite hai ca te fac software arhitect. Deci io zic ca mai ai o sansa de consolare.

Trecand la cele zise de tine, evident ca sunt balarii, iti zic parerea mea ca acum dupa 10 ani de experienta in productie ar trebui data sansa unei a doua facultati, acum in sfarsit ai face-o pe bune, adica chiar ai pricepe despre ce e vorba. Si intr-adevar ar avea sens sa faci o facultate sa zicem de management. De mic ma uitam cu mila la copchii aia care la 18 ani se duceau la ase la facultatea de management. Pai ce pula mea pricep fetele alea din cursurile de management ? O pula, aia pricep.

nu stii cata dreptate ai cu facultatea. clar ca eu am facut-o intr-un moment nepropice, de-aia n-am priceput nimica. da’ nu te vad nici pe tine facand acum matematica, si nu neaparat ca ar fi mai greu, ci pentru ca te-ai prinde cat de frectie galena e. eu unu’ m-as apuca de arhitectura sau sculptura. poate de femei. aia cu managementul nu imi dau seama de ce credeau ca ar reusi sa fie direct manageri, mi s-ar parea ca le lipseste unghiul celalalt. da’ poate ma insel, si ar trebui sa facem si noi o facultate de primministri sau presedinti (pe scara, bloc, tara).
bai, zi drept, pe tine nu te plictiseste programatul? si, prin extensie, arhitectura de soft?

evident ca ma plictisesc toate, de ce crezi ca stau la palavre cu tine de atatia ani. Cu matematica ai dreptate, ce poate fi mai aberant ca facultate decat managementul ? Matematica evident. Pentru fiecare domeniu din asta de studiu (a se citi pentru fiecare facultate) iti trebuie o dispozitie mentala, o facultate mentala, poate o varsta anume ca sa intri in acel spatiu de abordare. Managementul isi are sens incepand dupa cel putin 10 ani de productie, matematica ar fi de studiat cred eu dupa pensie. Evident ca as face altceva, nu ma intreba ce, poate fotbal sau economie, sa stii ca sunt intr-o perioada de descoperiri ale sinelui, mi-e greu sa ma pronunt ce mi-ar place sa fac, poate ca nu e clipa neuropropice (popice ar fi altceva ce poate as studia!) sa ma dedic vreunui domeniu. Apropo de arhiterturi cred ca as fi mai bun la partea de critica decat de creatie. Nici de femei nu stiu daca am chef azi.

complexul newyorkez

Noiembrie 26, 2008 Lasă un comentariu

„Primarul orasului New York, Michael Bloomberg, si-a exprimat ieri convingerea ca mirosul de gaz resimtit in Manhattan nu este periculos si a precizat ca nu s-au inregistrat raniti, transmite Mediafax” ne asigura ziaru ziua.
desi izbiti in moalele capului de mirosul de gaz, se pare ca new-yorkezii sunt mai rezistenti decat episoadele din sex si orasul au lasat sa creada, nimeni prezentandu-se la spital cu leziuni sau vanatai de la contactul cu dura realitate. deasemenea, s-a inregistrat un ciudat efect placebo prin care nimeni nu s-a plans de nasurile mutate, evidente prin simpla observatie empirica. cercetatorii mai studiaza

bloomberg si iceberg, asa or fi facut si aia pe titanic, nu e ba nici un iceberg, e ceva la motor, stati linistiti la locurili voastre, capitanul s-a dus in cala sa verifice ca totul e in regula.

Si apropo de poluare, fara nici o legaturica, doamne-fereste cu bloomberque, am citit ca exista si poluare cu lumina, Light pollution:

http://en.wikipedia.org/wiki/Light_pollution

Si pot reinnoda un subiect mai vechi: ma gandisem si eu ca asa ceva ar putea exista. Vezi cateva topice mai jos chestia aia cu „cele 4 stagii ale negarii incalzirii globale”. Cu diferenta ca aici e vorba de poluare in toata regula. Mai stii la mare cand stateam pe plaja ce duhoare de gaz de esapament iesea de la seadoouuurileee cu care se plimbau idiotii aia de nu mai putea omu sa se bronzeze in liniste?

Categorii:deprinziare Etichete:

abuzul structural, X

Noiembrie 21, 2008 Lasă un comentariu

merci ca nu mai raspunzi la dialogul de mai jos, nu mai faceam fatza.
vroiam numai sa zic ca una din problemele mele cu construitul in nestire este continua dezvoltare si reducerea habitatului animalelor. ideea care m-a traznit ieri a fost ca, asa cum am acceptat rolul masinilor in societate si am construit plecand de la premisa existentei lor (zi-mi daca mi-ai pierdut firul alesei fraze), asa ar trebui sa construim orase pornind de la premisa ca ele sa incorporeze existenta animalelor salbatice. orasul va fi in acelasi timp un oras al animalelor, asa cum exista poduri si strazi vor exista arii ingradite, da’ continui. e o problema de geometrie si topologie, da’ sunt convins ca e rezolvabila. la modul asta te-ai uita la turmele de animale pascand de pe balcon. zi-mi daca vrei asa ceva.
batem palma, eu vreau orice atata timp cat e sustainable si cat se poate auto-corecta sau reseta, garantia de sustainable nu exista si atunci mai bine sa facem/construim/gandim mai mic si mai aproape de natura, cu greseli permisive (care oricum sunt inevitabile hohoho) si mai departe de maiestuos, grandios, durabil, etern etc. ar adauga un plus de prospetime faptul ca ne-am da sansa sa ne re-inventam din cand in cand.

drumurile noastre toate si timpul pierdut, VI

Noiembrie 8, 2008 Lasă un comentariu

oricum, solutia ramane – lucreaza in puii mei de-acasa. nu tu neaparat, in general zic.

Solutia ramane numai ca gugulanii trebuie incurajati sa o faca. Regula acum e sa vii la munca si exceptia e sa lucrezi de acasa. Asta e o chestie care se va schimba, va fi pe dos (ms-dos) se va lucra de acasa si, in numai ca exceptie vei merge la servici.
Oricum sunt necesari bani bagati in infrastructura, ceva-ceva exista, dar modernizarea infrastructurii ar fi un pas important, transfer de date rapid si meserias, fibra optica, securizare etc, source control pe web (stiu ca exista dar daca te referi la ala a lu ibm e cacacios si cu buguri), telefonie digitala gen skype sau google e pe drum. Mi se pare ca intr-un fel multe din chestiile astea converg catre idee numai ca inca nu ni se zice. Poate e un cadou.

drumurile noastre toate si timpul pierdut, V

Noiembrie 4, 2008 Lasă un comentariu

Vorbesc de o solutie concreta la efectul de sera, la poluare, la incalzirea globala. De doua zile in Toronto e un smog de nu te mai vezi om cu copac, zi si noapte, arata destul de sinistru. Afara e cald, e octombrie, e canada, poti sa stai la tricou. Sunt semne pe care mai devreme sau mai tarziu se vor impune placerii employerului de a-l avea pe angajat aproape de sulfletul lui. In plus, nu stiu daca am zis, in ziua de azi putem face phone-conference pocnind din degete, avem yahu messenger, google, msn, avem video conference, poti vedea la ce lucrez ca si cum mi-ai sta in spate, pot sa fac remote connection de oriunde, poti urmari daca esti employer exact cat am stat pe computer si ce am facut. Nu vad nicio problema socialista, nazista sau comunista in toata chestia asta.
Ba, acum imi trecu prin cap, sper ca nu te refereai la chestia cu vacanta, toata discutia asta e despre working from home. Am convingerea ca mai devreme sau mai tarziu se va impune, nu e o chestiune ideologica ci o masura practica si urgenta de a stopa o situatie out of control. Deci ma refer in mod exclusiv la chestia asta, uita de vacanta euro pana.
 
Asta e intrebarea, nu crezi ca asta poate fi o solutie viabila?

doar un alt mic comentariu, la “+ faptul ca nu lucreaza la sute de km cum procedam noi aici”. adu-ti aminte cat face Lulu pana la servici. tu cat faceai pana la servici cand erai in buc? eu faceam juma de ora max si mi se parea ca imi pierd prea mult timp pe drum. idem, aici niciodata n-am locuit la mai mult de 20 de minute de casa (ma rog, conducand cu 60 in loc de 45mph)

urbanism (pentru un) handicapat

Octombrie 28, 2008 Lasă un comentariu

Hai sa spunem ca ti-a cazut in mana o carte (dupa ce ai cumparat-o) care se cheama Design of Cities. E scrisa de Edmund Bacon, care suna ca Francis Bacon sau ca bacon, depinzand de foamea la momentul respectiv. Deci e cel putin interesanta. Si salivezi. O deschizi la intamplare, desene superbe, gravuri de epoca, epice. Planuri 2D pietmondriene, cu dreptunghiurile negre, galbene si albe de rigoare, liniile rosii sau albastre. Fantastic. Te apuci sa citesti cu incredere. Surazi la ideea ca in final vei afla secretul proiectarii unui oras intreg, cu tot ce misca, cu efort minim: paginile au desene imense, textul se pierde printre poze sau planuri. Te uiti catre lego-urile aruncate in colt sau prin casa, s-ar putea sa iti foloseasca, soldateii de asemenea.

Incepi cu teoria, ca altfel nu se poate. Ti se defineste, sau mai degraba sugereaza, ce este „simultaneous movement systems” (continuitatea experientei spatiale dpdv-ul unor sisteme in miscare cu diferite viteze). Asta este solutia celor doua probleme principale intr-un oras, prima fiind faptul ca „the geographic extent of the city is so vast that human mind is incapable of developing concurrently explicit three-dimensional plans for an entire area„. Hmm. Zici ca o avea dreptate, desi mai departe in carte iti vorbeste si despre Brasilia, conceputa in mare de doua persoane, si de Canberra, al carui proiect facut de o singura persoana troneaza mandru pe doua pagini in alta parte. Oricum, il crezi pe cuvant, avem nevoie de simultaneous movement systems. Treci peste mici bucati de teorie mai dubioase („so the strength of a city plan should lie not in the authority but in the ability to influence growth…”, „… the square, the paradigm of the architectural thought, compact, self-contained, the minimum exterior exposure for the maximum interior area if a minimum of perpendicular straight lines is also an objective„, definitia arhitecturii ca „articulation of space so as to produce in the participator a definite space experience in relation to previous and anticipated space experiences„). Ce-a facut? Ma rog, treci peste si te arunci in lectura. Ai scapat cu viata din primele 70 de pagini.

Urmeaza istoria, desi la urma urmei te intrebi daca nu se poate si altfel. Te astepti ca cu asa o introducere aventuroasa, cu explicatia psihologiei spatiului, cu o noua teorie de demonstrat pe viu, te apuci si faci un oras din radacina. Nu. Mai intai treci prin 200 de pagini de istorie de orase care probabil n-au auzit in viata lor de „simultaneous movement systems”. Asa ca treci prin Atena, cu „the superb placing of Hephaisteion, the product of a deliberate act of will…”, casti pe ritmul unui „the answer, in which lies a very important architectural principle, is achieved by transposing the activity into the next phase: the body reduces to the point, and so starts the journey afresh, invading the volume of the next dimension„, galopezi prin alte antichitati, te bucuri ca „this is a method used by Greeks designers with superlative skill” si ca nu toti amarastenii foloseau metoda respectiva, ar fi fost primejdios. Ajungi la Roma, scara creste, pretentiile se maresc, ei introduc ordinea unde grecii lasau organicul sa graiasca, folosesc geometria intr-un mod mai libertin, irelevantul se impleteste cu informatia concisa, proiectiile 2d pe cate doua pagini par importante, mai ales daca cunosti Roma, daca nu nu. Continui cu Evul Mediu si chiar cu Renasterea, incerci sa fugi printe informatie buna de dezbatut la o bere („With superlative mastery Vasari fulfilled the hopes of his client.”) sau printre epifanii fugare („From this, the “principle of the second man” can be formulated: it is the second man who determines whether the work of the first man will be carried over or destroyed.”), te enervezi ca nu stii care este designul lui Brunelleschi de pe arcada Foundling Hospital, desi el „set a level of architectural excellence that was continued around the square by later designers„. Deh, multi se incumeta, putini reusesc. Dar sa o scurtez, cavalcada istorica continua, desenele sunt bune, interesante, vag reprezentative pentru text, textul continua si el in legea lui, cu informatie corecta probabil dar plicticoasa la lacrimi („the churches [from Piazza del Popolo] were completed by 1679 and the Piazza remained in this state until… rich at both ends but ragged and dull in between„). Ajungi la pagina 159, unde esti atacat de un capitol „form and nature”, sugerand ca pana acum cele doua n-ar fi avut nimic de-a face una cu alta. Te miri un pic, stii ca n-are dreptate, dar ai ajuns pana aici, esti la jumatatea cartii, mai mult de zobit inca o jumatate de creier nu are ce sa-ti faca. Urmeaza o bucata inedita – interludiu olandez. Ce fain iti spui, si incepi sa afli de Culemborg, Zaltbommel si de – mai putin cunoscutul, cum cu umilinta recunoaste si autorul – Wijk-bij-Duurstede, pe carca caruia autorul extrage niste concluzii din desene. Daca mai ai humor, te intrebi ce-a vrut sa zica autorul cu „the juncture of two streets at right angles to each other„, de parca s-ar fi putut ca una sa faca unghi drept cu cealalta dar cealalta sa faca unghi obtuz cu prima. Dar nu, nu esti carcotas, asa ca vaslesti mai departe. Fentezi niste arhitectura englezeasca, Nancy il cunosti ca pe palma, pe fiecare pagina e cate un shaft sau cate un thrust, si cumva ajungi la Paris. Stai cateva pagini, mai afli cate ceva care are sens, in mare cel putin, deja nu te mai legi de toate detaliile ca nu esti nebun. Fugi de Sankt Petersburg ca irelevant, lasi Londra in pace ca pana si autorul recunoaste ca e o tragedie, te indrepti cu hotarare spre modernismul unui Corbusier (Chandigarh in India), Lucio Costa si Oscar Niemeyer (Brasilia), care toti au esuat lamentabil, faci un popas in Rotterdam si recunosti ca florile sunt esentiale, faci un stanga imprejur prin Orasul Interzis din Pekin (nu te mai intrebi de ce l-a pus aici autorul) si ai ajuns la prezent.

Prezentul e cu masini, scara de dezvoltare, birocratia, posibila interventie a publicului. Le recunosti ca valide, speri sa afli solutiile. Treci din nou printre niste teorii articulate aiurea, banalitati oarecare sunt ridicate la rang de principii (faptul ca comunitatea ar putea avea un cuvant de spus este explicat pe cateva pagini din care numai integralele mai lipsesc). Ajungem in fine la punctul forte al autorului – Philadelphia. unde ramanem aproximativ cu putine exceptii pana la finele cartii (Stockholm, Canberra), cu planuri nesfarsite pe cate doua pagini fiecare, cu dialogul cu publicul, cu relatii si alte maruntisuri. Autorul te lasa cu speranta ca vei vedea prin aceasta „broken approach” si ca orasul va incepe sa se iteasca ca un organism viu in ochi.

Ai supravietuit, mai mult nu-ti mai puteai dori. Sigur ca mai sunt amanunte semnificative care ti-au scapat (ce draci e cu Paul Klee pe fiecare pagina? Ce ti-a scapat? De ce sunt atatia cu o parere pozitiva despre cartea asta? Cum sa-ti amortizezi investitia?), dar astea raman ca exercitiu cititorului. Normal.

Disclaimer 1. cartea a fost scrisa in ’67 (prima editie, apoi revizuita de vreo 2 ori pana in ’76 cred, ca si opinie, mai putea fi revizuita de cateva ori). Deci nu vorbim de ultimul racnet in materie de urbanism, desi sa fim seriosi, nici alte semnale nu se prea vad in jur.
Disclaimer 2. cartea are si ceva bun in ea, pe parte de imagini si de „psihologia spatiului”, nu stiu cum se pot pune in cuvinte, e ceva cu multe ‘->’ in toate directiile, catre interior, exterior, jumi-juma, stanga dreapta, stanga-mprejur si cu cantec inainte.

Categorii:arhitectura, baliverne Etichete:,

drumurile noastre toate si timpul pierdut, IV

Octombrie 23, 2008 Lasă un comentariu

ce ti-am zis nu e o teorie socialista, doar pentru faptul ca solutia asta ar aduce cu sine oaresce avantaje pentru prostime nu o poti numi socialista.
Teoria de fata nu are nimic de-a face cu cat te pune employeru sa muncesti, daca te plateste sau care e ritmul in care face angajari.
Nu imi dau seama de unde ai ajuns la concluzia asta, angajatii pot fi chinuiti si altfel, sunt convins ca s-ar putea inventa solutii la problema. Chestia e ca treaba cu mersul la servici nu mai tzine, nu mai e viabila, oricat ar vrea employeru dragul de el.
Electric car sau hydrogen car nu vor rezolva problema de fond care ne sparge pe toti. Nu vorbesc de civic life sau aglomeratia congestionata care numai pe primaritza noastra se pare ca o intereseaza, nu vorbesc de binele sau sanatatea prostimii care nici macar pe mine nu ma intereseaza.