Zift

M-am abtinut sa iti zic pina acum secretul insa cred ca esti destul de matur ca sa primesti asa ceva in plina mecla. Aseara am vazut un film cum rar se vede, de fapt am convingerea ca exista fiinte umane out there care nici prin cap nu le trece ca asa ceva exista. deci ca sa depasesc introducerea, fastacelile si sa imping deoparte jena care ma impiedica sa intru in subiect, iti voi spune sincer si pe scurt: am vazut un film bulgaresc.

Exact, e momentul sa zic lucrurilor pe nume si sa recunosc deschis: Zift – pe numele lui, filmul inseamna in traducere directa „cacat” insa asta e numai traducerea suburbana, altfel zift inseamna in termeni tehnici bulgaresti un fel de smoala amestecata cu nu stiu ce rahat cu care se poate asfalta, asta daca nu cumva la ei in bulgaria se poate asfalta cu altceva (vezi prima definitie), si pentru ca inceputul filmului sa nu te lasa sa te dezmeticesti dupa ce in mod civilizat te avertizeaza cu definitia cuvantului – pe care tocmai ti-am dat-o – se arunca (zic de el, filmul) intr-o narativa povestita de niste gropari despre un individ care avea o femeie nespus de frumoasa. Actiunea filmului care poti sa stai calm ca o sa inceapa mult mai incolo, se petrece imediat dupa instalarea comunistilor la putere asa ca poti face o paralela cu romania in caz ca n-ai cu cine altcineva deci scara de valori complet inroarsa pe dos, lucruri stranii la tot pasul, individul de care vorbeam lucra la desfundat veceurile fiind soferul basculantei care cara rahatul. Filmul e foart bogat si bagat in rahat asta daca inca n-ai apucat sa iti dai seama. Deci povestea e ca femeia il inseala cu unu care era brutar. Detaliile filmului sunt naucitoare si complet lipsite de relevanta, e un spectacol de inutil cum rar vezi iar naratiunea prinde in filele sale niste amanunte fara nicio legatura cu restul actiunii. Oricum omul nostru cu basculanta de rahat afla de tarasenie si inainte ca sa reacioneze in vreun fel femeia vine sa il anunte ca pleaca sa se vada cu niste prietene in piata todorov. sau popov. sau morcov ca totul se intampla in bulgaria. cacanarul nu zice nimic insa ii incolteste in minte un plan de razbunare, o urmareste pe asta pina la casa brutarului parcheaza masina cu spatele catre fereastra si baga tubul de la basculanta prin care deserta 2.5 tone de cacat peste aia in timp ce indivizii si-o trageau in draci.

Povestea merge mai departe si zice ca la judecata judecatorul l-a intrebat pe brutar de ce n-a iesit rapid din casa, adica nu mirosea ? La care brutarul raspunde ceva la modul ca the bigger the shit, the lesser the damage. dupa care cumva se adauga „the moral damage, that is, not the material one”.
Dupa cum ziceam mai devreme, filmul continua nestingherit si intra in povestea principala, cel putin el asa crede ca exista ceva principal, si nimic nu se mai pomeneste nici de brutar, nici de femeie, nici de cacat si nici de soferul lui.
Filmul e despre un individ pe care il chema Molie (exact) si care intra in parnaie pentru crima inainte de comunisti si iese prin 50 si ceva dupa ce aia erau deja la putere. Citesc pe IMDB ca asta ar fi cel mai bengos film facut de cinematografia bulgareanca in ultimii 30 de ani si mi se face gura punga, parul maciuca sau combinatii punga maciuca parul punga etc. E un film care ma intoarce inapoi in anii 50 nu prin atmosfera creata sau prin darul fimului de a te transpune ci prin ambitia tipic modernista a scenariului de a il durea in pula de cine se uita la film sau de ce si a-si urma calea printre semnificatii si narative intr-o haotica de nedescris.
Pe scurt Molie care in final devine caracter principal avea o iubita, bulgaura si ea cu niste picioare lungi depasite in lungime de nasul care cand am vazut-o m-am bucurat ca poate incepe pinochio insa nici vorba, oricum pe parcursul filmului Molie o fute pe aia in draci – singura salvare a filmului de altfel. Astia erau in liceu pe vremea povestii si ea se angajeaza menajera la un bijutier care avea un diamant pus pe un bibelo. Bibelou reprezenta un negru de vreo 20 de cm inaltime din abanos cu o pula de vreo 20 de cm in vf careia se afla un diamant. Molie afla de diamant si impreuna cu Melc – un prieten de-al lui gras si nasol – pun la cale un plan sa fure diamantul. Femeia ii ajuta cu planurile insa cand dau baietii spargerea isi dau seama ca bijutierul era acasa. Se iau la bataie cu el, biju il impusca pe Molie iar Melc il omoara pe biju. Femeia ii zice lu Molie ca e insarcinata, Molie se lasa in puscarie, fusese impuscat si nu putuse sa fuga, din sacrificiu pentru femee, pentru copilul care peste ani Molie isi da seama ca nu a existat si ca sa nu il dea in gat pe Melc – prietenul lui, dupa arestarea lu Molie, Melc se pune pe felie cu femea si ajunge mare comunist. Molie in puscarie primeste veste ca femeia a nascut insa ca i-a murit copilul – evident, copilul nici nu existase.

Problema majora era insa ca nimeni nu stia unde e diamantul. Molie iese din puscarie si Melc vine il bate, il curenteaza si in final il otraveste ca sa afle unde e diamantul. Ok, Molie cara tot timpul la el o bucata de smoala din aia jegoasa din care mai gusta din cand in cand si evident ca diamantul era chiar in rahatul ala insa nici un bulgar nu da doi bani pe bulgarele lui de smoala.
Molie e otravit si Melc ii zice ca o sa crape in 24 de ore daca nu ii da diamantul. Asta se duce sa se intalneasca cu bulgaura, iar se fut ca chiorii vreo 5 minute din film, femeia ii zice ca sa fuga impreuna in lume si sa ia diamantul cu ei. Asta ii zice ca diamantul e la bijutier ca a vazut el ca inainte de a muri ala inghitise diamantul deci merg la cimitir unde fara misto, n-ai sa crezi Melc ii astepta cu un pistol, pe semne bulgaura ii zisese. Astia dezgroapa pe bijutier si incep sa se ia la bataie, Molie ii fute o lopata in cap si probabil il omoara (sper!) bulgaura ii fute si ea o lopata in cap lu Molie care oricum era ametit de la otrava. In final Molie se trezeste pe moarte, scoate bulgarele de smoala incepe sa manance din el pina cand apare un diamant. Ia diamantul, il inghite si moare. Sfarsitovul apare si el in momentul in care se da de inteles ca Molie a crapat. Daca vrei sa vezi filmul o faci pe socoteala ta, vezi pe netflix insa sa nu zici ca nu te-am avertizat.

Portia de clisee

Dupa miezul noptii in paris iti dai seama ca toti tanjim dupa altceva, eroul dupa anii ’20, eroina dupa anii 1800, woody allen dupa niste vremuri ceva mai elitiste care n-au existat niciodata si dupa un happy end care nici el nu s-a facut remarcat, eu dupa un alt fel de woody allen, ceva mai destept si mai haios. Filmul e captivant, sarmant, are muzica saltareata si parizeriana iar cadrele cu orasul nu sunt de neglijat, da’ zau ca am fi meritat mai mult de-atata. Chiar si celebritatile de care caracterul da prin film ar fi meritat si ele la randul lor mai mult decat o portie de stereotipie seaca, ofensiva, mascand cu greutate o insultatoare simplitate, imposibil ca oamenii aia au fost atat de batuti in cap pe cat s-a jucat woody cu descrierile. In final, dincolo de medicala atentie la sine insusi cu care ne-a obisnuit, woody nu s-a spart in figuri prea tare, si a ingrosat binenteles stereotipul americanului superficial, naiv dar sensibil, pierdut intre cowboyul republican de prairie si urbanistul democrat de new york. Finut in prezentare, cam vrac si butucanos in alcatuire, filmul probabil merita o atentie, macar prin comparatie cu celelalte. 

L’artistu’, cronica de oscar

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

E mut. Citand din film, „with pleasure”… 

concept alandala – functia decide forma

Citeste chestia asta si zi ce crezi, mie mi se pare ceva fundamental aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Form_follows_function

practic sunt doua dictoane, unu’ mi se pare mai idiot ca altul depinde dincotro privesti, mai ales daca te uiti la rezultate.
form follows function – sigur ca aratarea unei cladire are oarecare legatura cu scopul pentru care a fost cladita. da’ nu as constrange functia unei cladiri la cea initiala; in timp functiile se schimba iar forma cam ramane aceeasi. arhitectura versatila mi s-ar parea un subiect mai interesant decat dictonul asta simplificator, cunosc cazuri de cladiri care si-au schimbat menirea, cu rezultate indoielnice. mai departe, dictonul se caca pe ideea de „constructie in context”, care ar permite o armonizare a peisajului general. uita-te cum arata blocul din poza a lu’ marele sullivan.

ornament is crime insa e de-a dreptul cumplitm iar expresia este oglinda vremurilor in care barbatii se imbracau cu aceeasi culoare de costum pe strada si erau trasi la indigo. vremurile s-au mai schimbat, am inteles ca suntem oameni, si ca oameni avem nevoie de inspiratie (pecare daca vrei poti s-o traduci prin senzatie de placere, endorfine, chemicale). din cauza asta intotdeauna o sa avem nevoie de ornamente, iar faptul ca inca mergem sa ne uitam la notre dame sau la versailles ar trebui sa reprezinte ceva. sigur ca in balanta ornamente/buget intotdeauna bugetul o sa fie mai important, da’  sa declari ca ornament is crime mi se pare criminal. fa o comparatie cu gaudi, si vezi ce preferi.

il recunosc cu greatza pe unul din marii intemeitori ai arhitecturii moderne:
http://www.chicagohistory.org/sullivan150/credits/index.php

adauga si pe Le Corbusier (asta are si nume de cartier prin paris) – alt imbecil
 
mi se pare interesant ca „marii arhitecti” au colaborat foarte strans cu personaje ciudate dpdv istoric: dictatori, nemernici de tot felul, intr-un fel poate prin materialismul lucrurilor astia sunt de altfel clientii cei mai fideli dar vad o fina paralela intre autoritarism, dictatura si arta arhitecturala pe care astia o practica.
 
http://en.wikipedia.org/wiki/Ornament_and_Crime
E ciudat cum setea de realitate a unor imbecili e filtrata printr-o vehementa paroxistica, adica stim / presupunem ca viata e de cacat, suntem de acord ca lucrul asta sa nu fie ascuns ipocrit insa nu vad de ce trebuie pornita o cursa indarjita in a sublinia cu predilectie cele mai abjecte scene, unde mai pui ca viziunile prezentate deja nu mai reprezinta realitatea ci o abuzeaza intr-un supra-realism scabros picand in extrema opusa a ceva ce nu pot considera arta.
 
Influentele intre diverse culturi, sisteme, curente artistice … ce sa mai, le numim generic influente, au existat si nimic nu se poate crea de la sine ci pornind pe directii deja trasate se va putea construi peste. Ar fi interesant ca exercitiu sa ai ambitia sa iti faci paine prajita de la zero. Sa trebuiasca sa descoperi singur cum cultivi graul, cum se face painea, cum faci un foc fara nimic modern la indemana sau cum construiesti un toaster…. shit.
Ok, vorbim de influente. Dincolo de partea inevitabila a acestora, de miscarea browsiana sau browseriana a ideilor, a amestecului si compusilor ideatici exista insa si partea experimentala si cea fortata. In materie de culinare (desi aici e taramul unde combinatiile functioneaza) ai sa vezi indivizi care incearca gem cu branza sau creer de maimutza, precum ziceam exista o parte experimentala care insa erupe dezgustator in cazuri de abuz in momentul in care incepe sa fie luata in serios, fortata ca fiind ceva novator si aducator de valoare.
Domnule, doamnelor si domnilor, mai draga colega, nu promovez conservatorismul aici insa ceea ce as vrea sa se inteleaga este ca extravaganta si coctailu de idei nu corespunde cu valoarea in sine. Preluarea prin repetitie si inmanuncherea ideilor din diverse teorii in dorinta de a construi ceva nou dar lipsit de fundamentare originala nu numai ca produce non-valori axiologice insa bulverseaza creativitatea si orginalitatea prin efectul de inhibare si confuzie cu care astfel de idei sunt sistematic promovate. Libertatea in arta este insa un principiu sine qua non, aceste curente si intreagul mecanism care le produce sunt parte a modului de functionare firesc si circulatie a ideilor. A incerca sa avem un mediu artistic perfect e ca si cum am incerca sa ne traim viata in incinte septice de frica microbilor. Tinta mea era insa de a explica influenta pe care a avut-o teoria evolutiei a lui Darwin in mediul artistic.
Imprumutul fortat de idei din evolutionism in arhitectura s-a facut abuziv si erratic, considerandu-se „frumusetea” imprumutului in sine nu rezultatul acesteia, nu aspectul practic al ideilor finale. Functia care creaza organul din teoria lui Darwin a impus frontispicii arhitecturale imediate: forma urmeaza functia (http://en.wikipedia.org/wiki/Form_follows_function),
aspectul estetic devine ornament iar ornamentul o crima (http://en.wikipedia.org/wiki/Ornament_and_Crime)
Cursa frenetica impotriva esteticii sau ambitia de a o transforma devine o tinta majora in arta, in general si in arhitectura in particular. Preluarea arbitrara de idei in arta din domenii total non-artistice produce debusolarea inceputului de secol: cubism, supra-realism, constructivism, iar in arhitectura hidosenii precum minimalism, brutalism sau proletcultism (sau cum draq se chemau chestiile comuniste). Genul asta de mixtura de idei imi provoaca greatza insa sunt de acord ca nimeni nu are dreptul sa le interzica „prin lege”. Durerea este insa ca arta e ceva inevitabil si de lunga durata, suna periculos insa in general o intoxicare artistica, cum ar fi curentele inceputului de sec XX (nu ma mira deloc cele 2 razboaie mondiale in acest context artistic), ne marcheaza cu sau fara voia noastra prin aspectul urbanistic pe care il lasa cu tupeu in urma lor, prin ideile care continua sa framante si sa seduca anumite minti, prin timpul si energia pe care continua sa ni le consume inutil. Modernismul e o prima incercare de a stopa penetrarea imbecilitatii in mediul social.
Inchei prin a-ti zice ca doar ridic o problema la fileu, habar n-am ce e de facut si daca o eventuala solutionare sta in moralitate sau in legislatie sau in amandoua. Ori poate nici macar nu se poate imagina asa ceva. Ar trebui totusi ca fiecare generatie sa aibe dreptul sa inceapa curat fara a tiri dupa ei mosteniri infecte ale celor de dinainte. Sunt multe chestii care imi displac in miscarea asta noua de sorginte ecologista si green insa partea care sper sa fie preluata si asimilata in arta si mai departe sa zicem in arhitectura este curatenia (sigur e un cuvant mai bun sa exprime ce vreau sa zic) si renuntarea la sentimentul de eternitate, asumarea efemerului.
 
Am zis, pun pariu ca nu o sa ajungi la linia asta. Eu am reusit pentru ca nu am citit ce-am scris.

bai esti nebun, cat mi-ai scris? iti dai seama ca n-am cum sa raspund la asta azi. sau maine. e de studiat, facut rezumat, referat, perorat, extras idei, facut caracteristici, o scurta analiza lexicala, gramaticala si semantica, a semnelor de punctuatie si structurii pe paragrafe.
deci n-am cum azi. mila!

ornamente, decoratiuni si gramatica

The Grammar of Ornament by Owen Jones, published in London, 1856:

Proposition 1
The Decorative Arts arise from, and should properly be attendant upon, Architecture.
Proposition 2
Architecture is the material expression of the wants, the faculties, and the sentiments, of the age in which it is created.
Proposition 3
As Architecture, so all works of the Decorative Arts, should possess fitness, proportion, harmony, the result of all which is repose.
Proposition 4
True beauty results from that repose which the mind feels when the eye, the intellect, and the affections are satisfied from the absence of any want.
Proposition 5
Construction should be decorated. Decoration should never be purposely constructed.
„That which is beautiful is true; that which is true must be beautiful.”
Proposition 6
Beauty of form is produced by lines growing out one from the other in gradual undulations: there are no excrescencies; nothing could be removed and leave the design equally good or better.
Proposition 7
The general forms being first cared for, those should be subdivided and ornamented by general lines; the interstices may then be filled in with ornament, which may again be subdivided and riched for closer inspection.
Proposition 8
All ornament should be based upon a geometrical construction
Proposition 9
As in every perfect work of Architecture a true proportion will be found to reign between all the members which compose it, so throughout the Decorative Arts every assemblage of forms should be arranged on certain definite proportions; the whole and each particular member should be a multiple of some simple unit.
Proposition 10
Harmony of form consists in the proper balancing, and contrast of, the straight, the inclined, and the curved.
Proposition 11
In surface decoration all lines should flow out of a parent stem. Every ornament, however distant, should be traced to its branch and root. Oriental practice.
Proposition 12
All junctions of curved lines with curved or curved lines with straight should be tangential to each other. Natural law. Oriental practice in accordance with it.
Proposition 13
Flowers or other natural objects should not be used as ornaments, but conventional representations founded upon them sufficiently suggestive to convey the intended image to the mind, without destroying the unity of the object they are employed to decorate. Universally obeyed in the best periods of art, equally violated when Art declines.
Proposition 14
Colour is used to assist in the development of form, and to distinguish objects or parts of objects one from another.
Proposition 15
Colour is used to assist light and shade, helping the undulations of form by the proper distribution of the several colours.
Proposition 16
These objects are best attained by the use of the primary colours on small surfaces and in small quantities, balanced and supported by the secondary and tertiary colours on the larger masses.
Proposition 17
The primary colours should be used on the upper portions of objects, the secondary and tertiary on the lower.
Proposition 18 (Field’s Chromatic equivalents.)
The primaries of equal intensities will harmonize or neutralize each other, in the proportions of 3 yellow, 5 red, and 8 blue, –integrally as 16.
The secondaries in the proportions of 8 orange, 13 purple, 11 green, -integrally 32.
The tertiaries, citrine (compound of orange and green), 19; russet (orange and purple), 21; olive (green and purple), 24; -integrally as 64.
It follows that, –
Each secondary being a compound of two primaries is neutralized by the remaining primary in the same proportions: thus, 8 orange by 8 blue, 11 of green by five of red, 13 purple by 3 yellow.
Each tertiary being a binary compound of two secondaries, is neutralized by the remaining secondary: as, 24 of olive by 8 of orange, 21 of russet by 11 of green, 19 of citrine by 13 of purple.
Proposition 19
When a full colour is contrasted with another of a lower tone, the volume of the latter must be proportionally increased.
Proposition 20
When a primary tinged with another primary is contrasted with a secondary, the secondary must have a hue of the third primary.
Proposition 21
In using the primary colours on moulded surfaces, we should place blue, which retires, on the concave surfaces; yellow, which advances, on the convex; and red, the intermediate colour, on the undersides; separating the colours by white on the vertical planes.
Proposition 22
The various colours should be so blended that the objects colored, when viewed at a distance, should present a neutralized bloom.
Proposition 23
No composition can ever be perfect in which any one of the three primary colours is wanting, either in its natural state or in combination.
Proposition 24
When two tones of the same colour are juxtaposed, the light colour will appear lighter, and the dark colour darker.
Proposition 25
When two different colours are juxtaposed, they receive a double modification; first, as to there tone (the light colour appearing lighter, and the dark colour appearing darker); secondly, as to their hue, each will become tinged with the complementary colour of the other.
Proposition 26
Colours on white grounds appear darker; on black grounds, lighter.
Proposition 27
Black grounds suffer when opposed to colours which give a luminous complementary.
Proposition 28
Colours should never be allowed to impinge upon each other.
Proposition 29
When ornaments in a colour are on a ground of a contrasting colour, the ornament should be separated from the ground by an edging of lighter colour; as a red flower on a green ground should have an edging of lighter red.
Proposition 30
When ornaments in a colour are on a gold ground, the ornaments should be separated from the ground by an edging of a darker colour.
Proposition 31
Gold ornaments on any coloured ground should be outlined with black.
Proposition 32
Ornaments of any colour may be separated from grounds of any other colour by edgings of white, gold, or black.
Propositions 33
Ornaments in any colour, or in gold, may be used on white or black grounds, without outline or edging.
Proposition 34
In „self-tints,” tones, or shades of the same colour, a light tint on a dark ground may be used without outline; but a dark ornament on a light ground requires to be outlines with a still darker tint.
Proposition 35
Imitations, such as the graining of woods, and of the various coloured marbles, allowable only, when the employment of the thing imitated would not have been inconsistent.
Proposition 36
The principles discoverable in the works of the past belong to us; not so the results. It is taking the end for the means.
Proposition 37
No improvement can take place in the Art of the present generation until all classes, Artists, Manufacturers, and the Public, are better educated in Art, and the existence of general principles is more fully recognized.
interesant, incercarea este meritorie, parerea mea, si exista si rezultate. e suficient insa sa spui ca asta defineste bine ornamentul sau ce dreaq defineste? evident ca intotdeauna o sa existe combinatii neacoperite de asta, la fel de sau si mai placute/frumoase, cu toate ca recunosc ca totul e subiectiv si deci desertaciune

http://www.gutenberg.org/files/22427/22427-h/22427-h.htm
http://www.flickr.com/photos/origomi/sets/72057594090171189/

Aia cu arhitecture of the absurd e tentanta, in rest ce sa zic despre fetele de masa alu owen. Stiu ca nu ai citit ce ti-am scris, poate iti iei tema pentru weekend.

stai bei ca ti-am si raspuns…

ok, ma confuzezi, stiu ca asta vrei
Ieri ti-am trimis linku cu protocronismu care a fost lansat, mentinut, intretinut de Iosif Constantin Dragan. Ma duc acasa, deschid ziarele romanesti si aflu ca Dragan a murit.
Il urmaresc de mult pe baiat, de mult inseamna de prin 96 de cand am aflat prima data despre el si cand i-am citit Antonescu. Mareşalul României şi războaiele de reîntregire si Istoria Romanilor. Nu mai zic despre casatoria individului cu fixa generalului Guse sau statuia lui Decebal de la Cazane. Sau despre faptul ca pe banii lui s-au lansat atatea partide (Romania Mare) si publicatii de factura nationalista.

pai nu-mi mai trimite citate din diversi, ca nu supravietuiesc vad.
cand am zis ca ti-am raspuns, m-am referit la faptul ca ti-am raspuns la emailul cel mai lung cu putinta (ECMLCP) pe care l-ai trimis ieri, si ti-am raspuns printre paragrafe. ia mai uita-te o data. da’ nu te astepta la mare lucru (ca de obicei)

stiu ca l-ai mai vazut, da’ vezi de niste detalii.. http://news.cnet.com/2300-1008_3-6242770-1.html?tag=ne.gall.pg
beneficiezi de o inaltime redusa? incearca http://www.iposture.com/ !

nam primit nimic apropo de ecmlcp, dar nu conteaza lasa istoria sa judece, mergem mai departe

ingrozitaur nu ? si asta doar pentru ca e posibil, la fel cu webserviceurile cu astia la mine la servici. Este demonstrat clar ca nimeni vreodata nu va folosi aplicatia si nu va avea nevoie de datele de acolo. Eh, un mare arhitect inca in viata a venit cu ideea ca totul sa fie ws. Ca cica niciodata nu se stie. Daca niciodata nu se stie eu zic sa nu mai facem nimic si sa stam pulii locului.
 
Ba auzi ma gandeam sa ma fac vegetarian, nu de alta dar zilele tracute am ragait ca un muget

injur si imprejur – efemer forever

il recunosc cu greatza pe unul din marii intemeitori ai arhitecturii moderne:
http://www.chicagohistory.org/sullivan150/credits/index.php

adauga si pe Le Corbusier (asta are si nume de cartier prin paris) – alt imbecil
 
pune si pe van der rohe, ba chiar si pe oscar neimaier sau cum ii zice – ala care a inventat brasilia.
sunt intru totul de acord. sigur ca se poate spune ca fara astia nu se ajungea la libertatea totala, asumata, curenta. afirm insa numai ca poate si fara ei se ajungea tot la postmodernismul, deconstructivismul, futurismul, s.a.m.d.ismul actual. in concluzie, sper ca astia sa nu fi existat de fapt. ca intrebare de baraj, cum se poate ca oricine sa-l considere pe sullivan un mare arhitect? cui ii plac cladirile alea?

 

mi se pare interesant ca „marii arhitecti” au colaborat foarte strans cu personaje ciudate dpdv istoric: dictatori, nemernici de tot felul, intr-un fel poate prin materialismul lucrurilor astia sunt de altfel clientii cei mai fideli dar vad o fina paralela intre autoritarism, dictatura si arta arhitecturala pe care astia o practica.
o observatie beton, tot respectul. numai sa te enervez insa, iti spun ca relatia e de cauzalitate. toti dubiosii au avut suficienti bani cat sa-si permita chestii grandioase, iar ca gust au fost de un gust indoielnic, asa ca si ce i-a reprezentat a fost de toata greata.
evident insa, in acelasi timp, trebuie ca exista o doza de grandomanie si la arhitecti si la cei carora le-au facut cladiri sau ce-au facut.

 

http://en.wikipedia.org/wiki/Ornament_and_Crime
E ciudat cum setea de realitate a unor imbecili e filtrata printr-o vehementa paroxistica, adica stim / presupunem ca viata e de cacat, suntem de acord ca lucrul asta sa nu fie ascuns ipocrit insa nu vad de ce trebuie pornita o cursa indarjita in a sublinia cu predilectie cele mai abjecte scene, unde mai pui ca viziunile prezentate deja nu mai reprezinta realitatea ci o abuzeaza intr-un supra-realism scabros picand in extrema opusa a ceva ce nu pot considera arta.

ma doare mintea, cum e posibil sa existe asa ceva? si cum e posibil sa fie luat in serios? una din doua, ori ala a scos chestia la misto, ori e ceva in viata artistica care ne scapa. vreau sa spun ca noi suntem incepatori, ne place sa ne jucam printre cuvinte, nu scoatem bani din asta, deci o facem inca de placere. ia insa unu’ harsait in rele, bill de exemplu, care a fumat toate cuvintele posibile, e plictisit, sastisit, sictirit, nu mai stie unde sa se duca, ce sa mai incerce. ei bine, omul asta, in cafeneaua aia plina de fum si cu fete barboase, care se uita cu jind catre usa sperand sa vina cineva nou care sa ii inspire in vreun fel sau altul, omul asta, cum spuneam, emite „ornamentul e o crima”. e posibil sa fi spus de fapt „this tournament is a crime”, cu ochii in meciul de box de la radio, sau orice altceva, insa mesenii lui au imbratisati imediat ideea. ornamentul e o crima, afirmatia este exact cat trebuie de nebuna cat sa prinda imediat, cu efectele vizuale pe care inca le suferim.

Influentele intre diverse culturi, sisteme, curente artistice … ce sa mai, le numim generic influente, au existat si nimic nu se poate crea de la sine ci pornind pe directii deja trasate se va putea construi peste. Ar fi interesant ca exercitiu sa ai ambitia sa iti faci paine prajita de la zero. Sa trebuiasca sa descoperi singur cum cultivi graul, cum se face painea, cum faci un foc fara nimic modern la indemana sau cum construiesti un toaster…. shit.
Ok, vorbim de influente. Dincolo de partea inevitabila a acestora, de miscarea browsiana sau browseriana a ideilor, a amestecului si compusilor ideatici exista insa si partea experimentala si cea fortata. In materie de culinare (desi aici e taramul unde combinatiile functioneaza) ai sa vezi indivizi care incearca gem cu branza sau creer de maimutza, precum ziceam exista o parte experimentala care insa erupe dezgustator in cazuri de abuz in momentul in care incepe sa fie luata in serios, fortata ca fiind ceva novator si aducator de valoare.
sa-mi trag una, exact asta m-am chinuit sa zic si eu in pasajul precedent.

Domnule, doamnelor si domnilor, mai draga colega, nu promovez conservatorismul aici insa ceea ce as vrea sa se inteleaga este ca extravaganta si coctailu de idei nu corespunde cu valoarea in sine. Preluarea prin repetitie si inmanuncherea ideilor din diverse teorii in dorinta de a construi ceva nou dar lipsit de fundamentare originala nu numai ca produce non-valori axiologice insa bulverseaza creativitatea si orginalitatea prin efectul de inhibare si confuzie cu care astfel de idei sunt sistematic promovate. Libertatea in arta este insa un principiu sine qua non, aceste curente si intreagul mecanism care le produce sunt parte a modului de functionare firesc si circulatie a ideilor. A incerca sa avem un mediu artistic perfect e ca si cum am incerca sa ne traim viata in incinte septice de frica microbilor. Tinta mea era insa de a explica influenta pe care a avut-o teoria evolutiei a lui Darwin in mediul artistic.
Imprumutul fortat de idei din evolutionism in arhitectura s-a facut abuziv si erratic, considerandu-se „frumusetea” imprumutului in sine nu rezultatul acesteia, nu aspectul practic al ideilor finale. Functia care creaza organul din teoria lui Darwin a impus frontispicii arhitecturale imediate: forma urmeaza functia (http://en.wikipedia.org/wiki/Form_follows_function),
aspectul estetic devine ornament iar ornamentul o crima (http://en.wikipedia.org/wiki/Ornament_and_Crime)

zici bine, totusi, unde este criticul. sigur ca ca oameni suntem sortiti greselii, esecului, unde este insa procesul implementat, unit testul. deh, probabil ca nu putem decat sa dam vina pe istorie, aia inca nu auzisera de agile, scrum, si preferatul tau, OOP . fii antena ca zic una adanca – greseala nu consta in principii, ci in urmarea oarba a acestora. tu sa-mi zici daca repet ca un papagal ce ai zis deja.
Cursa frenetica impotriva esteticii sau ambitia de a o transforma devine o tinta majora in arta, in general si in arhitectura in particular. Preluarea arbitrara de idei in arta din domenii total non-artistice produce debusolarea inceputului de secol: cubism, supra-realism, constructivism, iar in arhitectura hidosenii precum minimalism, brutalism sau proletcultism (sau cum draq se chemau chestiile comuniste).
chestille comuniste se cheama stil international, iar cu cubismul, suprarealismul si ce ai mai zis eu personal n-am nimic, chiar unele sunt de apreciat – parerea mea personala. nu materialul (cazul brutalismului), aparenta necioplita (cazul cubismului), cat saracia interpretarii si lipsa imaginatiei sunt de condamnat. mai departe, diferenta intre arhitectura si restul artei este, cum cred ca ai si mentionat, imposibilitatea de a te sustrage experimentului. ca pictor ai sansa ca nu toata lumea sa-ti vada minunea, sau dupa ce o vad ca nu o sa repete, ca arhitect insa toti care trec pe strada o sa se uite la ce-ai facut. de unde trag concluzia ca responsabilitatea este mult mai mare.

Genul asta de mixtura de idei imi provoaca greatza insa sunt de acord ca nimeni nu are dreptul sa le interzica „prin lege”. Durerea este insa ca arta e ceva inevitabil si de lunga durata, suna periculos insa in general o intoxicare artistica, cum ar fi curentele inceputului de sec XX (nu ma mira deloc cele 2 razboaie mondiale in acest context artistic), ne marcheaza cu sau fara voia noastra prin aspectul urbanistic pe care il lasa cu tupeu in urma lor, prin ideile care continua sa framante si sa seduca anumite minti, prin timpul si energia pe care continua sa ni le consume inutil. Modernismul e o prima incercare de a stopa penetrarea imbecilitatii in mediul social.
Inchei prin a-ti zice ca doar ridic o problema la fileu, habar n-am ce e de facut si daca o eventuala solutionare sta in moralitate sau in legislatie sau in amandoua. Ori poate nici macar nu se poate imagina asa ceva. Ar trebui totusi ca fiecare generatie sa aibe dreptul sa inceapa curat fara a tiri dupa ei mosteniri infecte ale celor de dinainte. Sunt multe chestii care imi displac in miscarea asta noua de sorginte ecologista si green insa partea care sper sa fie preluata si asimilata in arta si mai departe sa zicem in arhitectura este curatenia (sigur e un cuvant mai bun sa exprime ce vreau sa zic) si renuntarea la sentimentul de eternitate, asumarea efemerului.

imi place ideea de a construi efemer. este complet si total in contra mentalitatii egocentrice a majoritatii arhitectilor, este web 2.0, este dinamic, lejer, prietenos si fara pretentii. e beton. uite ca nu stiam unde sa strecor o aluzie la http://en.wikipedia.org/wiki/Rietveld_Schr%C3%B6der_House, care e o casa in care partitionarea interna in camere este dinamica. panele si pereti se misca, lasand la latitudinea proprietarului configuratia interna. cred ca ar trebui incercat asa ceva si extern, nu mi-e clar inca cum. sigur ca exista si partea proasta, cum e posibil sa ai vreun acord in materie de look intre oricare 2? in fine.

Am zis, pun pariu ca nu o sa ajungi la linia asta. Eu am reusit pentru ca nu am citit ce-am scris.

am ajuns, am vazut, am luat bataie.